1. [DEX '09] MÂRȘĂVIRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi.
2. [MDA2] mârșăvire sf [At: (a. 1826) URICARIUL V, 32/19 / Pl: ~ri / E: mârșăvi] (Înv) 1 Vlăguire. 2 Ticăloșire. 3 Pângărire.
3. [DEX '09] MÂRȘĂVI, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav.
4. [MDA2] mârșăvi v [At: ANON. CAR. / Pzi: ~vesc / E: mârșav] 1-2 vir (Înv) A (se) vlăgui. 4 vir (Reg) A (se) ticăloși. 5 vt (Reg) A pângări.
5. [DOOM 3] mârșăvire (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvirii; pl. mârșăviri
6. [DOOM 2] mârșăvire (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvirii; pl. mârșăviri
7. [DOOM 3] mârșăvi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvesc, 3 sg. mârșăvește, imperf. 1 mârșăveam; conj. prez. 1 sg. să mârșăvesc, 3 să mârșăvească
8. [DOOM 2] mârșăvi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvesc, imperf. 3 sg. mârșăvea; conj. prez. 3 să mârșăvească
9. [DGS] mârșăvire s.f. (înv.) v. Corupție. Deboșă. Decadență. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deșănțare. Dezmăț. Dezmătare. Disolutie. Imoralitate. Nemoralitate. Perditie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Stricare. Viciu.
10. [DGS] mârșăvi vb. IV. I intr., refl. (în opoz. cu „a se îngrășa”; înv. și reg.; despre ființe sau despre părți ale corpului lor) v. Slăbi. II 1 tr. (reg.; compl. indică memoria, amintirea, reputația etc. oamenilor) v. Batjocori. Compromite. Dezonora. Necinsti. Pângări. Profana. 2 intr., refl. (reg.; despre oameni) v. Corupe. Deboșa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deșănța. Dezmăța. Perverti. Strica. Vicia.
11. [DLRLV] MÎRȘĂVI vb. (Ban., Trans. SV) A slăbi. Și trupul mieu mărșevi PSALT. (1651). Mershavesku-mĕ. Macer fio. AC, 353. Etimologie: mîrșav + suf. -i. Vezi și mîrșav. Cf. adevăsi (2), b ă t o g i, nemoști, vitioni, zămorî.
12. [DLR] MÎRȘĂVI vb. IV. 1. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit) A slăbi. Și trupul mieu mărșevi de grăsime. . . Și pelița me schimbă-se derept untură (a. 1651). JAHRESBER. III, 177, cf. ANON. CAR., lb. Slăbise și se mărșevise atîta de mult, încît mă încredința că petrece foarte rău. GORJAN, IV, 44, cf. PONTBRIANT, D., LM. 2. I n t r a n z. și r e f l. (Regional) A se ticăloși, a decădea, a se strica. Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. 3. T r a n z. (Regional) A pîngări, a spurca. Cf. COSTINESCU. Nu-mi mîrșevesc eu mîinile cu. . . tine. PR. DRAM. 199. Cu rușine și cu groază depun aice sceptru sîngeros sub care vă credeați îndrituiți de a păcătui și de a mîrșăvi lumina cerească. I. NEGRUZZI, S. V, 338. Acum, ce valoare aveau codurile, regulamentele și legile ? . . . De la începutul campaniei, acestea erau mîrșăvite sub picioarele comandamentelor. CAMILAR, N. I, 152. – Prez. ind.: mîrșăvesc. – V. mîrșav.
13. [DLR] MÎRȘĂVIRE s. f. (Învechit) Faptul de a (se) m î r ș ă v i (2); ticăloșire, decădere. Alte lucruri pricinuitoare de mîrșăvire neiertată (a. 1826). URICARIUL, V, 32/19, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - Pl.: mîrșăviri. – V. mîrșăvi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL