Mila, unitate de măsură a distanței, cum ar fi mila statală de 1,609 km (5.280 picioare), își are originea din romanul mille passus, sau "o mie de pași", care măsura 5.000 de picioare romane.

În jurul anului 1500, "vechea milă londoneză" a fost definită ca fiind de opt furlonguri. La acea vreme, furlongul, măsurat cu un picior nordic (german) mai mare, era de 625 de picioare și, astfel, mila era egală cu 5.000 de picioare. În timpul domniei reginei Elisabeta I, mila a mai câștigat 280 de picioare, ajungând la 5.280, în temeiul unui statut din 1593 care a confirmat utilizarea unui picior mai scurt, ceea ce a făcut ca lungimea furlongului să fie de 660 de picioare.

1 milă este egală cu 1.609344 kilometri

În alte părți ale Insulelor Britanice, se foloseau mile mai lungi, inclusiv milele irlandeze de 6.720 picioare (2,048 km) și milele scoțiene de 5.952 picioare englezești (1,814 km).

O milă nautică a fost definită inițial ca fiind lungimea pe suprafața Pământului a unui minut (1/60 de grad) de arc de cerc de-a lungul unui meridian (linia de longitudine nord-sud). Cu toate acestea, din cauza unei ușoare aplatizări a Pământului la latitudinile polare, măsura unei mile marine crește ușor spre poli. Timp de mulți ani, mila nautică britanică, sau mila amiralității, a fost stabilită la 1,85318 km (6 080 picioare), în timp ce mila nautică americană a fost stabilită la 1,85324 km (6 080,20 picioare). În 1929, mila nautică a fost redefinită ca fiind exact 1,852 km (aproximativ 6.076,11549 picioare sau 1,1508 mile statutare) în cadrul unei conferințe internaționale desfășurate la Monaco, deși Statele Unite nu au trecut la noua milă nautică internațională până în 1954. Măsura rămâne de uz universal atât în transportul maritim, cât și în cel aerian. Nodul este de o milă nautică pe oră.