1. [DEX '09] ÎNDRĂCIT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
2. [MDA2] îndrăcit2, ~ă a [At: VARLAAM, C. 48/2 / Pl: ~iți, ~e / E: îndrăci] 1 Stăpânit de duhuri necurate. 2 Epileptic. 3 Furios. 4 Nebun. 5 Rău. 6 (Gmț) Șmecher. 7 (Fig) Plin de temperament. 8 (Îe) A-i fi cuiva osul ~ A fi un om care face rău. 9 (Fig) Teribil. 10 (Fig) înfocat.
3. [MDA2] îndrăcit1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 148/2 / Pl: ~uri / E: îndrăci] 1 Îndrăcire (1). 2 Nebunie. 3 Înrăire. 4 (Rar) Epilepsie. 5 Îndrăcire (5).
4. [DLRLC] ÎNDRĂCIT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Înfuriat, furios, ieșit din fire; al dracului, rău. Abia scăpai de un nebun și-mi vine altul, mai îndrăcit. REBREANU, R. II 29. Se uita la dînsa ca cel mai îndrăcit comisar de poliție. SLAVICI, O. I 363. Să se mire de inima cea îndrăcită. RETEGANUL, P. IV 6. ◊ (Adverbial) Căpitanul se apropie cu pași grei, suflînd îndrăcit. DUNĂREANU, CH. 147. ♦ Înfocat, viu, nervos. Mormanul de mărfuri de pe platformă era descărcat chiar atunci, cu o grabă îndrăcită. GALAN, B. I 17. ♦ Afurisit, blestemat. Am o măsea îndrăcită care mă bagă în iad de viu. ALECSANDRI, S. 129. ◊ (Substantivat) Să o scape de un îndrăcit de mistreț. ISPIRESCU, U. 38.
5. [Șăineanu, ed. VI] îndrăcit a. 1. apucat de necuratul; 2. foarte rău, furios.
6. [Scriban] îndrăcít, -ă adj. În care a intrat dracu, nebun. Fig. Foarte răŭ, lipsit de milă: om, caracter îndrăcit. Adv. Grozav, în dracĭ, foarte înverșunat: a te lupta îndrăcit, un vin îndrăcit de bun.
7. [DEX '09] ÎNDRĂCI, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.
8. [MDA2] îndrăci vtr [At: COD. VOR. 80/8 / Pzi: ~cesc / E: în- + drac] 1 vr (înv; d. oameni) A fi posedat de demoni. 2 vr A înnebuni. 3-4 vtr A (se) înfuria. 5-6 vr (Spc) A fi bolnav (de epilepsie sau) de somnambulism Cf lunatic. 7-8 vtr (Fig) A (se) înrăi. 9 vt (D. demoni) A chinui un om. 10 vt (Fig) A face pe cineva activ.
9. [DLRLC] ÎNDRĂCI, îndrăcesc, vb. IV. Refl. (Despre persoane) A se înfuria, a se face rău (de mînie, de ciudă etc.). Ba încă face și-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66. Apoi, mări, se-ndrăcea Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea Pe drumeți pe toți bătea. ALECSANDRI, P. P. 129. ◊ Fig. Lupta are să se îndrăcească zi cu zi... pentru că nici dușmanul nu-și lasă ușor pămîntul de sub picioare. CAMILAR, TEM. 11.
10. [Șăineanu, ed. VI] îndrăcì v. 1. a se face drac, a fi al dracului; 2. fig. a se înfuria.
11. [Scriban] îndrăcésc v. tr. Fam. Fac răŭ ca dracu: această vorbă l-a îndrăcit. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: ferește-te, că s’a îndrăcit! – Vechĭ mă drăcesc, înebunesc.
12. [DOOM 3] îndrăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcesc, 3 sg. îndrăcește, imperf. 1 îndrăceam; conj. prez. 1 sg. să îndrăcesc, 3 să îndrăcească
13. [DOOM 2] îndrăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcesc, imperf. 3 sg. îndrăcea; conj. prez. 3 să îndrăcească
14. [D.Religios] îndrăci, îndrăcesc vb. IV. 1. Refl. (Înv.) A fi posedat de demoni, a fi chinuit de draci; p. ext. a înnebuni. 2. Refl. și tranz. a (se) înfuria, a (se) înrăi. – Din pref. în- + drac.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL