1. [DEX '09] MAHALAGIOAICĂ, mahalagioaice, s. f. Femeie care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor; p. ext. femeie cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește; mahalagiță, țață. – Mahalagiu + suf. -oaică.
2. [MDA2] mahalagioaică sf [At: CARAGIALE, O. II, 226 / Pl: ~ice / E: mahalagiu + -oaică] 1 (Înv) Femeie care locuiește într-o mahala (1) Si: mahalagiță. 2 (Rar) Vecină de stradă, de cartier. 3 (Pex) Femeie de rând, cu înfățișare și apucături grosolane.
3. [DEX '98] MAHALAGIOAICĂ, mahalagioaice, s. f. Femeie care trăiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor; p. ext. femeie de rând, cu apucături vulgare, care se ceartă și bârfește; mahalagiță, țață. – Mahalagiu + suf. -oaică.
4. [DLRLC] MAHALAGIOAICĂ, mahalagioaice, s. f. Femeie care locuiește într-o mahala, într-un cartier mărginaș; femeie cu apucături vulgare, care se ceartă și bîrfește. Bîrfești pe socoteala lui, ca mahalagioaicele. C. PETRESCU, C. V. 237. Dacă între Zița și Veta era o deosebire de vîrstă de șapte-opt ani, ea, ca mahalagioaică, trebuia să-i zică surorii sale «țațo». IBRĂILEANU, S. 51.
5. [DOOM 3] mahalagioaică (desp. -gioai-) s. f., g.-d. art. mahalagioaicei; pl. mahalagioaice
6. [DOOM 2] mahalagioaică (-gioai-) s. f., g.-d. art. mahalagioaicei; pl. mahalagioaice
7. [IVO-III] mahalagiu sb. m., -gioaică sb. f.
8. [DGS] mahalagioaică s.f. (de obicei peior.) mahalagiță, <pop. și fam.; deprec. sau peior.> țoapă (v. Țop2), <pop.; peior.> țață, <fam.; peior.> capră, cață1, <fig.; reg.> leșcă. Vecina ei este o mare mahalagioaică.
9. [DLR] MAHALAGIOAICĂ s. f. (Astăzi mai ales peiorativ) Femeie care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor, mahalagiță; p. e x t. femeie de rînd, cu înfățișare și apucături grosolane. Să fi luat o mahalagioaică sărmană, s-o ții încuiată pe măsline și pe mămăligă. CARAGIALE, O. II, 226. Bărbații zic într-una că facem un lux mare, Ș-apoi nu vor la baluri să mergem ca oricare Mahalagioaice. MACEDONSKI, O. II, 10. Mahalagioaicele parcă înadins se ceartă, pentru a avea prilej de-a se împăca. GHEREA, ST. CR. I, 22. Zița e tînăra noastră mahalagioaică de totdeauna, dar cu o nuanță specifică vremii de-atunci. IBRĂILEANU, S. 48. Găsii la poartă, pe laviță... una din cele mai de ispravă mahalagioaice, prietene cu mama. M. I. CARAGIALE, C. 84. Și tu bîrfești pe socoteala lui, ca mahalagioaicele. C. PETRESCU, C. VI 237. Ca o mahalagioaică ordinară ne calomniază. STANCU, R. A. I, 260. ♦ Vecină de stradă, de cartier. Mahalagioaicele mele, Dușmancele mele, Veste că mi-a prins, Broască rîioasă-n obraz mi-a pus. PĂSCULESCU, L. P. 149. - Pl.: mahalagioaice. – Mahalagiu + suf. -oaică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL