1. [DEX '09] MARGRAF, margrafi, s. m. Titlu purtat în Evul Mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci3; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgraf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.[1]
2. [MDA2] margraf sm [At: NEGULICI / V: rcg~, ~av / Pl: ~i / E: ger Markgraf, fr margrave] 1 Titlu purtat în Evul Mediu de unii principi germani ale căror principate erau sau fuseseră cândva mărci4 . 2 Persoană cu titlu de margraf (1).
3. [DEX '98] MARGRAF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci3; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgraf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.
4. [DLRLC] MARGRAF, margrafi, s. m. Titlu purtat în orînduirea feudală de unii demnitari sau nobili feudali germani, ale căror țări erau (sau fuseseră cîndva) mărci3. Prințișorii și margrafii nemțești... voiră să țină și ei haite luxoase de vînătoare. ODOBESCU, S. III 142. – Variantă: marcgraf (CONTEMPORANUL, II 247) s. m.
5. [DN] MARGRAF s.m. Titlu dat principilor feudali germani care conduceau o marcă3; persoană care avea acest titlu. [Var. margrav s.m. / < germ. Markgraf, cf. fr. margrave].
6. [MDN '00] MARGRAF s. m. principe feudal german care conducea o marcă4. (< germ. Markgraf, fr. margrave)
7. [DEX '09] MARCGRAF s. m. v. margraf.
8. [MDA2] marcgraf sn vz margraf
9. [MDA2] margrav sm vz margraf
10. [DN] MARGRAV s.m. v. margraf.
11. [Șăineanu, ed. VI] margrav m. titlu dat odinioară unor mici principi germani.
12. [Scriban] *margráv m. (fr. margrave, d. germ. márk-graf, adică „conte de la hotar, de la margine”, decĭ „marchiz”. V. graf). Titlu dat în vechea Germanie șefilor de provinciĭ de la hotar: margravu Brandenburguluĭ.
13. [DOOM 3] margraf (persoană) (înv.) s. m., pl. margrafi
14. [DOOM 2] margraf (persoană) s. m., pl. margrafi
15. [DGS] margraf s.m. (în Ev. Med., în Germania și în statul franc) marchiz, <înv.> marchion. Margraful era nobilul care conducea un comitat de frontieră.
16. [DLR] MARGRAF s. m. Titlu de noblețe al unor principi germani din orînduirea feudală, ale căror principate erau (sau fuseseră cîndva) mărci4; persoană care avea acest titlu. Cf. NEGULICI. Orașul. . . rămase tot în starea aceasta pînă ce veni Leopold cel Vestit, primul margrav al Austriei, ieșit din casa de Babenberg. FILIMON, O. II, 65, cf. COSTINESCU. Prințișorii și margrafii nemțești. . . voiră să țină și ei haite luxoase de vînătoare. ODOBESCU, S. III, 142. Vechii noștri landgrafi, marcgrafi. . . mai toți mureau de podagră ori de vrun atac fulgerătoriu. CONTEMPORANUL, II, 247, cf. BARCIANU, ALEXI, W. - Pl.: margrafi. – Și: (învechit, rar) marcgráf, margráv s. m. – Din germ. Markgraf. – Margrav < fr. margrave.
17. [DLR] MARCGRÁF s. m. v. margraf.
18. [DLR] MARGRÁV s. m. v. margraf.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL