1. [DEX '09] ZÂMBIRE, zâmbiri, s. f. Faptul de a zâmbi; zâmbet, surâs. – V. zâmbi.
2. [MDA2] zâmbire sf [At: HELIADE, O. I, 151 / V: (înv) zim~ / Pl: ~ri / E: zâmbi] 1-2 Zâmbet (1-2). 3 (Îvr; îs; îf zimbire) Zimbire a râde Zâmbet (1).
3. [Șăineanu, ed. VI] zâmbire f. surâs.
4. [DEX '09] ZÂMBI, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima de obicei bucurie sau satisfacție (de mică intensitate); a surâde. 2. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. – Din sl. zonbŭ „dinte”, bg. zăbja se.
5. [MDA2] zâmbi vi [At: ANON. CAR. / V: (înv) zim~, (reg) gim~, ~mțî, ~mzî, jim~, jâ~ / Pzi: ~besc / E: vsl *замби cf bg замби „a se rânji”] 1 (D. oameni) A schița o mișcare ușoară de alungire a buzelor (de mică intensitate), însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima, de obicei, bucurie, satisfacție etc. Si: a surâde (1). 2 (Îvp; îe) A (se) ~ a râde (sau de râs) A începe să surâdă (1). 3 (Îvp; îae) A surâde (1) reținut. 4 (D. ochi, privire) A exprima voioșie, veselie. 5 (Fig) A fi (cuiva) favorabil. 6 (Fig) A fi pe plac (cuiva) Si: a conveni (3). 7 (D. aștri sau surse de lumină) A lumina. 8 (D. aștri sau surse de lumină) A se ivi.
6. [MDA2] zâmțî v vz zâmbi
7. [MDA2] zâmzî v vz zâmbi
8. [MDA2] zimbi v vz zâmbi
9. [MDA2] zimbire sf vz zâmbire
10. [MDA2] zingi[1] v vz zâmbi
11. [DEXI] zîmbi vb. IV. intr. 1 (despre oameni) A schița o mișcare ușoară a buzelor, a ochilor, a feței, ca expresie a unei bucurii sau a unei satisfacții; a surîde. Zîmbiră între dînșii bătrînii tai prieteni (EMIN.). ◊ (cu pron. in dat.) Tinerele femei îsi zîmbesc una alteia (CA. PETR.). ◊ Expr. A zîmbi a rîde (sau de rîs) = a începe să surîdă, a surîde reținut. După aceea... a zîmbit a rîde, bătîndu-mă pe spate (SADOV.). A zîmbi mînzește v. mînzește. A-i zîmbi cuiva mustața v. mustață. A zîmbi pe sub mustață (ori mustăți) v. mustață. A zîmbi strîmb v. strîmb. A zîmbi subțire v. subțire. ◊ Fig. Zîmbește toamna uneori ca un strigoi al primăverii (TOPÎR.). ♦ (despre ochi, privire) A exprima voioșie, veselie. Privirile lui Barbu zîmbiră de după ochelari (VIN.). 2 Fig. (constr. cu un compl. în dat.) A fi (cuiva) favorabil. În aceeași zi, pentru întîiași dată, i-a zîmbit și lui norocul (COCEA.). ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. Propunerea aceasta zîmbi bătrînului (C. NEGR.). 3 Fig. (despre aștri sau despre surse de lumină) A lumina; a se ivi. Ca și-atunci... Și-n cer zîmbește aceeași lună (MACED.). • prez.ind. -esc. /sl. veche зѫбнтн сѫ; cf. bg. зъбя се „a se rînji”.
12. [DEXI] zîmbire s.f. Faptul de a zîmbi; zîmbet, surîs; (înv.) zîmbitură. Să mîngîi junia mea bogată Cu-a ta zîmbire dulce și curată (EMIN.). • pl. -i /v. zîmbi.
13. [CADE] ❍JIMBI = ZÎMBl.
14. [CADE] ZÎMBI, ❍ZIMBI (-besc) vb. intr. și refl. 1 A rîde fără sgomot, mișcînd numai ușor buzele și ochii, a surîde: zîmbind ieșea dimineața din palatele părintești, zîmbind se înturna seara la maică-sa înapoi (ODOB.); cu același înțeles F Ⓟ ~ a rîde, † a se ~ a rîde: împăratul... zîmbea a rîde și nu le zicea nimic (SLV.); vede vătrariul spoit cu aur și grijit bine în cuiu la icoane, și zîmbește a rîde (SB.); vezirul s’au zîmbit a rîde și i-au zis să grăească, să nu se teamă (NEC.); 👉 MUSTAȚĂ1 ¶ 2 Ⓕ = SURÎDE2: norocul îi zîmbește ¶ 3 Ⓕ = SURÎDE 3: cîmpul cu florile și mîndrele dealuri, de după care zîmbeau zorile, în sburdalnica vîrstă a tinereței (CRG.); după întristare, veselia ne zîmbește, ca vremea bună ce după ploaie se ivește (GOL.) [vsl. zabŭ „dinte”].
15. [CADE] ZÎMBIRE sf. 1 Faptul de a zîmbi ¶ 2 = ZÎMBET: Nu mai zîmbi. A ta ~ Mi-arată cît de dulce ești (EMIN.).
16. [CADE] ZÎMBIRE sf. 1 Faptul de a zîmbi ¶ 2 = ZÎMBET: Nu mai zîmbi. A ta ~ Mi-arată cît de dulce ești EMIN..
17. [CADE] ZÎMBITOR adj. verb. ZÎMBI. Care zîmbește: ăst om bun ca pîinea, totdeauna ~, ... devine acru și stifos de cîte ori s’o întîmpla să-i meargă rău la preferanță BR. -VN.; o băbușcă măruntă, ...nu posomorîtă, cum mi-o ’nchipuisem, ci zîmbitoare. deși cu un fel de umbră de răutate SLV.; primăvara se arăta veselă și zîmbitoare NEGR..
18. [CADE] ZÎMBITOR adj. verb. ZÎMBI. Care zîmbește: ăst om bun ca pîinea, totdeauna ~, ...devine acru și stifos de cîte ori s’o întîmpla să-i meargă rău la preferanță (BR.-VN.); o băbușcă măruntă, ...nu posomorîtă, cum mi-o ’nchipuisem, ci zîmbitoare, deși cu un fel de umbră de răutate (SLV.); primăvara se arăta veselă și zîmbitoare (NEGR.).
19. [DLRLC] ZÎMBI, zîmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima bucurie sau satisfacție; a surîde. Pe urmă își luă seama, zîmbi melancolic. REBREANU, R. I 163. După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zîmbește, mlădioasă ca o creangă de alun. EMINESCU, O. I 144. O, farmec al prunciei, putere, blînd mister! Cînd ne zîmbesc copiii, fug norii de pe cer. ALECSANDRI, T. II 546. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Domnul asculta și zîmbet zîmbea... TEODORESCU, P. P. 25. ♦ (Despre ochi, privire) A exprima veselie, voioșie. Cînd i-arn vorbit, privirea ei zîmbea, înviorată. COȘBUC, P. II 267. 2. Fig. A avea o înfățișare plăcută, care provoacă buna dispoziție; a străluci, a sclipi, a scînteia (de lumină, de curățenie). Zîmbește vesel soarele bălai și steagurile roșii ard în soare. BENIUC, S. 56. Destrame-se a gîndurilor ceață, în orice colț zîmbească veselia. CERNA, P. 52. Din loc în loc aș trece în climele străine. Dar iarăși m-aș întoarce cînd firea ar zîmbi. ALEXANDRESCU, P. 45. 3. Fig. (Construit cu un complement în dativ) A fi (cuiva) favorabil. Norocul îmi zîmbește. ▭ Căsuțele răsar albe din frunzișurile grădinilor, parcă ar zîmbi înserării. SADOVEANU, O. VII 218. ♦ A-și manifesta veselia la vederea cuiva. Din ceruri albastre Luceferii se desfac, zîmbind iubirii noastre Și undelor pe lac. EMINESCU, O. IV 398. Astfel soarta crunt răpește Tot ce-n lume ne zîmbește. ALECSANDRI, P. A. 64. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare din partea cuiva, a constitui o ademenire pentru cineva. Propunerea aceasta zîmbi bătrînului. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Expr. A-i zîmbi (cuiva) mustața v. mustață. (Popular) A zîmbi a rîde = a zîmbi reținut, discret. Zîmbești a rîde și nu-mi place rîsul acesta. C. PETRESCU, R. DR. 92. Știind pe îngrijitorul bisericii om bun de comedii, starețul pricepu numaidecît care e pricina și zîmbi a rîde. STĂNOIU, C. I. 114. El au zîmbit a rîde și au scos năframa ei din buzunar și au pus-o la gură, ca să se-ndosească că rîde. SBIERA, P. 133.
20. [DLRLC] ZÎMBIRE, zîmbiri, s. f. 1. Acțiunea de a zîmbi și rezultatul ei; zîmbet, surîs. O, vis ferice de iubire, Mireasă blîndă din povești, Nu mai zimbil A ta zîmbire Mi-arată cît de dulce ești. EMINESCU, O. I 117. Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi. Tu zîmbești? Zîmbirea-ți zice că e bună pentru noi. ALECSANDRI, O. 169. Binele ades vine pe urmele mîhnirei Și o zîmbire dulce, dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, M. 3. (Poetic) În salon soarele așterne deodată o pînză tremurătoare de argint. Mobilele scumpe și vechi parcă ies la o zîmbire din umbra lor rece. SADOVEANU, O. V 622. 2. Fig. Strălucire; scînteiere. Tainicele-i raze, dînd pieziș pre o zidire... Mîngîie a ei ruină cu o palidă zîmbire. ALEXANDRESCU, M. 20.
21. [DLRM] ZÎMBI, zîmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima bucurie sau satisfacție; a surîde. 2. Fig. A avea o înfățișare plăcută; a străluci, a scînteia. 3. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. Propunerea aceasta zîmbi bătrînului (NEGRUZZI). – Slav (v. sl. zonbŭ „dinte”; bg. zăbja se).
22. [DLRM] ZÎMBIRE, zîmbiri, s. f. Faptul de a zîmbi; zîmbet, surîs. ♦ Fig. Strălucire; scînteiere.
23. [Șăineanu, ed. VI] zâmbì v. a surâde. [Tras din slav. ZOBŬ, dinte: lit. a scrâșni din dinți (ca câinele); v. zâmbre].
24. [Șăineanu, ed. VI] zimbì v. V. zâmbì.
25. [Scriban] zîmbésc v. intr. (vsl. *zombiti, d. zombŭ și zombrŭ, dinte, adică „a-țĭ arăta dințiĭ”, ca a te fasoli și bg. zybĭy se, a-țĭ arăta dințiĭ. V. zîmbesc). Surîd, rîd puțin. Vechĭ. Azĭ nord. Zîmbesc a rîde (VR. 1923, 4, 22). V. refl. Vechĭ. S’aŭ zîmbit a rîde (Let. 2, 201). – Și jî-.
26. [DOOM 3] zâmbire s. f., g.-d. art. zâmbirii; pl. zâmbiri
27. [DOOM 2] zâmbire s. f., g.-d. art. zâmbirii; pl. zâmbiri
28. [DOOM 3] zâmbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zâmbesc, 3 sg. zâmbește, imperf. 1 zâmbeam; conj. prez. 1 sg. să zâmbesc, 3 să zâmbească
29. [DOOM 2] zâmbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zâmbesc, imperf. 3 sg. zâmbea; conj. prez. 3 să zâmbească
30. [IVO-III] zâmbesc, -beam 1 imp.
31. [DER] ZIMBI, zimbesc, vb. IV. (Mold.) A zîmbi. (cf. zîmbi)
32. [Argou] a zâmbi pe sub mustață (cuiva) expr. a zâmbi pe ascuns sau reținut.
33. [Argou] a zâmbi strâmb expr. a zâmbi în silă / forțat / nesincer.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL