1. [DEX '09] MARASM s. n. 1. Decădere morală și spirituală. 2. Stare de stagnare a unei activități generale (economice, sociale etc.) 3. (Med.) Formă gravă de denutriție manifestată prin slăbire extremă. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus.
2. [MDA2] marasm sn [At: VASICI, M. I, 143/2 / V: (înv) ~ă sf / E: ngr μαρασμός, fr marasme, ger Marasmus] (Liv) 1 Stare de slăbiciune extremă a organismului Si: epuizare, extenuare, sfârșeală. 2 (Pex) Decădere morală.
3. [DEX '98] MARASM s. n. (Livr.) Stare de epuizare fizică sau de decădere morală. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus.
4. [DLRLC] MARASM s. n. Epuizare morală, demoralizare, descurajare; decădere. Admirase o pereche de asemenea pui hîrjonindu-se și încercîndu-și elastic puterile tinere, fără să sufere încă de marasmul captivității. C. PETRESCU, C. V. 15. Zadarnic singur, cîteodată, pentru-a scăpa de-al meu marasm încerc să cred că este astfel și să mă pierd cu ochii-n soare. MACEDONSKI, O. I 98.
5. [DN] MARASM s.n. 1. Demoralizare; decădere spirituală; stare de stagnare. 2. Stare generală proastă a organismului. [< fr. marasme, cf. gr. marasmos < marainein – a se veșteji].
6. [MDN '00] MARASM s. n. 1. demoralizare, decădere morală, descurajare. ◊ stare de stagnare, de criză (economică, politică, socială etc.). 2. epuizare fizică, stare generală proastă a organismului. (< fr. marasme, gr. marasmos)
7. [Șăineanu, ed. VI] marasm n. Med. slăbiciune extremă, lâncezeală.
8. [MDA2] marasmă sf vz marasm
9. [Scriban] *marázm n., pl. urĭ (vgr. marasmós, d. maraíno, veștejesc, slăbesc. V. amarant). Topire pe picĭoare, lîncezeală, consumpțiune, perderea puterilor fizice și morale din cauza uneĭ adîncĭ întristărĭ.
10. [DOOM 3] marasm s. n.
11. [DOOM 2] marasm s. n.
12. [IVO-III] marasm.
13. [DGS] marasm s.f. 1 (psih.) acedie, breakdown, demoralizare, depresie, depresie nervoasă, deprimare, descurajare, dezolare, <rar> depresivitate, <înv.> demoralizație, dezbărbătare, <fig.> demobilizare, opresiune. Starea de marasm în care se află este din cauza eșecului de la bacalaureat. 2 (înv.) v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârșeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire.
14. [DLR] MARASM s. n. (Livresc) 1. (Învechit) Stare de slăbiciune extremă a organismului; extenuare, sfîrșeală, epuizare. Moartea produsă de marasm, adecă de bâtrînețe. VASICI, M. I, 143/2. Marasm (istovire). CORNEA, E. II, 99/28, cf. NEGULICI. Boală teribilă, pe care cel mai mic accident poate să o facă fără leac și să aducă pe bolnav la marasm. MAN. SĂNĂT. 223/10, cf. COSTINESCU, LM. Să stăvilească pierderea crescîndâ a populațiunii, întinderea boalelor contagioase, marasmul, malaria, hrana cea neîndestulătoare. MAIORESCU, D. I, 220. 2. P. e x t. Epuizare morală, apatie, descurajare ; decădere. Zadarnic, singur, cîteodată, pentru-a scăpa de-al meu marasm, Încerc să cred că este altfel și să mă pierd cu ochii-n soare. MACEDONSKI, O. I, 98. Admirase la grădina din Anvers o pereche de asemenea pui hîrjonindu-se și încercîndu-și elastic puterile tinere, fără să sufere încă de marasmul captivității. C. PETRESCU, V. 15. – Și: (învechit) marásmă s. f. CORNEA, E. I, 105/3. – Din ngr. μαρασμός, fr. marasme, germ. Marasmus.
15. [DLR] MARÁSMĂ s. f. v. marasm.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL