1. [DEX '09] STRĂLUCIRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.
2. [MDA2] strălucire sf [At: ST. LEX. 149v/1 / V: (îvr) ~rel~ / Pl: ~ri / E: străluci2] 1 Producere a unei lumini vii, strălucitoare. 2 Lumină vie și strălucitoare Si: (îvr) strălucoare. 3 Răspândire a unei lumini puternice. 4 Lumină puțin intensă (și intermitentă ca o scânteie) Si: licăr, licărire, lucire, (liv) scintilație, scăpărare (10), scânteie (2), scânteiere (5), sticlire, sclipire (3), (rar) scăpărat, străluciu2 (1), străluminare (1), (înv) lucoare, scăpărătură, străluceală, strălucitură. 5 Producere a unei lumini puțin intense (și intermitente) ca o scânteie. 6 Reflectare a luminii primite Si: luminare, lucire (Vz răza, zări). 7 (Pan) Impresie de curățenie, de albeață. 8 Expresie specifică, luminoasă, vie, a ochilor, a privirii, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Si: licărire, lucire, scăpărare (10), scânteiere (5), sclipire (3), sbicire. 9 (Îvp) Fulgerare (1). 10 (Fiz) Mărime fotometrică a senzației de luminozitate produsă de sursele de lumină relativ intense Si: luminanță. 11 (Ast; îs) ~a stelelor Mărime stelară. 12 (Fig) Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care impresionează în mod profund prin aspectul atrăgător, armonios Si: frumusețe, mândrețe, splendoare, (înv) mândrie. 13 Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care impresionează în mod profund prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase, prin abundență etc. Si: bogăție (2), fast (1), lux, măreție, pompă2, semeție, somptuozitate, splendoare, (înv) ighemonicon, pohfală, saltanat. 14 Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care împresionează în mod profund prin merite excepționale, prin fapte sau atribute lăudabile, printr-o stare deosebită etc. Si: glorie (2), grandoare (1), măreție, mărire, splendoare, (înv) mărime, străluminare (2). 15 (Pex) Renume. 16 (Înv; art; urmat de un aps) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt.
3. [DEX '98] STRĂLUCIRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.
4. [DLRLC] STRĂLUCIRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Faptul de a străluci; răspîndire de lumină, lumină vie, radiată. În coridor era cald, dar soarele tot fără strălucire se vedea în zăpada nourilor. SADOVEANU, O. IV 48. Eram între nori și pămînt, și de jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346. Nu pot suferi strălucirea soarelui. NEGRUZZI, S. I 267. ♦ Lumină vie reflectată, sclipire. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scînteiază sub lumina ta fecioară, Și cîți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! EMINESCU, O. I 130. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. Mai mare strălucire și gingășie... nu se mai văzuse sub soare. ISPIRESCU, L. 38. Atunci ea, deși îi fugeau ochii de atîtea străluciri, se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul cel minunat... și palatul în care trăise. CREANGĂ, P. 95. Mărire, glorie. Iată deci că ne-nchinăm Și-n glas mare îți urăm: Să trăiască-a ta mărire Ani mulți, plini de strălucire Pentru-a țării bun noroc, Pentru-a dușmanilor foc! ALECSANDRI, P. A. 97. Dimitrie nu se amăgi de strălucirea tronului. NEGRUZZI, S. II 140.
5. [DEX '09] STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci.
6. [MDA2] stărluci v vz străluci
7. [MDA2] străluca v vz străluci2
8. [MDA2] străluci2 vi [At: COD. VOR2. 56r/8 / V: (înv) ~re~, (reg) stărl~, ~uca / Pzi: ~ucesc, 3 (înv) și ~luce / E: stră- + luci] 1 A produce o lumină vie, strălucitoare. 2 A răspândi o lumină puternică sau a reflecta puternic lumina primită Si: a lumina, a luci (Vz răza, zări). 3 A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă) ca o scânteie Si: a licări, a luci, a scăpăra1 (15), a scânteia (4), a sclipi (1), a sticli, (rar) a strălumina (2), (reg) a sclipui1. 4 (Pan) A da impresia de strălucire prin curățenie, prin albeață. 5 (D. ochi, privire) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a licări, a luci, a scăpăra1 (20), a scânteia (5), a sclipi (3), a sticli. 6 (Îvp) A fulgera (1). 7 (Fig; d. oameni, popoare etc.) A se face remarcat, cunoscut, a se distinge în mod deosebit (prin calități sau prin fapte excepționale) Si: (liv), a eclata (2), (îvr) a strălumina (5). 8 (Înv) A dăinui (datorită faimei, bogăției, renumelui etc.).
9. [MDA2] streluci v vz străluci2
10. [MDA2] strelucire sf vz strălucire
11. [DEX '98] STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Stră + luci.
12. [DLRLC] STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, cu o lumină vie, a răspîndi lumină, a lumina. Deasupra, strălucesc miile de stele. BOGZA, A. Î. 64. Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dizmiardă oceanul de ninsoare. ALECSANDRI, P. A. 112. Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I 58. 2. A reflecta lumină, a sclipi din cauza luminii, a scînteia, a sticli. Vîrfurile colinelor strălucesc în lumina vie a soarelui. BOGZA, C. O. 237. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd strălucesc subt rouă grea Cărări de soare pline. TOPÎRCEANU, B. 8. Troiene mari acopăr cîmpiile... gîrla înghețată bocnă strălucește în curmezișul șesului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 89. Făt-Frumos, – zise fata – și două lacrimi mari străluciră în ochii ei – nu te duce încă. EMINESCU, N. 9. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Cătănuț cînd auzea, La Gruia se repezea, Paloșul își strălucea, Printr-însul îl petrecea. TEODORESCU, P. P. 632. 3. Fig. (Despre persoane) A se face remarcat (prin calități sau fapte excepționale). Din viața pieritoare, trecînd în altă lume, În viața fără moarte mă duc să strălucesc. MACEDONSKI, O. I 52. Din orice parte ai privi... nu-i poți găsi decît puncte slabe: nu strălucește nici prin mijloacele sale intelectuale, nici prin cunoștințe. BOLINTINEANU, O. 251. ◊ Refl. De la această solie în Ardeal, documentele istorice pierd din vedere pe viteazul Radu din Calomfirești, pe care îl văzurăm... strălucindu-se în războiul cu tătarii. BĂLCESCU, O. II 83. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie... Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-au strălucit! ALEXANDRESCU, M. 16. – Prez. ind. pers. 3 și: (învechit) străluce (EMINESCU, O. I 167, ALECSANDRI, P. III 200).
13. [Șăineanu, ed. VI] strălucì v. 1. a luci foarte tare; 2. fig. a se distinge. [Lat. *EXTRALUCIRE].
14. [Scriban] strălucésc v. intr. (d. stră- și lucesc). Lucesc, lucesc foarte tare (soarele, luna, stelele, diamantele, picăturile, ochiĭ). Fig. Îs foarte curat: casa strălucea de curățenie. Mă ilustrez, mă disting: a străluci pin vitejie. A străluci pin absență (iron.), a lipsi de unde trebuĭa să fii prezent. A străluci de bucurie, a fi foarte vesel.
15. [DOOM 3] strălucire s. f., g.-d. art. strălucirii; pl. străluciri
16. [DOOM 2] strălucire s. f., g.-d. art. strălucirii; pl. străluciri
17. [DOOM 3] străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, 3 sg. strălucește, imperf. 1 străluceam; conj. prez. 1 sg. să strălucesc, 3 să strălucească
18. [DOOM 2] străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, imperf. 3 sg. strălucea; conj. prez. 3 să strălucească
19. [MDO] străluci (conj. strălucească)
20. [DER] străluci (-cesc, -it), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL