1. [DEX '09] ÎNDUIOȘARE s. f. Faptul de a (se) înduioșa; duioșie. [Pr.: -du-io-. – Var.: înduioșire s. f.] – V. înduioșa.
2. [MDA2] înduioșare sf [At: GHEREA, CR. II, 147 / V: (înv) ~șire / Pl: ~șări / E: înduioșa] Provocare cuiva a unor sentimente de duioșie. 2 (Ccr) Duioșie.
3. [DLRLC] ÎNDUIOȘARE s. f. Faptul de a se înduioșa; duioșie. Intră și s-așază c-o înduioșare de mamă între aceste două suflete nenorocite. VLAHUȚĂ, O. A. 141. Cu glasul plin de lacrimi, de înduioșare cald. EMINESCU, O. I 91. Ofițerii priveau cu înduioșare această scenă. NEGRUZZI, S. I 174. ◊ (Poetic) Îngînat de glas de ape, Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103. – Variantă: înduioșire (ALECSANDRI, T. II 103) s. f.
4. [DEX '09] ÎNDUIOȘA, înduioșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă. [Pr.: -du-io-. – Var.: (rar) înduioși vb. IV] – În + duios.
5. [DEX '09] ÎNDUIOȘI vb. IV v. înduioșa.
6. [DEX '09] ÎNDUIOȘIRE s. f. v. înduioșare.
7. [MDA2] înduioșa vtr [At: ISPIRESCU, L. 283 / P: ~du-io~ / V: (înv) ~i / Pzi: ~șez / E: în- + duios] 1-2 (A face pe cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de duioșie, de milă, de emoție.
8. [MDA2] înduioși v vt înduioșa
9. [MDA2] înduioșire sf vz înduioșare
10. [DLRLC] ÎNDUIOȘA, înduioșez, vb. I. Refl. A fi cuprins de duioșie, de milă, a se întrista; a fi mișcat, a fi impresionat. Moș Gheorghe se înduioșează de un băiețel, care aleargă cu coșurile încă neîncepute și strigă cît poate cărb-cărb-cărbuni! SP. POPESCU, M. G. 61. S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem. ISPIRESCU, L. 283. ◊ (Poetic) Frunza-n codru tremura Și foarte se-nduioșa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ Tranz. Într-o sară de toamnă tîrzie, o frîntură de cîntec m-a înduioșat și m-a oprit mult în loc. SADOVEANU, O. VI 528. Amici pe care vă înduioșează cîinii fără stăpîn, zgribuliți și flămînzi, ascultați istoria unuia dintre ei. GALACTION, O. I 302. Nu știu nici eu de ce anume Mă-nduioșează orice ram. LESNEA, I. 109. – Variantă: înduioși (ISPIRESCU, U. 309) vb. IV.
11. [Șăineanu, ed. VI] înduioșà v. a atinge inima, a mișca de compătimire. [V. duios].
12. [Scriban] înduĭoșéz v. tr. (d. duĭos). Fac să simtă milă, emoționez. V. refl. Mă emoționez, simt milă: toțĭ s’aŭ înduĭoșat văzînd nepăsarea cu care mergea la moarte.
13. [DOOM 3] înduioșare s. f., g.-d. art. înduioșării
14. [DOOM 2] înduioșare s. f., g.-d. art. înduioșării
15. [DOOM 3] înduioșa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înduioșez, 3 înduioșează, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 1 sg. să înduioșez, 3 să înduioșeze; ger. înduioșând
16. [DOOM 2] înduioșa (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșează, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 3 să înduioșeze; ger. înduioșând
17. [MDO] înduioșa (ind. prez. 3 sg. și pl. înduioșează, 1 pl. înduioșăm, ger. înduioșînd)
18. [IVO-III] înduioșez, -șează 3, -șam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL