1. [DEX '09] AUTOVEHICUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.
2. [MDA2] autovehicul sn [At: IOANOVICI, TEHN. 11 / P: a-u~ / Pl: ~e / E: auto2- + vehicul] Vehicul cu tracțiune mecanică proprie.
3. [DEX '98] AUTOVEHICUL, autovehicule, s. n. Vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.
4. [DLRLC] AUTOVEHICUL, autovehicule, s. n. Vehicul pus în mișcare de o forță alimentată de un izvor propriu de energie. Există autovehicule terestre, aeriene, de apă și amfibii.
5. [DLRM] AUTOVEHICUL, autovehicule, s. n. Vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – După fr. autovéhicule.
6. [DN] AUTOVEHICUL s.n. Vehicul cu tracțiune mecanică proprie. [Pron. a-u-, pl. -le. / cf. fr. autovéhicule].
7. [MDN '00] AUTOVEHICUL s. n. vehicul cu tracțiune mecanică proprie. (< fr. autovéhicule)
8. [DOOM 3] autovehicul (desp. a-u-) s. n., pl. autovehicule
9. [DOOM 2] autovehicul (a-u-) s. n., pl. autovehicule
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL