1. [MDA2] magopeț sn [At: MARDARIE, L. 273 / Pl: ~i / E: slv магюпець] (Îvr) Brutar.
2. [Scriban] magopéț m., pl. ețĭ (vsîrb. magjupĭcĭ, brutar la mînăstire, azĭ magupac, bucătar, Magupak, -pka, Țigan, -ncă, d. mgr. mánkipas, maĭ vechĭ mánkips [pron. manghips], brutar, care vine d. lat. manceps = mancipium, lucru propriŭ al tăŭ, rob. V. emancipez. P. sufix, cp. cu precupeț). Vechĭ. Om necĭoplit, mojic. Azĭ. Fc. Rar (-ăț, pl. tot ețĭ). Om șiret. V. marangoz.
3. [DER] magopeț (magopeți), s. m. – Țăran, mojic, bădăran. – Var. magopăț. V. sb. magjupicĭ „bucătar, sclav țigan”, cf. sb. magupac „bucătar” (Cihac, II, 131; Tiktin). – Der. magopață, s. f. (femeie stricată).
4. [DGS] magopeț s.m. (ind. alim., com.; înv.) v. Brutar.
5. [DLRLV] MAGOPEȚ s.m. v. magupeț.
6. [DAR] magopeț, magopeți, s.m. (înv.) 1. om necioplit, mojic; om șiret. 2. brutar.
7. [DLRLV] MAGUPEȚ s.m. (ȚR) Brutar. Hljabotvorecĭ: magopeț, pitariu. MARDARIE, 273. Žitar (s) ko: pitariu, magupeț sau jitniceariu. LEX., 76v; cf. LEX., 302r; LEX. 1683, 75v. Variante: magopeț (MARDARIE, 273; LEX. 1683, 75v). Etimologie: sl. magjupecĭ. Vezi și magupie. Cf. ș u t e u.
8. [DLR] MAGOPÉȚ s. m. (Învechit, rar) Brutar. Cf. MARDARIE, L. 273. - Pl.: magopeți. – Din v. sl. магюпець.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL