1. [DEX '09] SPRINCEANĂ s. f. v. sprânceană.
2. [MDA2] sprinceană sf vz sprânceană
3. [DLRLC] SPRINCEANĂ s. f. v. sprînceană.
4. [Scriban] sprinceánă f., pl. ene (lat. supercilia, pl. luĭ supercilium, sprînceană, de unde s’a făcut *sprecealĭe, apoĭ după geană, *spriceană și apoĭ sprinceană [ca pg. sobrancelha], nu numaĭ de cît supt infl. luĭ fruncea; it. sopraciglio, pv. sobrecilh, -celh, -cilha, fr. sourcil, pg. sobrancelha). Șir de perĭ așezațĭ pe arcada ochiuluĭ ca să împedece sudoarea de a se scurge în ochĭ. Fig. Muche, culme, coamă: sprinceana dealuluĭ. Aleșĭ pe sprinceană, aleșĭ dintre mulțĭ tot unu și unu (de ex., niște bătăușĭ). – În nord sprînceană. V. sufruncea.
5. [DEX '09] SPRÂNCEANĂ, sprâncene, s. f. 1. Fire de păr scurte și dese crescute în linie arcuită deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpirației în ochi). ◊ Expr. A încreți (sau a încrunta) sprâncenele = a fi posomorât sau nemulțumit. A ridica sprâncenele (sau din sprâncene) = a privi mirat, a arăta surprindere, nedumerire sau nemulțumire. A se uita (sau a pândi) pe sub sprâncene = a se uita pe furiș. A alege pe (sau după) sprânceană = a alege ce e mai bun, mai prețios etc. A fi cu ochi și cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea bătător la ochi, prea evident (pentru a putea fi tăgăduit). 2. Fig. Muchie, culme, creastă, coamă (de deal). 3. Fig. Margine, poală; fâșie (de lumină). [Var.: sprinceană s. f.] – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena).
6. [MDA2] sprâncea sf vz sprânceană
7. [MDA2] sprânceană [At: PSALT. 278 / V: sprin~, (reg) ~cea, ~auă, sprincea, sprun~ / Pl: ~cene, (reg) ~ceni / E: ml *supercina (< supercilia + gena)] 1 Linie arcuită formată din fire de păr scurte și dese, care se întinde deasupra orbitei ochiului Si: (înv) sufruncea. 2 (Îrg; pex) Geană1 (1). 3 (În legătură cu verbe ca „a se uita”, „a pândi” etc.; îlav) Pe sub ~ (sau ~cene) Pe furiș. 4 (În legătură cu verbe ca „a se uita”, „a privi”, „a pândi” etc; îal) Cu neîncredere. 5 (În legătură cu verbe ca „a așeza”, „a purta”, „a pune” etc.) Pe (o) ~ (sau ~cene) Pe o parte a capului, în mod ștrengăresc. 6-7 (Îe) A alege (sau a alcătui) pe (sau după) ~ A alege (sau a alcătui din ceea) ce este mai bun, mai prețios etc. 8 (Îe) A fi cu ochi și (cu) ~cene A fi prea evident pentru a fi negat. 9 (Reg; îe) A face cu ~na A face semn cuiva ridicând sprânceana (1). 10 (Reg) Pleoapă. 11 Spinare (42). 12 (Înv) Margine. 13 Margine a unei suprafețe, a unui lucru etc. 14 (Pex) Petic. 15 Fâșie luminoasă. 16 (Mun) Doagă care se pune la marginea unui fund de putină, de butoi etc. având forma unui segment de cerc. 17 (Reg) Căpute mici la încălțăminte. 18 Jumătatea dinspre vârful încălțămintei a unei căpute.
8. [MDA2] sprânceauă sf vz sprânceană
9. [MDA2] sprincea sf vz sprânceană
10. [MDA2] sprunceană sf vz sprânceană
11. [DLRLC] SPRÎNCEANĂ, sprîncene s. f. 1. Linie arcuită deasupra orbitei ochiului, formată din fire de păr scurte și dese. Ochii fetei luceau neastîmpărați de sub sprîncene, scăpărînd în bătaia focului. SADOVEANU, O. VI 247. Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie. EMINESCU, O. I 79. Sprîncenele dumitale... Cînd le sui, cînd le cobori, Din picioare mă dobori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. ◊ Expr. A ridica sprîncenele (sau din sprîncene) = a privi mirat, a arăta mirare, surprindere sau nemulțumire, mînie. Apoi, ridicînd sprîncenele negre și stufoase, îl întrebă. DUMITRIU, N. 114. Ridică din sprîncene, surprinsă. C. PETRESCU, C. V. 168. (Cu altă construcție) Toma se opri locului cu sprîncenele ușor ridicate a nedumerire. CAMIL PETRESCU, O. I 36. A încreți (sau a încrunta) sprîncenele (sau din sprîncene) = a se posomorî, a se încrunta, a lua o înfățișare nemulțumită. Mihu își încruntă sprîncenele și-și întoarse o ureche către boier. SADOVEANU, O. VII 169. Toate-au fost cum au fost, zise moș Nichifor, încrețind din sprîncene și oțerîndu-se... așa-i că nu-i securea? CREANGĂ, P. 125. A se uita (sau a pîndi) pe sub sprîncene = a privi cu neîncredere, pe ascuns, pe furiș. Se uită la mine pe sub sprîncene. STANCU, D. 28. A alege pe (sau după) sprînceană = a alege ce e mai bun, mai prețios (sau ceea ce se consideră, în chip subiectiv, a fi astfel). Oastea... o înființă tot din oameni unul și unul, aleși pe sprînceană. ISPIRESCU, M. V. 5. Scoase pe sofragiu și pe stolnic sub cuvînt de mîncătorie și puse, în locul lor, pe alții aleși de dînsul după sprînceană. FILIMON, C. 119. Să-mi aleg batalioane Pe sprînceană – tot de zmei. BOLLIAC, O. 180. A fi cu ochi și cu sprîncene = a fi prea bătător la ochi, prea evident (pentru a mai putea fi tăgăduit); a fi cusut cu ață albă. 2. Fig. Parte mai ridicată a unui loc; muchie, culme, creastă, coamă (de deal). Aveau nemții o cățea de mitralieră... chiar la gardul de sîrmă ghimpată, după o sprînceană de dîmb. MIRONESCU, S. A. 119. Bateria călăreților... izbutește a se așeza pe sprînceana dealului din fața podului. ODOBESCU, S. III 601. 3. Fig. Petic, bucată, fîșie. Viața lor a urmat înainte... în zăvoiul cel plin de taine, sub sprînceana pădurii peste care se zăreau în fund munții în veșnica lor ceață. SADOVEANU, O. VIII 143. ♦ Fîșie de lumină. V. geană. Sprînceana însîngerată a soarelui se îneacă în apa viorie a mării, la asfințit. BART, E. 118. – Variantă: (Mold.) sprinceană (BUJOR, S. 81, ALECSANDRI, T. I 158, NEGRUZZI, S. I 168) s. f.
12. [Șăineanu, ed. VI] sprânceană f. 1. păr în formă de arc deasupra fiecărui ochiu; 2. parte răsărită de pământ; 3. muche, culme: sprânceana muntelui, dealului; pe sprânceană, ales dintre mulți. [Lat. SUPERCILIA (sub influența analogică a lui geană)].
13. [Scriban] sprînceană, V. sprin-.
14. [DOOM 3] sprânceană s. f., g.-d. art. sprâncenei; pl. sprâncene
15. [DOOM 2] sprânceană s. f., g.-d. art. sprâncenei; pl. sprâncene
16. [MDO] sprînceană
17. [IVO-III] sprânceană, -cene.
18. [DER] sprinceană (-ene), s. f. – 1. Fire de păr crescute în linie arcuită deasupra ochiului. – 2. Muche, contrafort. – 3. Bombeu, vîrf de încălțăminte. – Var. sprînceană. Mr. suprăceană. Lat. *supercenna în loc de *supergenna, cf. geană și sp. sobreceño (Batistti, II, 953; cf. Cipariu, Gram., 48; Cihac, I, 107). Urmașul rom., *spriceană (cf. mr.), a primit un infix nazal, ca în port. sobrancelha; î în loc de i este recent, puțin răspîndit și pare să răspundă unei preocupări de armonie vocalică, ca de ex. în obrinteală › obrînteală. În general se propune etimonul lat. supercĭlium (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 111; Pușcariu 1629; Tiktin; REW 8459; Candrea), care pare mai dificil fonetic și care, în orice caz, necesită ipoteza unei contaminări cu geană. Confuzia cu sufruncea (Șeineanu, Semasiol., 105; Meyer, Alb. St., IV, 120; Tiktin) nu pare posibilă. După Byck-Graur, 21, i din sprinceană se explică prin influența pl. Uz general (ALR, I, 21). – Der. sprincenat, adj. (cu sprîncene mari).
19. [DE] SPRÂNCENELE ROȘII, armată compusă din răsculații țărani, în ultimii ani ai dinastiei Han de Apus (206 î.Hr. -25 d.Hr.). Pentru a se deosebi de inamic, aceștia și-au vopsit sprâncenele în roșu. Armata, care a adunat c. 300 mii de oameni, a pătruns temporar în capitala de atunci Chang’an. A fost înfrântă de către împăratul Guangwu (25-58).
20. [Onomastic] Sprin/ceană, -jan v. Sprinceană 1, 3.
21. [Argou] a alege pe sprânceană expr. a alege ce e mai bun / ce e mai valoros
22. [DRAM 2021] sprânceánă, sprâncene, (sprinceană), s.f. (fig.) Vargă, dungă în pânza țesută la război. – Probabil lat. *supercina (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
23. [DRAM 2015] sprânceană, sprâncene, (sprinceană), s.f. – (fig.) Vargă, dungă în pânza țesută la război (Plăiuț). – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL