1. [CADE] GUNOIU (pl. -oaie) sn. 1 🚜 Bălegar, excremente de vite cu care se îngrașe pămîntul: locul... să-l îngrași... cu ~, și apoi să-l ari (DRĂGH.); ~ul se cară pe cîmp numai la lună nouă (GOR.) ¶ 2 Lepădături de tot felul de lucruri, murdării care se mătură și se aruncă: fetele mari să nu dea afară ~ul măturat din casă dimineața spre fața soarelui (GOR.); a nu face gunoaie multe la casa cuiva, a nu sta mult în acea casă, din pricina neînțelegerilor cu ai casei ¶ 3 Necurățenie, murdărie, fir de gunoiu; (P): oala acoperită nu dă gunoaie în ea; (P): vezi ~ul din ochiu tău și nu vorbi pe altul de rău; a-i sta cuiva ca un ~ în ochi, a-i aduce supărare, a fi nesuferit: se văzură cotorosiți de un musafir ce le sta ca ~ul în ochi (ISP.) ¶ 4 Ⓕ Stare decăzută, noroiu; Ⓕ: nimeni n’o s’o ridice din ~ (DLVR.) ¶ 5 Ⓕ Pleavă, lepădătură: ~l societății [vsl. gnojĭ].
2. [Șăineanu, ed. VI] gunoiu n. 1. murdărie; 2. fir de gunoiu: gunoiul din ochiul altuia; 3. bălegar de îngrășat pământul; 4. fig. lepădătură: gunoiul societății. [Slav. GNOĬ].
3. [DEX '09] GUNOI1, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau inutile care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.
4. [MDA2] gunoi1 sn [At: CANTA, ap. LET. III, 183/25 / Pl: ~oaie / E: vsl гной] 1 Resturi care se aruncă. 2 Excremente (de vite). 3 Balegă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 4 Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide, care intră în ochi etc. 5 (Pfm; îe) A nu face ~oaie (multe) la casa cuiva A nu sta multă vreme în casa cuiva. 6 (Pfm; îe) A sta (cuiva) ca un ~ în ochi A supăra pe cineva. 7 (Pfm; îae) A displăcea. 8 (Fig) Om de nimic Si: lepădătură.
5. [DEX '96] GUNOI1, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.
6. [DLRLC] GUNOI1, gunoaie, s. n. 1. Rămășițe, resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. Unde-ați mai pomenit voi ca un boier să-și arunce moșia cum arunci gunoiul? REBREANU, R. I 237. Apărie pe jos, gunoi și gîndaci fojgăind în toate părțile. CREANGĂ, A. 134. Cu o rugină de pușcă pe care orice vînător ar fi azvîrlit-o în gunoi, nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. ◊ Fig. Ce gunoi e în capul tău? Sau îmi spui tot ce-ți vine la gură ca să mă amețești? DEMETRIUS, C. 31. 2. Bălegarul vitelor, amestecat uneori cu paiele care au servit drept așternut. Înspre sară ajunse la un bordei urît și acoperit cu gunoi de cal. EMINESCU, N. 19. El la grajdi și alerga... În gunoi se ascundea. ALECSANDRI, P. P. 130. ♦ Îngrășămînt organic pentru cîmp, constînd din bălegar amestecat cu paie și de obicei parțial dospit. Gunoiul de grajd l-am și făcut platformă ca să se dospească, iar cînd va fi gata îl voi căra la cîmp. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2733. Pămîntul acestui județ este cel mai mult cam pietros, de aceea sînt siliți a-l îngrășa cu gunoi în toți anii. GOLESCU, Î. 23. 3. Fir de pai, scamă etc., care se depune pe haine, cade în lichide, intră în ochi etc. Își ștergea ghetele cu batista, dădea necontenit bobîrnace gunoaielor de pe haine. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A-i sta (cuiva) ca un gunoi în ochi = a supăra pe cineva, a displăcea cuiva. 4. Fig. Om de nimic, lepădătură. Birocratică fosilă! E gunoi din vremi apuse. FRUNZĂ, S. 21. Nu-i puțină greutate să aduci la o stare cuviincioasă un așa gunoi de copil. CARAGIALE, O. I 304. ◊ (Cu sens colectiv) Spuma asta-n-veninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajung’ a fi stăpînă și pe țară și pe noi! EMINESCU, O. I 150.
7. [Scriban] gunóĭ n., pl. -oáĭe (vsl. bg. rus. gnoĭ, gunoĭ; ung. ganaj, ganéj). Ceĭa ce rămîne și nu maĭ trebuĭe de la o lucrare, de la un joc ș. a.: gunoĭ de la bucătărie, de la masă, dintr’o școală. Eŭf. Băligar. Găinaț. Îngrășămînt p. ogoare. Fig. Lepădătură; gunoĭu societățiĭ. V. șterg.
8. [IVO-III] gunoiu, -noaie.
9. [DOOM 3] gunoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiesc, 3 sg. gunoiește, imperf. 1 gunoiam; conj. prez. 1 sg. să gunoiesc, 3 să gunoiască
10. [DOOM 3] gunoi s. n., pl. gunoaie
11. [DOOM 2] gunoi s. n., pl. gunoaie
12. [MDO] gunoi
13. [DER] gunoi (-oaie), s. n. – 1. Baligă. – 2. Murdărie. – 3. Resturi, rămășițe. – Megl. gnoi. Sl. gnoi (Miklosich, Lexicon, 131; Cihac, II, 131; Conev 71), cf. bg. gnoj. – Der. gunoi, vb. (a murdări, a face baligă; a îngrășa pămîntul; refl., a putrezi, a se strica), cf. sl., bg. gnojiti; îngunoi, vb. (Mold., a îngrășa pămîntul); gunoier, s. m. (persoană care ridică gunoiul); gunoios, adj. (murdar, plin de jeg); gunoiște, s. f. (băligar), din sl. gnoiste. Mag. ganaj pare a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 404).
14. [Argou] a fi mâncat de prin gunoaie expr. a elimina gaze intestinale.
15. [Argou] gunoi, gunoaie s. n. 1. (peior.) om de nimic; lepădătură. 2. (tox.) heroină.
16. [CECC] De stercore Ennii (lat. „Din gunoiul lui Ennius”) – Ennius a fost unul dintre cei mai vechi poeți latini, născut în anul 240 î.e.n. Originar din Grecia, el nu stăpînea rafinamentul limbii latine și de aceea stilul lui e lipsit de eleganță, ba uneori chiar vulgar și primitiv. Marele poet Vergiliu a împrumutat totuși de la Ennius mai multe versuri, cărora le-a dat strălucirea talentului său. Acest fapt i-a făcut pe latini să spună, că Vergiliu a scos perle „de stercore Ennii” (din gunoiul lui Ennius). Expresia a rămas, spre a caracteriza un lucru de valoare extras din rudimente și deșeuri. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL