1. [DEX '09] ALINARE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. – V. alina.
2. [MDA2] alinare2 sf [At: DA / Pl: ~nări / E: alina1] Șchiopătare ușoară Si: alinat2 Cf alintare, alicnire.
3. [MDA2] alinare1 sf [At: NEGRUZZI, S. II, 16 / Pl: ~nări / E: alina] 1 Micșorare a intensității unui fenomen natural Si: alinat1 (1), (rar) alinătură. 2 Potolire a unui fenomen natural Si: alinat1 (2). 3 Oprire a unei mișcări pornite Si: alinat1 (3). 4 Calmare a unor sentimente neplăcute, senzații dureroase Si: alinat1 (4). 5 Liniștire a unei ființe cuprinse de emoție puternică, de surescitare Si: alinat1 (5). 6 Mângâiere a unei ființe, a unui om Si: alinat1 (6). 7 Așezare a unor lucruri Si: alinat1 (7). 8 Liniștire a cuiva prin ducere la culcare Si: alinat1 (8). 9 Așezare a unei păsări pe ceva Si: alinat (9).
4. [CADE] ALINARE sf. 1 Faptul de a (se) alina1 ¶ 2 Potolire, leac: nu pot găsi nici o ~ la durerea mea.
5. [DLRLC] ALINARE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. 1. Liniștire, calmare a unei dureri fizice sau morale, potolire a unei stări de surescitare sau de emoție. Cu-al vorbelor duios șirag Se-ntrec să toarne alinări în cei ce pleacă-n depărtări Din satul lor cel drag. NECULUȚĂ, Ț. D. 99. Simțeam că el n-afl-alinare, Că, singur așa, i-e urît. COȘBUC, P. I 235. Aduc o alinare Jalnicului tău suspin. ALECSANDRI, P. A. 86. 2. Domolire a unui fenomen atmosferic. [Animalele] mîncau puțin, sau nu mîncau de loc, așteptînd alinarea [viforniței], pe care animalele o presimt cu mult înaintea noastră. SADOVEANU, P. M. 171. Între urgiile iernii se deschid și alinări subt un cer curat și verde ca gheața. SADOVEANU, N. P. 277.
6. [DLRM] ALINARE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei; liniștire, potolire, calmare, domolire.
7. [DEX '09] ALINA, alin, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) alini vb. IV] – Lat. *allenare.
8. [DEX '09] ALINI vb. IV v. alina.
9. [MDA2] alina2 vi [At: DA / Pzi: alin / E: nct] (Îrg) A șchiopăta ușor Cf alinta, alicni.
10. [MDA2] alina1 [At: VARLAAM, C. 310 / Pzi: alin, (înv) ~nez / V: ~lini (pzi: ~nesc) / E: lin] 1-2 vtr (D. fenomene naturale) A (se) micșora în intensitate. 3-4 vtr (D. fenomene naturale) A (se) potoli. 5 vi (Înv) A opri o mișcare pornită. 6-7 vtr (D. sentimente neplăcute, senzații dureroase) A (se) calma. 8-9 vtr (D. ființe cuprinse de emoție puternică, de surescitare) A (se) liniști. 10 vt (D. ființe, în special, oameni) A mângâia. 11 vt (D. lucruri) A așeza. 12 vr (D. oameni) A se liniști ducându-se la culcare. 13 vr (D. păsări) A se așeza (pe ceva).
11. [MDA2] alini v vz alina
12. [MDA2] alinire sn vz alinare
13. [CADE] ALINA1 (-in) I. vb. tr. 1 A liniști, a astîmpăra, a potoli: vrînd să-l aline, îi arătară două statuete de bronz (NEGR.); ~ dorul; Mult e mult de cînd te-aștept Să-mi alin dorul din piept (ALECS.); ~ durerea, chinul, necazul; sora cea mai mare alină frica surorilor celor mai mici cu cuvinte liniștitoare (ISP.); timpul șterge și alină toate patimile pămîntești (ODOB.) ¶ 2 A potoli: a-și ~ foamea, setea ¶ 3 A mîngîia: Străină-s, Doamne, străină, De nici apa nu m’alină, De-ar ploua o săptămînă (IK.-BRS.). II. vb. refl. 1 A se liniști, a se astîmpăra, a se potoli: Dar din ce în ce s’alină Toate sgomotele ’n sat (COȘB.); Și dacă vremea s’alină, parcă mă mai răcoresc (CON.) ¶ 2 A înceta, a se opri: La un semn s’alină jocul (COȘB.) ¶ 3 A se liniști prin somn, a se culca: Cîte păsărele ’n codru... Toate cină Și s’alină, Numai eu n’am ce cina, Nici cu ce m’alina (IK.-BRS.) [lat. *allenare < lenis].
14. [DLRLC] ALINA, alin, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la o senzație, dureroasă sau la un sentiment neplăcut) A potoli, a ușura, a micșora (în intensitate). Vîntule, tu încotro te vei duce s-alini Durerea rănilor? BENIUC, V. 75. Acea bătrînă cuminte are învățătură veche. Alină durerile trupului, descurcă mîhnirile inimii. SADOVEANU, N. P. 32. Alină frica surorilor celor mici cu cuvinte liniștitoare. ISPIRESCU, L. 239. Las’să leg a mea viață de a ta... în brațe-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Complementul este un partitiv) Eu acol-oi fi-ngropat... Și din mine-o răsări... Din ochi negri păhărele, Ca să beai, maică, cu ele Și să-ți mai alini din jele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Refl. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «de») Cînd vei simți că te alini... te mai ungi o dată singur. SADOVEANU, N. F. 88. Că și io o să mă-nsor, Să mă mai alin de dor. TEODORESCU, P. P. 270. 2. Tranz. (Cu privire la o ființă stăpînită de o emoție sau de o surescitare) A liniști. Nu ești singur. Horea, nu ești. Toți copiii te alină! CASSIAN, H. 6.. În sfirșit, vrînd să-l aline, îi arătară două statuete de bronz. NEGRUZZI, S. I 203. ◊ Absol. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină Care mîngîie, care alină. DEȘLIU, G. 34. ◊ Refl. Sloboziți-i, domnilor judecători, de la judecată, zise ea, și lăsați-i să se aline. SADOVEANU, P. M. 267. 3. Refl. (Despre lucruri în mișcare, despre fenomenele naturii, zgomote etc.) A se potoli, a se domoli, a se liniști. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, și iar pornea și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat. Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnoptat. COȘBUC, P. I 48. Rîul spumegat S-alina-ncet din cursu-i cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. ♦ A încetini, a se opri. La un semn s-alină jocul. COȘBUC, P. I 72. – Variantă: (rar) alini, alinesc (SBIERA, P. 55, RUSSO, O. A. 117), vb. IV.
15. [DLRM] ALINI vb. IV. v. alina.
16. [Șăineanu, ed. VI] alinà v. a liniști, a potoli, a ușura (durerea). [Lat. ALLENARE, din LENIS] ║ adv. lin, încetișor: alin s’oglindește ’n sufletele lor AL.
17. [Scriban] alín, a -á v. tr. (lat. alléno, -áre, d. lenis, lin). Liniștesc, stîmpăr, potolesc (durerea saŭ doru).
18. [DOOM 3] alinare s. f., g.-d. art. alinării; pl. alinări
19. [DOOM 2] alinare s. f., g.-d. art. alinării; pl. alinări
20. [DOOM 3] alina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alin, 3 alină; conj. prez. 1 sg. să alin, 3 să aline
21. [DOOM 2] alina (a ~) vb., ind. prez. 3 alină
22. [IVO-III] alin.
23. [DER] alina (-n, -at), vb. – A liniști, a calma, a consola. Lat. *allēnāre (Byhan 11; Pușcariu 62; Candrea-Dens., 989; DAR; Rosetti, I, 79); cf. it. (sard.) allenare. Philippide, II, 658, presupune o formă *allēnῑre. – Der. alinător, adj. (care alină).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL