1. [DEX '09] AURIT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.
2. [MDA2] aurit1 sn [At: DA ms / V: d~ / P: a-u~ / Pl: ~uri / E: auri] 1-6 Aurire (1-6).
3. [MDA2] aurit2, ~ă a [At: BELDIMAN, N. P. II, 136 / P: a-u~ / Pl: ~ii / E: auri] 1 Acoperit2 cu un strat subțire de aur. 2 Țesut2 cu aur (34). 3 Brodat2 cu aur (34). 4 (Pex) Asemănător cu aurul (1). 5 (Pex) De aur (1). 6 (Fig) Luminat2. 7-10 (Fig) Auriu (1-4). 11 a (D. fructe; spc) Rumen. 12 (Fig) Strălucit2. 13 (Fig) Fericit2. 15 (Îe) A-i fi gura ~ă A face o prevestire favorabilă (și împlinită).
4. [CADE] AURIT I. adj. 1 p. AURI ¶¶ contr. NEAURIT ¶ 2 Fig.: fie-ți gura ~ă, să dea D-zeu să vorbești într’un ceas bun; parcă-i cu gura ~ă (ZNN.), se zice de cineva care vorbește frumos ¶ 3 Ca aurul, auriu. II. sbst. Faptul de a (se) auri.
5. [DLRLC] AURIT, -Ă, auriți, -te, adj. 1. Suflat cu aur, poleit sau imitînd poleiala aurului. A adus de nu se știe unde șase cerbi, cu coarne aurite. PAS, L. I 121. Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mîngîios, Și cadrele-aurite ce de păreți sînt prime Sub palidă lumină apar misterios. ALECSANDRI, P. A. 109. ♦ (În basme) De aur. Palaturi aurite. ALECSANDRI, P. I 191. ◊ Expr. Fie-ți gura aurită = fie cum zici, să se realizeze ceea ce spui. 2. Țesut sau cusut cu fir de aur (sau imitînd firele de aur). Peste zobonul de stofă aurită purta un benișel de felendreș. NEGRUZZI, S. I 145. 3. De culoarea aurului, imitînd aurul, auriu. Tu ai plete aurite. ALECSANDRI, P. P. 27. În pustiul arid necheza calul frumos, strălucit, îmbătat de lumina aurită a soarelui. EMINESCU, N. 26. Și se duse ca să vadă De i-a dat dumnezeu roadă Și de-i grîul răsărit Și de-i spicul aurit. TEODORESCU, P. P. 145. 4. Fig. Strălucit, frumos, strălucitor. Auritele lumi ale închipuirii. VLAHUȚĂ, O. A. 109. În toată ziua el îi promitea că taina sufletului său își va avea sfîrșitul, că el o va lua de soție, că o soartă aurită o așteaptă. EMINESCU, N. 40. Zînă drăgălașă cu glasul aurit. ALECSANDRI, P. A. 109. – Pronunțat: a-u-.
6. [DLRM] AURIT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Suflat, poleit cu aur sau imitînd poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur sau auriu. – V. auri.
7. [Șăineanu, ed. VI] aurit n. 1. poleit, suflat cu aur: tron aurit; 2. auriu: cu păr aurit; 3. fig. dorit, ales: atunci vă veți ’ntoarce la vremile aurite EM.
8. [Scriban] aurít, -ă adj. Poleit cu aur. – Fals și foarte urît daurit (după fr. doré).
9. [DEX '09] AURI auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.
10. [MDA2] auri2 [At: ANON. CAR. / V: d~ / P: a-u~ / Pzi: ~resc / E: aur] 1 vt A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1) Si: aura (1). 2 vt (Fig) A da o strălucire ca de aur Si: aura (2). 3 vt (Fig) A da un aspect ca de aur Si: aura (3). 4 vt (Îrg) A alege aurul (1) din nisip, prin spălare. 5 vt A îmbrăca un dinte în aur (1). 6-7 vtr (În basme) A se transforma în aur (1).
11. [CADE] AURA (-rez)... = AURI... [lat. aurare].
12. [CADE] AURI (-resc) I. vb. tr. A acoperi cu un strat subțire de aur obiecte de argint sau de alt metal, pentru a le face să pară în întregime de aur, a polei, a sufla cu aur. II. vb. refl. A se acoperi cu un strat de aur sau a căpăta înfățișarea aurului: piscurile munților se auresc (VLAH.).
13. [CADE] DAURIT adj. poet. = AURIT.
14. [CADE] DORER LA PILULE (fr.) = A auri hapul. A spune cuiva adevărul neplăcut în termeni aleși. A face să înghită hapul.
15. [CADE] ÎNAURI (-resc) = AURI.
16. [DEX '98] AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.
17. [DLRLC] AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. Du-te și fă o mulțime de furci de tors, una mai frumoasă decît alta. Apoi ia și le aurește pe toate. MARIAN, O. II 91. ◊ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur, a polei. Te-am dus pe culmi, ca ochii tăi să-mi crească întinderea de zări... Să-mi aurești cu raza lor pămîntul. TOMA, C. V. 126. Soarele scăpăta grăbit după deal, aurind vîrful copacilor. BUJOR, S. 28. Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorei mult veselă zîmbire, Razele dimineții ce norii auresc. ALEXANDRESCU, P. 28.4 ◊ Refl. Sub privirea-i s-aurește Unda lină din Bosfor. BOLINTINEANU, P. I 233. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. Îndată i se auri lina [mielușelului]. ISPIRESCU, L. 65.
18. [DLRM] AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur; a polei. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. [Pr.: a-u-] – Din aur.
19. [Șăineanu, ed. VI] aurì v. 1. a polei sau a sufla cu aur; 2. a se dauri: sub privirea-i s’aurește unda lină din Bosfor BOL. [Lat. AURESCERE].
20. [Scriban] aurésc v. tr. (d. aur). Poleĭesc cu aur. – Vechĭ și auréz. În Trans. și întrauresc (Șincaĭ) și înauresc.
21. [DOOM 3] auri (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, 3 sg. aurește, imperf. 1 auream; conj. prez. 1 sg. să auresc, 3 să aurească
22. [DOOM 2] auri (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, imperf. 3 sg. aurea; conj. prez. 3 să aurească
23. [DE] AUREA MEDIOCRITAS (lat.) aurita cale de mijloc – Horațiu, „Ode”, II, 10, 5. Îndemn la modestie și la cumpătare. Astăzi, persiflare a mediocrității.
24. [DE] MEDIEȘU AURIT, com. în jud. Satu Mare, situată în Câmpia Someșului, pe dr. văii Someșului; 6.674 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.A.). Expl. de balast (în satul Lojib). În satul M.A., menționat documentar în 1271, se află o biserică în stil gotic (sec. 15) și un castel (1620-1657) în stilul Renașterii transilvănene, rămas în ruină după al doilea război mondial. Pe terit. ei s-a descoperit o importantă așezare și o necropolă, aparținând dacilor liberi din NV Daciei romane (sec. 3).
25. [Argou] a avea gura aurită expr. a prevedea un eveniment fericit
26. [DERC] AURIT, -Ă A-i fi gura aurită = A face o prevestire favorabilă (și împlinită): – Grai de aur grăiești, vere! replică Sorcovăț, ciocnind amândoi ulcelele. (ION GRĂMADĂ) Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = Să se realizeze ceea ce spui!: − Dacă nu pierzi rămășagul, ai s-ajungi bogat! − Io?!... Aurită să-ți fie gura, coane Mihăiță. (PAUL ANGHEL)
27. [CECC] Aurea mediocritas (lat. „Mediocritate aurită”), două cuvinte desprinse dintr-o odă (II,10,5) a lui Horațiu. „Acest frumos vers – a spus Voltaire – îl știe orice om de litere pe dinafară”. Oda lui Horațiu cîntă avantajele unui trai modest, departe de splendorile măririlor și ale vieții zgomotoase. De aceea, deși traduse exact cuvintele înseamnă „mediocritate aurită”, e bine să se știe că nu este vorba de mediocritate, în înțelesul comun al cuvîntului, ci de o stare mijlocie, pe care poetul, la vremea aceea, o socotea o chezășie a liniștii sufletești și o cale spre fericire, motiv pentru care o și numește poetic „aurea” – aurită. De altfel, în limba latină, mediocritas înseamnă în primul rînd: moderație, măsură, cale de mijloc. Expresia, mai totdeauna citată în latinește, a căpătat însă cu timpul un sens peiorativ. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL