Definiție și ce înseamnă îndruma

1. [DEX '09] ÎNDRUMA, îndrum, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrumez] – În + drum.

2. [MDA2] îndruma [At: TOMA, C. V. 25 / V: (înv; cscj) ~mi / Pzi: îndrum, ~mez / E: în + drum] 1 vt A arăta cuiva drumul, îndreptându-l în direcția potrivită Si: a călăuzi. 2 vr (Reg) A se îndrepta spre o țintă. 3 vr (Reg) A pleca la drum. 4 vr A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. 5 vt (Fig) A sfătui.

3. [DEX '98] ÎNDRUMA, îndrumez, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrum] – În + drum.

4. [DLRLC] ÎNDRUMA, îndrumez, vb. I. 1. Tranz. A pune (pe cineva) pe drumul bun, a îndrepta în direcția potrivită, a arăta calea de urmat; a călăuzi. Partidul Comunist Romîn, călăuzit în activitatea sa de teoria marxist-leninistă, și-a luat asupra sa sarcina să îndrumeze clasa muncitoare și întregul popor pe calea înfăptuirii unei societăți în care să dispară exploatarea omului de către om. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 10. Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare. STANCU, U.R.S.S. 25. M-au îndrumat la dumneata. RETEGANUL, P. V 65. 2. Refl. A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. Acolo era frontul, către care se îndruma contingentul. SADOVEANU, M. C. 95. ◊ Fig. Ceilalți călăreți străini... se îndrumau pe căile negre ale întîmplării. SADOVEANU, N. P. 119. – Prez. ind. și: îndrum.

5. [Șăineanu, ed. VI] îndrumà v. a arăta drumul, a pune pe cale.

6. [MDA2] îndrumi v vz îndruma

7. [Scriban] îndruméz v. tr. Pun pe drum, arăt drumu, îndrept pe calea cea bună (saŭ rea).

8. [DOOM 3] îndruma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrum, 3 îndrumă; conj. prez. 1 sg. să îndrum, 3 să îndrume

9. [DOOM 2] îndruma (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrumă

10. [IVO-III] îndrum.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] îndrugat2, ~ă a [At: C. NEGRUZZI, S. I, 239 / Pl: ~ați, ~e […]
1. [MDA2] îndrugătură sf [At: DAMÉ, T. 140 / Pl: ~ri / E: îndruga + […]
1. [DEX '09] ÎNDRUMAR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar. 2. [MDA2] […]
1. [DEX '09] ÎNDRUMARE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. […]
1. [MDA2] îndrumat, ~ă a [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: îndruma] 1 […]
1. [DEX '09] ÎNDRUMĂTOR, -OARE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ […]
1. [DEX '09] ÎNDRĂCI, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) […]
1. [DEX '09] ÎNDRĂCIRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci. 2. […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro