1. [DEX '09] AUTORIZAT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.
2. [MDA2] autorizat2, ~ă a [At: MAIORESCU, D. II, 256 / P: a-u~ / Pl: ~ați, ~e / E: autoriza] 1 Care este învestit într-o funcție publică Si: împuternicit. 2 Căruia i se permite să facă ceva. 3 Care are autorizație (1) prealabilă de la persoana sau autoritatea (8) de care depinde aprobarea. 4 (Îs) Traducere ~ă Traducere făcută cu asentimentul autorului (5) și aprobată de el. 5 (Îas) Traducere a textului unui act oficial efectuată de o persoană autorizată (5). 6-7 Care primește dreptul de a-și exercita autoritatea (1-2). 8-9 Făcut de o persoană care are autorizație (2-3).
3. [MDA2] autorizat1 sn [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: ~uri / E: autoriza] 1-2 (Rar) Autorizare (1-2).
4. [DEX '98] AUTORIZAT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.
5. [DLRLC] AUTORIZAT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit (să facă sau să spună ceva). Persoană autorizată. Specialist autorizat. ♦ Făcut de o persoană care are autorizație prealabilă. Declarație autorizată. Traducere autorizată. – Pronunțat: a-u-.
6. [DLRM] AUTORIZAT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit (să facă sau să spună ceva). ♦ Făcut de o persoană care are autorizație. Declarații autorizate. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.
7. [Scriban] *autorizát, -ă adj. Care are autoritate. Fig. Competent: scriitor autorizat.
8. [DEX '09] AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.
9. [MDA2] autoriza vt [At: (a. 1865) URICARIUL X, 370 / P: a-u~ / Pzi: -zez / E: fr autoriser] 1 A învesti pe cineva cu o autoritate (8) publică Si: (înv) a împuternici. 2 A da cuiva dreptul să facă ceva Si: a îngădui, a permite, (înv) a îndritui.
10. [CADE] *AUTORIZA (-izez) vb. tr. 1 A da voie de a face ceva, a împuternici: nu te-am autorizat să-i vorbești ¶ 2 A da dreptul, a îndreptăți: situațiunea în care mă găsesc nu mă autorizează să mă port altfel cu el [fr.].
11. [DEX '98] AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publică). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.
12. [DLRLC] AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A învesti pe cineva cu o autoritate publică, a-l împuternici să facă ceva; a delega. ♦ A da (cuiva) dreptul (de a face ceva); a îngădui, a permite. Felul tău de a te purta cu Mihai ar fi autorizat pe oricine să creadă că-ți place. D. ZAMFIRESCU, R. 184. – Pronunțat: a-u-. – Prez. ind. și: (franțuzism nerecomandabil) autoriz (SEBASTIAN, T. 29).
13. [DLRM] AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A învesti pe cineva cu o autoritate publică; a delega. ♦ A îngădui, a permite. [Pr.: a-u-] – Fr. autoriser.
14. [DN] AUTORIZA vb. I. tr. A da cuiva permisiunea, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite, a îngădui. [Cf. fr. autoriser, it. autorizzare].
15. [MDN '00] AUTORIZA vb. tr. a da cuiva dreptul, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite. (< fr. autoriser)
16. [Șăineanu, ed. VI] autorizà, v. a da dreptul, voia de a face ceva.
17. [Scriban] autorizéz v. tr. (fr. autoriser). Daŭ putere, împuternicesc, daŭ voĭe, daŭ drept: a autoriza pe cineva să lucreze în numele tăŭ. Îndreptățesc.
18. [DOOM 3] autoriza (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. autorizez, 3 autorizează; conj. prez. 1 sg. să autorizez, 3 să autorizeze
19. [DOOM 2] autoriza (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizează
20. [IVO-III] autorizez.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL