1. [DEX '09] PERMUTARE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.
2. [MDA2] permutare sf [At: TEODOROVICI / Pl: ~tări / E: permuta] 1 (Mat; Lin) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau mai multe elemente. 2 (Mat; Lin; mpl) Grupe distincte de obiecte astfel formate Si: (rar) permutație (1). 3 Mutare a cuiva în altă parte Si: transferare, (rar) permutație (2). 4 (Spc) Mutare a cuiva cu serviciul Si: transferare (rar) permutație (3). 5 (Ccr) Ordin, dispoziție de mutare, de transferare a cuiva.
3. [DLRLC] PERMUTARE, permutări, s. f. 1. (Astăzi rar) Acțiunea de a permuta; transferare, mutare. Ca să plece un învățător dintr-un sat, trebuie să ceară permutarea de la Ministerul Instrucțiunii. GHEREA, ST. CR. II 247. Învățătorul trebuia să ceară permutarea în alt județ. CARAGIALE, O. I 310. ♦ (Rar) Ordin, dispoziție de transferare. Un dorobanț îi aduse un plic, în care găsi permutarea lui. NEGRUZZI, S. I 111. 2. (Mat.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două obiecte; grupele distincte de obiecte astfel formate.
4. [DN] PERMUTARE s.f. 1. (Liv.) Acțiunea de a permuta; permutație. ♦ Ordin de transferare. 2. (Mat., lingv.; la pl.) Transformare care înlocuiește enumerarea anumitor elemente dintr-o ordine, dată printr-o enumerare a acelorași elemente, dar într-o ordine diferită. [< permuta].
5. [MDN '00] PERMUTARE s. f. 1. acțiunea de a permuta. 2. (mat.; lingv.; pl.) operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau mai multe elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. 3. reluare a unui fragment muzical pe un alt sunet. (< permuta)
6. [DEX '09] PERMUTA, permut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.
7. [MDA2] permuta vt [At: ASACHI, ap. CONTRIBUȚII, III, 149 / V: (reg) prem~ / Pzi: permut / E: fr permuter, lat permutare] 1-2 (Mat; Lin) A efectua o permutare (1-2). 3 A muta în altă parte cu serviciul Si: a transfera, (înv) a premutarisi.
8. [MDA2] premuta v vz permuta
9. [DLRLC] PERMUTA, permut, vb. I. Tranz. (Astăzi rar) A muta un funcționar dintr-o instituție în alta; a transfera. Sînt impiegat, În veci mutat și permutat Și prea mutat! ALECSANDRI, T. 111. ♦ (Mat.) A efectua o permutare (2).
10. [DN] PERMUTA vb. I. tr. (Liv.) A transfera un funcționar. ♦ (Mat.) A efectua o permutare (2). [P.i. permut. / < fr. permuter, lat., it. permutare].
11. [MDN '00] PERMUTA vb. tr. 1. a muta pe cineva cu serviciul, a transfera. 2. a efectua o permutare (2). (< fr. permuter, lat. permutare)
12. [Șăineanu, ed. VI] permutà v. 1. a schimba o funcțiune, un grad cu altul; 2. a se substitui unul altuia: literele se pot permuta.
13. [Scriban] *permút, a -á v. tr. (lat. permúto, -áre. M. mut). Mut un funcționar (transfer), o instituțiune dintr’un oraș într’altu: el a fost permutat, acest regiment e permutat în capitală. V. refl. Fac să fiŭ permutat: el s’a permutat.
14. [Scriban] *permutațiúne f. (lat. permutátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a se permuta. – Și -áție și -áre.
15. [DOOM 3] permutare s. f., g.-d. art. permutării; pl. permutări
16. [DOOM 2] permutare s. f., g.-d. art. permutării; pl. permutări
17. [DOOM 3] permuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. permut, 2 sg. permuți, 3 permută; conj. prez. 1 sg. să permut, 3 să permute
18. [DOOM 2] permuta (a ~) vb., ind. prez. 3 permută
19. [DTM] permutare 1. În sens larg, schimbarea datelor unor parametri* muzicali (melodiei, armoniei etc.), sau a unor nivele superioare acestora, între ele (în cadrul aceluiași parametru sau aceluiași nivel) după legi prestabilite sau în mod liber (ex.: în dodecafonie*). 2. În sens strict (matematic), aplicat și în muzică, posibilitatea alcătuirii de mulțimi finite în cadrul înălțimii*, duratelor*, dinamicii* etc. Se realizează astfel corespondența biunivocă între elementele unei mulțimi finite, rezultând o lege de compoziție internă a unei structuri muzicale, care poate constitui o secțiune formală a unei lucrări sau chiar o formă* în sine. Totodată, p. este un procedeu componistic ce stă la baza alcătuirii unor structuri în afara timpului (II).
20. [DTL] PERMUTARE s. f. (< permuta < fr. permuter, lat., it. permutare): reașezare a unei unități lexicale (a unui cuvânt) dintr-un loc în alt loc, în cadrul unui enunț, fără ca acesta din urmă să-și schimbe înțelesul. Astfel, enunțul-propoziție „Ion a spus ceva” se reduce prin p. la cinci formule posibile cu nuanțe de înțeles proprii, dar cu același înțeles global, ele reprezentând niște variante – „A spus Ion ceva”, „Ceva a spus Ion”, „Ceva Ion a spus”, „A spus ceva Ion” și „Ion ceva a spus”. Pentru a face proba p., pentru a verifica nuanțele de înțeles proprii variantelor unui enunț-propoziție, recurgem la substituirea unui termen din acest enunț prin alt termen: „Ion a spus o poezie” (v. substituție).
21. [DE] PERMUTÁRE (< permuta) s. f. (MAT.) Transformare biunivocă a unei mulțimi (de obicei finită) pe ea însăși (ex. toate p. posibile ale literelor x, y, z sunt: x, y, z; xy, xz; yx, yz; zx, zy; xyz, xzy, yxz, yzx, zxy și zyx. P. cu n elemente luate toate deodată este n!).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL