1. [DEX '09] MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din Antichitate; p. ext. învățat, filosof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea Sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.
2. [MDA2] mag2 sm [At: N. TEST. (1648), 4/22 / Pl: magi, (înv) magi / E: slv магъ] 1 Preot la unele popoare orientale din Antichitate. 2 (Înv) Filozof. 3 (Bis) Fiecare din cei trei regi care au venit la Betleem să se închine lui Hristos. 4 (Fig) Sol. 5 Astrolog. 6 Magician.
3. [MDA2] mag1 a [At: TODORAN, GL. / Pl: magi / E: nct] (Reg; d. oameni) Care mănâncă sau bea mult.
4. [MDA2] magulă sf [At: (a. 1847) URICARIUL, X, 403 / V: măg~ (A și: magulă) / Pl: ~le / E: ngr μαγοῦλα] (Înv) 1 Fiecare dintre cei doi pomeți. 2 (Pex) Obraz. 3 (Tăb) Piele de pe fălcile unui animal.
5. [MDA2] măgulă2 sf vz magulă
6. [DEX '98] MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din antichitate; p. ext. învățat; filozof; astrolog; vrăjitor. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi veniți din Orient să se închine lui Isus la nașterea sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magŭ.
7. [DLRLC] MAG, magi, s. m. Nume dat preoților unor religii din antichitate; p. ext. astrolog, vrăjitor. Ce e necunoscutul și misterul acesta, bun numai pentru magi și astrologi? C. PETRESCU, R. DR. 38. Bătrînul mag înalță fruntea. GOGA, P. 24. Magul priivea pe gînduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. EMINESCU, O. I 44. ♦ (În religia creștină) Fiecare dintre cei trei regi care au venit din Orient să se închine lui Iisus Hristos la nașterea lui. Magii, cum zăriră Steaua mare, Se călătoriră După zare. TEODORESCU, P. P. 100.
8. [Șăineanu, ed. VI] mag m. 1. preot la vechii Perși: magul, paza răzbunării, a citit semnul întors EM.; 2. pl. cei trei înțelepți din Orient, sau Craii dela Răsărit, cari veniră la Betlehem să se închine lui Isus.
9. [Scriban] *mag m. (lat. magus, vgr. mágos, cuv. persic). Preut la vechiĭ Mezĭ și Perșĭ, adoratorĭ aĭ foculuĭ. La Grecĭ și Romanĭ, astrolog, fărmăcător. Ceĭ treĭ magĭ, ceĭ treĭ craĭ de la răsărit care s’au închinat luĭ Hristos cînd s’a născut. V. magie.
10. [DOOM 3] mag s. m., pl. magi
11. [DOOM 2] mag s. m., pl. magi
12. [DER] mag (magi), s. m. – 1. Magician. – 2. Astrolog, sol, (religie) rege din Orient. – Mr. mag. Ngr. μάγος, cf. bg. mag; și, în parte, din lat. magus. – Der. magie (var. înv. maghie), s. f., din lat. magia, gr. μαγεία, (sec. XVII) și, modern, din it. maggia, fr. magie; magic, adj., din fr. magique; maghicesc, adj. (înv., magic).
13. [D.Religios] mag, magi s. m. 1. Preot la unele popoare orientale din antichitate; p. ext. învățat, filozof, astrolog. 2. Fiecare dintre cei trei regi (Melhior, Gașpar și Baltazar) care au venit din Orient, călăuziți de o stea, să se închine lui Iisus la nașterea Sa, aducându-I ca daruri aur, smirnă și tămâie. ◊ Steaua magilor v. stea. – Din sl. magŭ, lat. magus, gr. magos.
14. [D.Religios] Simon Magul, vrăjitor din Samaria, botezat de către apostolul Filip, pe care l-a urmat. Văzând minunile pe care le săvârșeau apostolii, a vrut să cumpere cu bani de la aceștia harul Sfântului Duh.
15. [DE] SIMON MAGUL (sec. 1 d. Hr.), magician descris în „Noul Testament” și unele scrieri gnostice; a încercat să cumpere harul de la apostoli; socotit întemeietorul gnozei creștine.
16. [DGS] mag1 s.m. I 1 (în Antic.; la unele popoare orientale) preot. Magul îndeplinea funcții sacerdotale. 2 magician, vrăjitor, <înv.> vâlhovnic, vâlvă. S-a dus la un mag vestit pentru a se vindeca. 3 (relig. creștină) crai, <înv.> vâlhovnic, vâlvă. Cei trei magi au venit călăuziți de o stea pentru a se închina pruncului Iisus. 4 (astrol.; pop.) v. Astrolog. Cititor în stele. II fig. crainic, mesager, sol1, trimis1, vestitor. Magul a adus știri îmbucurătoare.
17. [DGS] magulă s.f. (anat.; înv.) 1 v. Față. Obraz. 2 (la pl. magule) v. Pomeți. Umerii feței (v. Umăr). Umerii obrajilor (v. Umăr).
18. [DAR] magulă, magule, s.f. (înv.) pomet, obraz.
19. [DLR] MAG2 s. m. 1. Preot la unele popoâre orientale din antichitate; p. e x t. învățat, filozof; astrolog; (la pl.) cei trei regi despre care legenda spune că au venit la Betleem să se închine lui Cristos. Irod pre ascuns chiemă pre maghi (adaos marginal: f i l o s o f i), N. TEST. (1648), 4r/22. Irod, văzînd că fu batgiocurit de maghi (adaos marginal: g ă c i t o r), să mînie foarte. ib. 4V/12, cf. KLEIN, D. 375, NEGULICI, POLIZU, COSTINESCU. Misteriu pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni. EMINESCU, N. 33. Magul privea pe gînduri în oglinda lui de aur Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. id. O. I, 44, cf. 94, DDRF, ALEXI, W. Darurile pe cari magii le-au adus la ieslele în cari s-a născut Mîntuitorul. PAMFILE, CR. 10. Acest mag, în epoca regilor daci, practica, după o rînduială antică de la Memfis, grafia sacră a cunoașterilor spirituale. SADOVEANU, O. XII, 11. Steaua își dă rază, Pre maghi îi luminează, Și maghii grăiesc Grai filozofesc. POP., ap. BV II, 97. Sîntem trei magi călători, Crai ca frații iubitori. TEODORESCU, P. P. 103, cf. 100. ♦ F i g. Sol, vestitor. Bătrînul mag înalță fruntea. Ce sfînt e graiul gurii sale! GOGA, P. 24. Trageți zăvoarele! Deschideți porțile!. .. Cele mai înalte cununi, în cinstea magilor zorilor buni! TULBURE, V. R. 17. 2. Vrăjitor, magician. Fiind el mai denainte eretic și mag, adecă vrăjitoria, să fie vinit la pravoslavie. CANTEMIR, HR. 141, cf. STAMATI, S., COSTINESCU, BARCIANU. Ce e necunoscutul și misterul acesta, bun numai pentru magi și astrologi? C. PETRESCU, R. DR. 38. – Pl.: magi și (învechit) maghi. – Din v. sl. магъ.
20. [DLR] MAG1 adj. (Regional, despre oameni) Care mănîncă sau bea mult (Băuțar-Caransebeș). TODORAN, GL. - Etimologia necunoscută. – Cf. m a g2 (2).
21. [DLR] MAGULĂ s. f. (Învechit) Fiecare dintre cei doi umeri ai obrajilor, pomeți; p. ext. obraz. Partea de sus [a craniului] cuprinde opt oase, din care cel de-ntăi se numește frunte. .. Acest os înformează fruntea și sprînceana i umerii feței, numiți magule. CORNEA, E. I, 196/9, cf. BARCIANU, ALEXI, W. ♦ (În limbajul blănarilor) Pielea de pe fălcile unui animal. Magulă, bucă. Se zice de blănari la animale (a. 1847). URICARIUL, X, 403, Cf. POLIZU. Pl.: magule. – Și: măgulă (accentuat și măgúlă ALEXI, W.) s. f. CIHAC, II, 672. – Din ngr. μάγοῦλα.
22. [DLR] MĂGULĂ2 s. f. v. magulă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL