1. [DEX '09] AȚÂȚARE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța.
2. [MDA2] ațâțare sf [At: BIBLIA (1688), 2841 / V: ațiț~ / Pl: ~țări / E: ațâța] 1 Reaprindere a focului care e aproape stins Si: (rar) ațâțat1 (1) 2 Întețire a focului Si: (rar) ațâțat1. 3 Aprindere a focului Si: (rar) ațâțat1 (3). 4 (Fig) Întărâtare. 5-9 (Fig) Asmuțire (1-5). 10 (Fig) Excitare. 11 (Fig) Întețire (a unui rău). 12 (D. animale; îrg) Înmulțire.
3. [DEX '09] AȚÂȚA, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).
4. [MDA2] ațâța [At: PALIA (1581), ap. GCR 70/1 / V: (înv) ațița / Pzi: ațâț / E: ml attitiare] 1 vt A reaprinde focul care e gata să se stingă. 2 vt A face focul să ardă mai bine. 3 vt A aprinde focul. 4-5 vtr (Fig) A (se) întărâta. 6-10 vt (Fig) A asmuți (1-5). 11-12 vtr (Fig) A (se) excita. 13 vr (Înv; fig) A se înteți (un rău). 14 vr (D. animale; îrg) A se înmulți.
5. [MDA2] ațița v vz ațâța
6. [MDA2] ațițare sf vz ațâțare
7. [CADE] AȚÎȚA (ațîț) I. vb. tr. 1 A sufla în foc ca să se aprindă, a face vînt ca să se încingă focul, a aprinde: călătorul adunase niște... așchii de lemne... și ațîțase un focușor bunicel (ISP.); proverb: nu ~ foc peste foc, nu întărîta pe omul mînios, nu-l împinge la fapte rele prin povețele și îndemnurile tale ¶ 2 Fig. A întărîta: svonurile astea... le ațîțară una contra alteia (DLVR.); ~ cîinii, a asmuța ¶ 3 Fig. A îndemna la răscoală, a răscula, a răzvrăti: au ațîțat poporul împotriva stăpînirii ¶ 4 Fig. A înteți, a face să crească: acea dușmănie cu Romînii pe care... fără prevedere o ațîță (ODOB.) ¶ 5 Fig. A deștepta o patimă, o dorință, etc.: ~ ambițiunea, pofta de cîștig; acest joc de-a ascunselea, ațîțîndu-mi curiozitatea (ODOB.); de aci, pr. anal.: ~ setea, foamea. II. vb. refl. 1 A se aprinde, a se încinge (vorb. de foc): a suflat vîntul și focul s’a ațîțat mai mult; Fig.: ce foc s’au ațîțat dentru mînia mea (BIBL.) ¶ 2 Fig. A se isca, a izbucni: au început și ciuma a se ațîța în Iași (NEC.) ¶ 3 Fig. A se deștepta (o patimă, o dorință): s’a ațîțat și mai mult pofta lor de cîștig [lat. *attītiare < titio].
8. [CADE] AȚÎȚARE sf. AȚÎȚAT sbst. Faptul de a (se) ațîța.
9. [DEX '98] AȚÂȚA, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. (Fig.), A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Din lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).
10. [DLRLC] AȚIȚA vb. I v. ațîța.
11. [DLRLC] AȚIȚARE s. f. v. ațîțare.
12. [DLRLC] AȚÎȚA, ațîț, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la foc) A aprinde, a face să ardă; a face să ardă mai bine, a înteți, a înviora (suflînd peste tăciuni, scuturînd cenușa etc.). Ațîță focul și pune ceaunul de mămăligă. SADOVEANU, B. 21. Mai pe-nnoptat A mers s-ațîțe-n vatră foc, Să facă de mîncat. COȘBUC, P. I 255. Maica așază gătejile, moș Nichifor scapără și îndată ațîță amîndoi focul. CREANGĂ, P. 130. ◊ Fig. (Complementul exprimă o stare sufletească, un sentiment) A ațîța spiritele. ▭ Cu vorbele acestea... mai tare le-a ațîțat dorul de a o vedea. RETEGANUL, P. II 7. ♦ Expr. A ațîța focul = a provoca un sentiment sau o acțiune care poate avea urmări grave. Decît să mori, mai bine să ne răzbunăm. – Nu ațîța Jocul, Petcule; nu vorbi de răzbunare., ALECSANDRI, T. 1276. ◊ Refl. Privind la dînsa, i s-ațîță milă. PANN, P. V. II 136. 2. Fig. (Cu privire la oameni) A întărîta; (cu privire la animale) a asmuți. Ațîță cîinii. ▭ Bătrîna umblă prin case și ațîță oamenii. DUMITRIU, N. 188. ♦ (Cu privire la războaie) A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. Imperialiștii ațîța la război. – Variantă: ațița (NEGRUZZI, S. I 143) vb. I.
13. [DLRLC] AȚÎȚARE, ațîțări, s. f. Acțiunea de a ațîța. 1. Stîrnire, întețire a focului (prin suflare sau scormonire). ◊ 2. Fig. Provocare, instigare, stîrnire, întărîtare (spre manifestări sau acțiuni rele, primejdioase). Ațîțare criminală la război. – Variantă: ațițare (CONTEMPORANUL, IV 83, NEGRUZZI, S. I 75) s. f.
14. [DLRM] AȚIȚA vb. I. v. ațîța.
15. [DLRM] AȚÎȚA, ațîț, vb. I. 1. Tranz. (Adesea fig.) A face să ardă (mai bine), a înviora focul; a aprinde. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărîta, a (se) înrăi; a (se) asmuți. ♦ Tranz. A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. [Var.: ațița vb. I] – Lat. *attitiare (< titio, -onis).
16. [DLRM] AȚÎȚARE, ațîțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațîța. [Var.: ațițare s. f.]
17. [Șăineanu, ed. VI] ațâțà v. 1. a sgândări tăciuni spre a aprinde focul; 2. fig. a aprinde, a deștepta (pasiunile); 3. a îndemna la ceva rău. [Lat. *ATTITIARE, din TITIO, tăciune].
18. [Scriban] ațîț, a -á v. tr. (d. țîță, adică „deprind să sugă”, că pruncu, la început, nu suge. Cu tăcĭune și fr. attiser n’are legătură). Excit, aprind: a ațîța focu. Fig. Îndemn, stimulez, instig: bogăția ațîță poftele hoților.
19. [DOOM 3] ațâțare s. f., g.-d. art. ațâțării; pl. ațâțări
20. [DOOM 2] ațâțare s. f., g.-d. art. ațâțării; pl. ațâțări
21. [DOOM 3] ațâța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ațâț, 3 ațâță; conj. prez. 1 sg. să ațâț, 3 să ațâțe
22. [DOOM 2] ațâța (a ~) vb., ind. prez. 3 ațâță
23. [IVO-III] ațâț, ațâți 2.
24. [DER] ațîța (ațîț, ațîțat), vb. – 1. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. – 2. A întărîta, a excita, a îmboldi. Lat. *attῑtĭāre, de la titio „jar” (Pușcariu, Lat. ti, 40; Pușcariu 163; Candrea-Dens., 111; REW 769; DAR); cf. it. a(tt)izzare (calabr. azzizzari), v. prov. atisar, fr. attiser, sp. atizar, port. atiçar. – Der. ațîțător, adj. (instigator).
25. [DERC] AȚÂȚA A ațâța focul = a) A aprinde focul: Ațâță focul și pune ceaunul de mămăligă. (MIHAIL SADOVEANU) b) A face ca o acțiune, un sentiment să devină mai intens (având urmări serioase): Decât să mori, mai bine să ne răzbunăm. – Nu ațâța focul, Petcule; nu vorbi de răzbunare. (VASILE ALECSANDRI)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL