1. [DEX '09] NEMULȚUMIT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. 4 Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămit, -ă adj.] – Pref. ne- + mulțumit.
2. [MDA2] nemulțumit, ~ă [At: VARLAAM, C. 343 / V: (îvp) ~țămit / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + mulțumit] 1-2 smf, a (Om) care nu este mulțumit Si: mâhnit, supărat, (fam) paraponisit, (îrg) nemulțumitor (2), (îvr) neblagodarnic, necontentăluit. 3-4 smf, a (Persoană) care are o nemulțumire (2) Si: mâhnit, supărat, (fam) paraponisit, (îrg) nemulțumitor, (îvr) neblagodarnic, necontentăluit. 5 a Contrariat. 6 a (D. ochi, privire etc.) Care exprimă nemulțumire (1). 7 sf (Îvp) Lipsă de recunoștință.
3. [DEX '98] NEMULȚUMIT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care nu este mulțumit; care are o nemulțumire; supărat, mâhnit; contrariat. ♦ Care exprimă nemulțumire. [Var.: (reg.) nemulțămit, -ă adj.] – Ne- + mulțumit.
4. [DLRLC] NEMULȚUMIT, -Ă, nemulțumiți, -te, adj. Care nu e mulțumit; nesatisfăcut, neîmpăcat, supărat. (Adverbial) Se uita nemulțumit peste curtea celui la care striga. PREDA, Î. 133. ◊ (Substantivat) Nemulțumitului i se ia darul. -Variantă: nemulțămit, -ă (NEGRUZZI, S. I 142) adj.
5. [Șăineanu, ed. VI] nemulțumit a. care nu e mulțumit.
6. [DEX '09] NEMULȚĂMI vb. IV v. nemulțumi.
7. [DEX '09] NEMULȚĂMIT, -Ă adj. v. nemulțumit.
8. [DEX '09] NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămi vb. IV] – Pref. ne- + mulțumi.
9. [MDA2] nemulțămi v vz nemulțumi
10. [MDA2] nemulțămit, ~ă smf, a vz nemulțumit
11. [MDA2] nemulțumi [At: NEGRUZZI, S. II, 214 / V: (îvp) ~țămi / Pzi: ~mesc / E: ne- + mulțumi] 1 vt A face să fie nemulțumit (1) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (1). 2 vt A cauza o nemulțumire (2) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (2). 3 vt A contraria. 4 vr (Rar) A se simți nemulțumit (1).
12. [DEX '98] NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămi vb. IV] – Ne- + mulțumi.
13. [DLRLC] NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva nemulțumiri; a nu satisface, a indispune, a supăra (pe cineva). Mă voi sili a nu nemulțumi lumea pe unde voi fi. FILIMON, la TDRG. – Variantă: nemulțămi (NEGRUZZI, S. II 214) vb. IV.
14. [Scriban] nemulțămésc v. tr. Supăr, indispun. – În vest -mulțu-.
15. [Scriban] nemulțămít, -ă adj. Care nu e mulțămit: numuțămituluĭ i se ĭa daru (Prov.). S.f., pl. e. Vechĭ. Ingratitudine.
16. [DOOM 3] nemulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, 3 sg. nemulțumește, imperf. 1 nemulțumeam; conj. prez. 1 sg. să nemulțumesc, 3 să nemulțumească
17. [DOOM 2] nemulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, imperf. 3 sg. nemulțumea; conj. prez. 3 să nemulțumească
18. [DLR - tomul X] NEMULȚUMIT, -Ă adj., s. f. Negativ al lui mulțumit. 1. adj. Care nu este mulțumit (I), care are o nemulțumire (2); supărat, mîhnit, (astăzi familiar) paraponisit; contrariat; (învechit și regional) nemulțumitor, (învechit, rar) neblagodarnic, necontentăluit. cf. MAN. GÖTT. 132. Au hotărît... nedăjduind prin agiutoriul nemulțămiților lăcuitori acii cetăți, a o lua fără bătălie, AR (1837), 21/33, cf. VALIAN v. Altul... nemulțămit în toate, Parcă nu cunoaște prețul minței de Dumnezeu date. CONACHI, P. 259, cf. 268, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Ca un artist de-a pururi nemulțumit de sine, De mii de ani natura, în setea de mai bine, Se luptă să deschidă desăvîrșirii cale. CERNA, P. 59. Mă miram eu să-mi faci o plăcere, îngîna nemulțumită, F (1903), 159, cf. 165. Criticul pare nemulțumit de felul acesta de a scrie, care s-a demodat. BACOVIA, O. 227. Multă lume a fost nemulțumită în Europa de pacea de la Versailles. SADOVEANU, O. XIV, 15. Mă pregătisem să dau foc tuturor hîrțoagelor dintr-un cufăr, ceea ce în trecut făcusem de mai multe ori, începînd întotdeauna nemulțumit, încă de pe la vreo 20 de ani. ARGHEZI, B. 13. Era adînc nemulțumit, și totuși, într-un fel, era mîndru. GALAN, B. II, 12, cf. 40, 168. Se uita nemulțumit peste curtea celui la care striga și de unde nu răspundea nimeni, PREDA, Î. 133. Începu să facă gesturi mari cu brațele, nemulțumit că lumea îl prețuiește mai mult pe Gavrilă. T. POPOVICI, SE. 144, cf. 162, 174. N-avea de ce să se arate nemulțumit. BARBU, Ș. n. 76. Nemulțămit cu soartea sa. POP., ap. GCR II, 357. ◊ (Substantivat) Cetățile Moldaviei... le arse, vrînd să strice prin aceasta azilul nemulțămiților. NEGRUZZI, S. I, 142. Nu ești mulțămit cu împărțeala ce s-a făcut, omule? – Nu, domnule judecător, zise nemulțămitul. CREANGĂ, a. 146. Nemulțumitului i se ia darul. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă nemulțumire (2). Femeia... aruncă o privire nemulțumită bărbatului ei. TUDORAN, P. 18. 2. s. f. (Învechit și popular) Lipsă de mulțumire (3), de satisfacție, nemulțumire (2); lipsă de recunoștință, ingratitudine. Arată-se și nemulțămita oamenilor împrotiva atăta ustenință. VARLAAM, C. 343. Ș-au dat sămn... pentru nemulțămita lor și păgînia. DOSOFTEI, V. S. octombrie 69v/15. Cînd vei lua vreo facere de bine de la cineva, nu te arăta nevrednic cu nemulțămita (a. 1713). GCR II, 6/6. – pl.: nemulțumiți, -te. – Și: (învechit și popular) nemulțămit, -ă adj., s. f. – pref. ne- + mulțumit.
19. [DLR - tomul X] NEMULȚUMI vb. IV. Tranz. Negativ al lui mulțumi; a face să fie nemulțumit (1), a cauza o nemulțumire (2); a supăra, a mîhni (1); a contraria, a indispune; (învechit) a neodihni. Spuindu-l chiar pe față pre mulți nemulțămești. NEGRUZZI, S. II, 214, cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. Împleticit în nedibăcia sa... el nemulțămește pe supușii ca și pe dominatorii săi, cari se înțeleg pentru a-l înlocui, IORGA, L. I, 359, cf. SCL 1960, 242. În această ambianță deficiențele nemulțumesc prin contrast. LUPTA DE CLASĂ, 1962, nr. 1, 69. El a posedat tactul admirabil și delicateța supremă de-a nemulțumi pe mulți. ARGHEZI, T. C. 54. ♦ Refl. (Rar) A se simți nemulțumit (1). Fata a urmat slujba ei astfel mai multe luni de zile, fără să dea prilegiu nici lighionilor să se plîngă de ea, nici sîntei Vineri să se nemulțumească, FUNDESCU, L. P. I, 137. – prez. ind.: nemulțumesc. – Și: (învechit și popular) nemulțămi vb. IV. – pref. ne- + mulțumi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL