1. [DEX '09] LĂTRĂTOR, -OARE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător.
2. [MDA2] lătrător, ~oare [At: MARDARIE, L. 165/10 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: lătra + -ător] 1-2 a (D. câini) Care latră (1-2). 3 sm Tun. 4 sm (Dep; d. oameni) Persoană care vorbește mult și fără rost Si: cicălitor, plictisitor. 5 a (D. felul de a vorbi al oamenilor) Asemănător cu un lătrat Si: sacadat, strident. 6 sm Câine. 7 sm (Reg) Persoană care strigă darurile la nuntă. 8 sf (Fig) Gură.
3. [DLRLC] LĂTRĂTOR, -OARE, lătrători, -oare, adj. (Rar, despre cîini) Care latră. Am o cățea lătrătoare. HODOȘ, P. P. 164. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al oamenilor) Asemănător cu un lătrat. Cațavencu (... cu tonul brusc, vioi și lătrător): Fraților, mi s-a făcut o imputare. CARAGIALE, O. I 155. ♦ (Substantivat, rar) Cîine. Dar era noapte în toată puterea cînd începură să ne salute lătrătorii din satul Bisoca. ODOBESCU, S. III 211.
4. [Șăineanu, ed. VI] lătrător a. care latră: câine lătrător. ║ m. câine: lătrătorii din sat OD.
5. [Scriban] lătrătór, -oáre adj. Care latră. Subst. Poet. Cîne: se auteaŭ lătrătoriĭ.
6. [MDA2] lătrătoriu, ~oare a, smf vz lătrător
7. [DOOM 3] lătrător1 (desp. lă-tră-) adj. m., pl. lătrători; f. sg. și pl. lătrătoare
8. [DOOM 3] lătrător2 (desp. lă-tră-) s. m., pl. lătrători
9. [DOOM 2] lătrător2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrători
10. [DOOM 2] lătrător1 (lă-tră-) adj. m., pl. lătrători; f. sg. și pl. lătrătoare
11. [Argou] lătrător, lătrători s. m. informator, denunțator.
12. [DGS] lătrător, -oare s.m., s.f., adj. I 1 s.m. (zool.; rar) v. Câine (Canis familiaris). 2 s.f. fig. (pop. și fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). 3 s.m. (arg.) v. Delator. Denunțător. Informator. Pârâtor. II adj. fig. (pop. și fam.; deprec.; despre oameni) v. Cicălitor. Pisălog. Sâcâitor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL