1. [DEX '09] AȚÂȚAT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
2. [MDA2] ațâțat2, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 2841 / V: ațiț~ / Pl: ~ați, ~e / E: ațâța] 1 Reaprins2. 2 Întețit2. 3 Aprins2. 4 (Fig) Întărâtat2. 5-9 (Fig) Asmuțit2 (1-5). 10 (Fig) Excitat2. 11 (D. un rău; fig) Întețit2.
3. [MDA2] ațâțat1 sn [At: DA / V: ațiț- / Pl: ~uri / E: ațâța] (Rar) 1-2 Ațâțare (1-12).
4. [DEX '09] AȚÂȚA, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).
5. [MDA2] ațâța [At: PALIA (1581), ap. GCR 70/1 / V: (înv) ațița / Pzi: ațâț / E: ml attitiare] 1 vt A reaprinde focul care e gata să se stingă. 2 vt A face focul să ardă mai bine. 3 vt A aprinde focul. 4-5 vtr (Fig) A (se) întărâta. 6-10 vt (Fig) A asmuți (1-5). 11-12 vtr (Fig) A (se) excita. 13 vr (Înv; fig) A se înteți (un rău). 14 vr (D. animale; îrg) A se înmulți.
6. [MDA2] ațița v vz ațâța
7. [MDA2] ațițat2, ~ă a vz ațâțat2
8. [MDA2] ațițat1 sn vz ațâțat1
9. [CADE] AȚÎȚA (ațîț) I. vb. tr. 1 A sufla în foc ca să se aprindă, a face vînt ca să se încingă focul, a aprinde: călătorul adunase niște... așchii de lemne... și ațîțase un focușor bunicel (ISP.); proverb: nu ~ foc peste foc, nu întărîta pe omul mînios, nu-l împinge la fapte rele prin povețele și îndemnurile tale ¶ 2 Fig. A întărîta: svonurile astea... le ațîțară una contra alteia (DLVR.); ~ cîinii, a asmuța ¶ 3 Fig. A îndemna la răscoală, a răscula, a răzvrăti: au ațîțat poporul împotriva stăpînirii ¶ 4 Fig. A înteți, a face să crească: acea dușmănie cu Romînii pe care... fără prevedere o ațîță (ODOB.) ¶ 5 Fig. A deștepta o patimă, o dorință, etc.: ~ ambițiunea, pofta de cîștig; acest joc de-a ascunselea, ațîțîndu-mi curiozitatea (ODOB.); de aci, pr. anal.: ~ setea, foamea. II. vb. refl. 1 A se aprinde, a se încinge (vorb. de foc): a suflat vîntul și focul s’a ațîțat mai mult; Fig.: ce foc s’au ațîțat dentru mînia mea (BIBL.) ¶ 2 Fig. A se isca, a izbucni: au început și ciuma a se ațîța în Iași (NEC.) ¶ 3 Fig. A se deștepta (o patimă, o dorință): s’a ațîțat și mai mult pofta lor de cîștig [lat. *attītiare < titio].
10. [CADE] AȚÎȚARE sf. AȚÎȚAT sbst. Faptul de a (se) ațîța.
11. [DEX '98] AȚÂȚA, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. (Fig.), A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Din lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).
12. [DLRLC] AȚIȚA vb. I v. ațîța.
13. [DLRLC] AȚIȚAT, -Ă adj. v. ațîțat.
14. [DLRLC] AȚÎȚA, ațîț, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la foc) A aprinde, a face să ardă; a face să ardă mai bine, a înteți, a înviora (suflînd peste tăciuni, scuturînd cenușa etc.). Ațîță focul și pune ceaunul de mămăligă. SADOVEANU, B. 21. Mai pe-nnoptat A mers s-ațîțe-n vatră foc, Să facă de mîncat. COȘBUC, P. I 255. Maica așază gătejile, moș Nichifor scapără și îndată ațîță amîndoi focul. CREANGĂ, P. 130. ◊ Fig. (Complementul exprimă o stare sufletească, un sentiment) A ațîța spiritele. ▭ Cu vorbele acestea... mai tare le-a ațîțat dorul de a o vedea. RETEGANUL, P. II 7. ♦ Expr. A ațîța focul = a provoca un sentiment sau o acțiune care poate avea urmări grave. Decît să mori, mai bine să ne răzbunăm. – Nu ațîța Jocul, Petcule; nu vorbi de răzbunare., ALECSANDRI, T. 1276. ◊ Refl. Privind la dînsa, i s-ațîță milă. PANN, P. V. II 136. 2. Fig. (Cu privire la oameni) A întărîta; (cu privire la animale) a asmuți. Ațîță cîinii. ▭ Bătrîna umblă prin case și ațîță oamenii. DUMITRIU, N. 188. ♦ (Cu privire la războaie) A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. Imperialiștii ațîța la război. – Variantă: ațița (NEGRUZZI, S. I 143) vb. I.
15. [DLRLC] AȚÎȚAT, -Ă, ațîțați, -te, adj. (Despre oameni, p. ext. despre organismul lor și despre sentimentele sau acțiunile lor) Excitat, întărîtat; exaltat. Fierarul a adormit. Cocor a mai rămas treaz și ațîțat... li năluceau din urmă priveliști și vorbe din ceasul despărțirii lui de sat. SADOVEANU, M. C. 60. Fantezia zboară și se înapoiază ațîțată de un cuvînt sau de o replică. ANGHEL, pr. 145. Nervii îi sînt încă ațîțați. CONTEMPORANUL, II 248. – Variantă: ațițat, -ă (NEGRUZZI, S. I 179) adj.
16. [DLRM] AȚIȚA vb. I. v. ațîța.
17. [DLRM] AȚÎȚA, ațîț, vb. I. 1. Tranz. (Adesea fig.) A face să ardă (mai bine), a înviora focul; a aprinde. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărîta, a (se) înrăi; a (se) asmuți. ♦ Tranz. A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. [Var.: ațița vb. I] – Lat. *attitiare (< titio, -onis).
18. [DLRM] AȚÎȚAT, -Ă, ațîțați, -te, adj. Excitat, întărîtat; exaltat. [Var.: ațițat, -ă adj.] – V. ațîța.
19. [Șăineanu, ed. VI] ațâțà v. 1. a sgândări tăciuni spre a aprinde focul; 2. fig. a aprinde, a deștepta (pasiunile); 3. a îndemna la ceva rău. [Lat. *ATTITIARE, din TITIO, tăciune].
20. [Scriban] ațîț, a -á v. tr. (d. țîță, adică „deprind să sugă”, că pruncu, la început, nu suge. Cu tăcĭune și fr. attiser n’are legătură). Excit, aprind: a ațîța focu. Fig. Îndemn, stimulez, instig: bogăția ațîță poftele hoților.
21. [DOOM 3] ațâța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ațâț, 3 ațâță; conj. prez. 1 sg. să ațâț, 3 să ațâțe
22. [DOOM 2] ațâța (a ~) vb., ind. prez. 3 ațâță
23. [IVO-III] ațâț, ațâți 2.
24. [DER] ațîța (ațîț, ațîțat), vb. – 1. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. – 2. A întărîta, a excita, a îmboldi. Lat. *attῑtĭāre, de la titio „jar” (Pușcariu, Lat. ti, 40; Pușcariu 163; Candrea-Dens., 111; REW 769; DAR); cf. it. a(tt)izzare (calabr. azzizzari), v. prov. atisar, fr. attiser, sp. atizar, port. atiçar. – Der. ațîțător, adj. (instigator).
25. [DERC] AȚÂȚA A ațâța focul = a) A aprinde focul: Ațâță focul și pune ceaunul de mămăligă. (MIHAIL SADOVEANU) b) A face ca o acțiune, un sentiment să devină mai intens (având urmări serioase): Decât să mori, mai bine să ne răzbunăm. – Nu ațâța focul, Petcule; nu vorbi de răzbunare. (VASILE ALECSANDRI)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL