1. [DEX '09] ORACUL s. n. v. oracol.
2. [MDA2] oracul smn vz oracol
3. [DN] ORACUL s.n. v. oracol.
4. [Scriban] *orácul n., pl. e (lat. oráculum, d. orare, a ruga. V. orator). Răspuns pe care vechiĭ Grecĭ, Romanĭ și alte popoare îșĭ închipuĭaŭ că-l primesc de la zeĭ: oraculele eraŭ de multe orĭ redactate în terminĭ ambiguĭ. Divinitatea care dădea oraculele: a consulta oraculu de la Delfi. Locu unde se dădea oraculu. Deciziune care emană de la un om de mare autoritate saŭ știință: oraculele Academiiĭ. Persoana care dă această deciziune: el era oraculu partiduluĭ luĭ. A vorbi ca un oracul, a vorbi sentențios. Ton de oracul, ton sentențios. – Pin oracul se înțelege maĭ ales răspunsu zeilor la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ. Un celebru oracul era la Delfi (astăzĭ Kastri), în Focida, lîngă muntele Parnas (Grecia). O preuteasă numită pitonisă, după treĭ zile de nemîncare, mesteca în gură frunze de dafin și, cuprinsă de o exaltațiune cauzată desigur și de sucu acesteĭ plante, se suĭa pe un triped pus deasupra uneĭ crăpăturĭ din care ĭeșea ahur mefitic. Tremurînd din tot corpu, cu păru zbîrlit, cu spume la gură și apucată de convulsiunĭ, răspundea întrebărilor care i se puneaŭ. După acest oracul de la Delfi, maĭ eraŭ renumite: oraculu luĭ Joĭe, la Dodona (Epir), al luĭ Apóline, în insula Delos, al luĭ Esculap, la Epidaur (azĭ Pidauro), în Argolida, ș. a. În Italia era celebru oraculu sibileĭ de la Cume (lat. Cumae, în Campania). Și la Galĭ eraŭ preutese care dădeaŭ oracule.
5. [DEX '09] ORACOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: oracul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.
6. [MDA2] orac [At: PĂSCULESCU, L. P. 228 / V: (reg) oracaca i / E: fo] 1 i (Reg; are) Cuvânt care redă strigătul broaștelor. 2 i (Pex) Cuvânt care imită plânsul copilului mic. 3 sn Orăcăit (1).
7. [MDA2] oraclu[1] sn vz oracol
8. [MDA2] oracol sn [At: TELEMAHOS, 11v/7 / V: (îvp) ~cul, ~culum / Pl: ~e, și (rar) ~uri / E: lat oraculum, it oracolo, fr oracle] 1 (La vechii greci și romani) Prevestire. 2 (La vechii greci și romani) Loc unde se făceau prevestirile. 3 (Pex) Sentință cu caracter infailibil. 4 (Fig) Hotărâre dată de o persoană cu autoritate. 5 (Fig; pex) Persoană care dă un oracol (4). 6-7 (Îe) A vorbi ca un ~ A se exprima sentențios (și greu de înțeles). 8 (În superstiții; asr) Caiet cu răspunsuri la întrebări în care cineva căuta, deschizându-l la întâmplare, soluția unor dileme. 9 (Pex) Caiet al unui tânăr care conține o întrebare pe fiecare pagină, la care răspund prieteni, foști colegi, cunoscuți și care este păstrat ca amintire.
9. [MDA2] oraculum sn vz oracol
10. [CADE] *ORACOL (pl. -le) sn. 1 🏛 Răspuns ce păgînii își închipuiau că primesc de la o divinitate a lor pe care se duceau s’o consulte ¶ 2 🏛 Zeul care dedea oracole: ~ul de la Delphi ¶ 3 Ⓕ Hotărîre, deciziune a unei persoane competente ¶ 4 ⛪ Ori-ce adevăr spus în Sfînta Scriptură sau proclamat de Biserică: ~ele profeților [lat.].
11. [DEX '98] ORACOL, oracole, s. n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: oracul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.
12. [DLRLC] ORAC s. n. (Rar) Orăcăit. Nu pot, maică, odihni, De oracul broaștelor, De șuierul șerpilor. PĂSCULESCU, L. P. 228.
13. [DLRLC] ORACOL, oracole, s. n. (La vechii greci) Persoană considerată a avea darul să prevestească viitorul; locul unde se făceau prevestirile; p. ext. prevestirea însăși; prezicere, profeție. [Căpitanul] era călindarul și barometrul portului. Toți îl consultau ca pe oracolul de la Delfi. BART, E. 325. ◊ Expr. (Livresc) A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și neînțeles.
14. [DLRM] ORAC s. n. (Rar) Orăcăit. – Postverbal al lui orăcăi.
15. [DN] ORACOL s.n. 1. Răspuns al unei divinități la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (p. ext.) răspunsul obținut; prezicere, prevestire, profeție. ♦ Loc unde se făceau prezicerile. 2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărîre dată de o persoană cu autoritate; (p. ext.) cel care dă această hotărîre. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].
16. [MDN '00] ORACOL s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinități la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeție. ◊ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ◊ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle)
17. [Șăineanu, ed. VI] oracol n. 1. răspuns ce păgânii își închipuiau că primesc dela zeii lor: oracolul lui Apollon; 2. divinitatea însăș care da oracole: a consulta oracolul; 3. deciziune sentențioasă; 4. fig. persoană ale cării deciziuni fac autoritate: e oracolul științei.
18. [DOOM 3] oracol s. n., pl. oracole
19. [DOOM 2] oracol s. n., pl. oracole
20. [IVO-III] oracol, -le.
21. [DER] orac interj. – Imită vocea broaștei. Creație expresivă, cf. oac. – Der. orăcăi, vb. (a face ca broasca; despre copii, a plînge; a scînci); orăcăit, s. n. (a scoate sunetul broaștei); orăcăială, s. f. (orăcăit).
22. [DER] oracol (oracole), s. n. – Prezicere, profeție. It. oracolo.
23. [D.Religios] oracol, oracole s. n. (La vechii greci și romani) Profeție, zicere, prezicere; locul unde se făceau profețiile. ♦ Sanctuar special unde, în antichitate, se credea că divinitatea dădea răspunsuri la întrebările unui preot, privitoare mai ales la viitor. ◊ Oracolul lui Apolo din Delfi = cea mai complexă instituție a oracolului la vechii greci, unde oficia preoteasa Pitia. [Var.: oracul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.
24. [DE] ORÁCOL (< fr., it.; lat. oraculum „profeție”) s. n. Răspuns profetic pe care, potrivit credinței vechilor greci, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se culegeau și se interpretau aceste profeții (ex. o. lui Apolo din Delfi, unde oficia preoteasa Pitia; o. lui Zeus din Dodona, unde preoții care oficiau spuneau că aud voința zeilor din foșnetul frunzelor unui stejar bătrân; la romani o. de la Cumae și Praeneste); p. ext. persoană care face aceste profeții. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a vorbi sentențios și enigmatic. ♦ (În Biblie) Voință a lui Dumnezeu anunțată de profeți.
25. [DE] ORACOLELE (Cărțile sibilinice), colecție de cărți de cult, conținând sentințe profetice. Au fost cumpărate de Tarquinius Superbus Lucius, ultimul rege legendar al Romei, de la preoteasa oracolului de la Cumae, Sibila, și păstrate la Roma, în templul lui Jupiter, pe Capitoliu, în grija unui colegiu de preoți. Din ele se mai păstrează doar unul sau două fragmente.
26. [Argou] oracol, oracole s. n. (șc.) caiet cu un chestionar privind gusturile în materie de muzică, film etc., la care răspund colegii de clasă, prietenii etc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL