Termenul „neprihănire” se referă la starea de puritate morală, inocență și lipsă de păcat sau vinovăție. Este adesea folosit în contexte religioase și morale pentru a descrie o persoană sau o stare de curăție interioară, fără păcat sau corupție.
Exemple de folosință:
- Religie: „Neprihănirea Maicii Domnului este venerată în tradiția creștină ca un exemplu de puritate și sfințenie.”
- Moralitate: „În ochii comunității, el era văzut ca un model de neprihănire și integritate, cunoscut pentru onestitatea sa.”
- Literatură: „Personajul principal era descris ca având o neprihănire sufletească rar întâlnită, chiar și în fața tentațiilor.”
- Spiritualitate: „Căutarea neprihănirii este o temă centrală în multe texte religioase, în care se subliniază importanța unei vieți curate.”
- Descriere figurată: „Privirea copilului reflecta o neprihănire pură, nealterată de răutățile lumii.”
Aceste exemple arată cum termenul „neprihănire” este utilizat pentru a descrie o stare de curăție morală sau spirituală, fiind adesea asociat cu idealuri de puritate și sfințenie.