1. [DEX '09] OBSCURA, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
2. [MDA2] obscura [At: DN3 / Pzi: ~rez / E: obscur] 1 vt A face obscur (1) Si: a obscuriza. 2-3 vtr A (se) întuneca.
3. [DEX '98] OBSCURA, obscurez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din fr. obscur.
4. [DN] OBSCURA vb. I. tr., refl. A face obscur; a (se) întuneca. [Cf. it. obscurare].
5. [MDN '00] OBSCURA vb. tr. 1. a face să devină obscur; a întuneca. 2. a face să devină neclar. (< it. obscurare)
6. [DEX '09] OBSCUR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus.
7. [MDA2] clarobscur [At: MACEDONSKI, O. I, 65 / Pl: ~uri, ~e sn / E: fr clair-obscur] 1 sn Procedeu grafic și pictural cu care se redau volumele prin distribuirea gradată a umbrei și a luminii sau prin efecte de contrast puternice. 2 sn Pictură sau gravură de lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. 3-4 smf, a (Spațiu) în care lumina se amestecă cu întunericul.
8. [MDA2] obscur, ~ă a [At: EPISCUPESCU, O. Î. 138/8 / V: (înv) osc~ / Pl: ~i, ~e / E: fr obscur] 1 Care este lipsit de lumină Si: întunecos. 2 (Fiz; îs) Corp ~ Corp opac. 3 (Fig) Nedeslușit. 4 (Fig) Tainic. 5 (Fig; îoc celebru, faimos, vestit) Necunoscut sau puțin cunoscut. 6 (Îoc celebru, faimos, vestit) Lipsit de importanță. 7 (Îoc celebru, faimos, vestit) Fără merite sau calități deosebite Si: mediocru.
9. [MDA2] oscur, ~ă a vz obscur
10. [CADE] *OBSCUR adj. 1 Întunecos: o sală ~ă ¶ 2 📻 📷 Cameră ~ă, 👉 CAMERĂ10 ¶ Ⓕ Nedeslușit, nelămurit, greu de priceput: un înțeles ~ ¶ 4 Ⓕ Puțin cunoscut: un om ~ ¶ 5 Fără merit, fără strălucire, fără glorie: o viață ~ă; 👉 CLAR-OBSCUR [fr. < lat.].
11. [DLRLC] CLAROBSCUR s. n. Procedeu de distribuire a umbrei și luminii pe suprafața unui tablou, în așa fel încît raportul dintre ele să marcheze fie un echilibru, fie preferința pentru zona de umbră a obiectelor reprezentate. Rembrandt este un maestru al clarobscurului. ◊ (Adjectival) Și-n umbra Cea clarobscură-a stîlpilor de neauă Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. EMINESCU, O. IV 107. (Fig.) Subiectul nu reiese destul în relief pe fondul clarobscur al școalei germane. MACEDONSKI, O. IV 71.
12. [DLRLC] OBSCUR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Lipsit de lumină, care nu e străbătut de lumină, întunecos. Intrarea pare cam obscură. TOPÎRCEANU, B. 96. ◊ Cameră obscură v. cameră (2). 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar; greu de priceput, neînțeles. Un instinct obscur îi spunea ei, se vede, că noul venit în casa lor nu e decît un parazit. ANGHEL, PR. 42. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. 3. Fig. (În opoziție cu celebru) Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. A venit împăratul Constantin cel Mare... cu prilejul unei expediții obscure împotriva goților. GALACTION, O. I 121. Miron a aflat mai tîrziu că Ionescu ar fi un bogătaș de origină obscură. REBREANU, R. I 49.
13. [DN] CLAROBSCUR, -Ă adj. (Pict.) Care cuprinde zone de umbră și de lumină în contrast puternic. // s.n. Efect artistic de contrast produs prin distribuția luminii și a umbrei profunde într-un tablou. ♦ Pictură monocromă care, pentru a obține efect, folosește contrastul dintre lumină și umbră. [După it. chiaroscuro, fr. clair-obscur].
14. [DN] OBSCUR, -Ă adj. 1. Întunecat, întunecos. 2. (Fig.) Nedeslușit, neclar, vag. 3. (Fig.) Necunoscut, neștiut; lipsit de merite, mediocru. [Cf. fr. obscur, lat. obscurus].
15. [MDN '00] OBSCUR, -Ă adj. 1. lipsit de lumină, întunecos. 2. (fig.) nedeslușit, neclar, vag. 3. (fig.) necunoscut; lipsit de merite deosebite, mediocru. (< fr. obscur, lat. obscurus)
16. [Șăineanu, ed. VI] obscur a. 1. întunecos: coridor obscur; 2. fig. greu de înțeles: cugetare obscură; 3. puțin cunoscut: om obscur.
17. [Scriban] *clar-obscúr n., pl. urĭ saŭ e (după fr. clair-obscur și it. chiaroscúro). În pictură, imitațiunea efectuluĭ pe care-l produce lumina pe suprafețele pe care le bate și lăsînd în umbră pe cele pe care nu le bate. V. grafit 1.
18. [Scriban] *obscúr, -ă adj. (lat. obscúrus). Întunecat, fără lumină: becĭ obscur. Închis, întunecat: colorĭ obscure. Fig. Ascuns, retras, necunoscut: vĭață obscură. De jos, din popor, plebeŭ: familie obscură. Încurcat, nelămurit: stil obscur. Adv. A trăi, a scrie obscur.
19. [DOOM 3] obscur adj. m., pl. obscuri; f. obscură, pl. obscure
20. [DOOM 2] obscur adj. m., pl. obscuri; f. obscură, pl. obscure
21. [MDO] clarobscur
22. [MDO] obscur
23. [IVO-III] clar-obscur, clar-obscuri pl. m., clar-obscure pl. f.
24. [DE] BREVIS ESSE LABORO, OBSCURUS FIO (lat.) mă străduiesc să fiu scurt și devin obscur – Horațiu, „Ars poetica”, 25. O exprimare prea concisă devine uneori neclară.
25. [DLR - tomul X] OBSCUR, -Ă adj. 1. (În opoziție cu luminos) Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. Cf. polizu. Plecarăm împreună printr-un coridor obscur, trecurăm prin mai multe apartamente iarăși obscure, filimon, o. ii, 164. Regret... Văile misterioase, adîncite și obscuri. MACEDONSKI, O. I, 9, cf. ȘĂINEANU, alexi, w. Intrarea pare cam obscură. topîrceanu, b. 96. Nemuritoare-n cripta lor obscură, Tiparele statuii s-au păstrat, arghezi, vers. 23. (fig.) Și lacrimi din obscura durerii adîncime, Ca niște diamante să strălucească-n rime. topîrceanu, p. o. 17. ◊ (Fiz.) Corp obscur = (în opoziție cu corp translucid) corp opac. cf. barasch, m. ii, 88/8. Cameră obscură v. cameră. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, de neînțeles; ascuns, tainic. Cele mai abstracte și obscure idei. episcupescu, o. î. 138/8. Vorbele-i era obscure, heliade, d. j. 5/18, cf. stamati, d. Originea unui popor este cîteodată obscură. hasdeu, i. c. i, 49. Poeții cei buni sînt uneori prea conciși și chiar obscuri în expresiunile lor. maiorescu, cr. i, 60. Dionis descifra textul obscur c-un interes deosebit. eminescu, n. 45, cf. 81, șăineanu, alexi, w. Un instinct obscur îi spunea... că noul venit în casa lor nu e decît un parazit, anghel, pr. 42. O lectură mai obscură, mai încîlcită, poate da naștere alteia mai clare. bul. com. ist. i, 51. Antichitatea clasică, clară, „rațională”, nu este subiect romantic, ca obscurul, fabulosul, medievalul Orient. ibrăileanu, s. l. 218. Prin concizia abruptă a stilului, prin adîncimea gîndirii și prin vigoarea și originalitatea expresiei, Tacit a fost privit întotdeauna ca unul din cei mai obscuri scriitori ai antichității romane. lovinescu, c. vii, 161. Sînt obscuri autorii cari, dorind să se exprime cît mai complet și mai profund, nu mai ajung să comunice cu alții. vianu, a. p. 19. De unde veneau aceste elemente, pe ce misterioase și obscure tendințe se efectua împreunarea lor, puțini se întrebau. ralea, s. t. ii, 9. 3. Fig. (În opoziție cu faimos, vestit, celebru) Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. Meritul acesta era pentru moment rezervat unui june obscur, ce abia pusese piciorul pe prima treaptă a ierarhiei boierești. filimon, o. i, 119, cf. 315. Deși de o naștere cu totul obscură, dar averea mare ce-i rămăsese de la părinți făcu să fie primit cu oarecare egalitate în societatea privilegiaților, bolintineanu, o. 419, cf. șăineanu, alexi, w. Și după acest obscur apostol, ...veniră alții, iorga, l. i, 518. Îi era scîrbă că trebuie să muncească mai rău ca un hamal la un ziar obscur, rebreanu, r. 1, 182. A venit împăratul Constantin cel Mare... cu prilejul unei expediții obscure împotriva goților. galaction, o. 121. Fu făcut prizonier și dus în Franța, unde muri obscur, oțetea, r. 160, cf. călinescu, e. o. ii, 81. Deși era... foarte cunoscut, Ladima nu putea să scrie decît la foi sărace, mai curînd obscure. camil petrescu, n. 37. ◊ (Substantivat) Ce să ne mirăm de cei obscuri, cînd însuși d. Cipariu... afirmă că nu cunoaște scrierile lui Max Müller. maiorescu, cr. i, 347. – PI.: obscuri, -e (din necesități de rimă, și obscuri f.). – Și: (învechit) oscur, -ă adj. staMATI, f. 93, LĂZĂRESCU, S. 10. – Din fr. obscur. – Oscur < it. oscuro.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL