Definiție și ce înseamnă lustruitor

1. [DEX '09] LUSTRUITOR, -OARE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor.

2. [MDA2] lustruitor, ~oare [At: COSTINESCU / V: (reg) ~rător[1] / Pl: ~i, ~oare / E: lustrui + -tor] 1-2 a, smf (Persoană) care lustruiește (1). 3 sn Unealtă cu care se dă lustru2 (1) Si: polizor.

3. [DEX '98] LUSTRUITOR, -OARE, lustruitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legatorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -tru-i-] – Lustrui + suf. -tor.

4. [DLRLC] LUSTRUITOR, -OARE, lustruitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu lustruirea diferitelor obiecte; (rar) lustragiu. S-a mutat aci... lustruitorii de pantofi și de iminei. CAMIL PETRESCU, O. II 387. – Pronunțat: -tru-i-.

5. [MDA2] lustrător, ~oare smf vz lustruitor

6. [MDA2] lustrurător, ~oare smf, a vz lustruitor

7. [DOOM 3] lustruitor2 (persoană) (desp. -tru-i-) s. m., pl. lustruitori

8. [DOOM 3] lustruitor1 (obiect) (desp. -tru-i-) s. n., pl. lustruitoare

9. [DOOM 2] lustruitor1 (persoană) (-tru-i-) s. m., pl. lustruitori

10. [DOOM 2] lustruitor2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoare

11. [DGS] lustruitor s.m. (rar; și cu determ. „de ghete”, „de pantofi”) v. Lustragiu. Văcsuitor.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] țucălar sm [At: CIAUȘANU, R. SCUT. 89 / Pl: ~i / E: țucal […]
1. [DEX '09] ȚUCĂRĂ adj. (în sintagma) Fasole țucără = soi de fasole cu păstăile […]
1. [MDA2] țudulă sf vz țidulă 2. [Scriban] țudúlă, V. cedulă. 3. [DEX '09] ȚIDULĂ, […]
1. [MDA2] țufircă sf [At: ALR II, 6 420/386 / Pl: ~rce / E: ns […]
1. [MDA2] țuglui sn vz țugui1 2. [DEX '09] ȚUGUI, țuguie, s. n. Vârf de […]
1. [DEX '09] ȚUGUIERE s. f. Faptul de a (se) țuguia. – V. țuguia. 2. […]
1. [DEX '09] ȚUGUIAT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. – […]
1. [DEX '09] ȚUGUITURĂ, țuguituri, s. f. (Rar) Țugui. [Pr.: -gu-i-] – Țuguia + suf. […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro