1. [DEX '09] GÂGÂIT, gâgâituri, s. n. Faptul de a gâgâi; strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe); gâgâitură, gâgâire. – V. gâgâi.
2. [MDA2] gâgâit2, ~ă [At: DA ms / V: ~găit2 / Pl: ~iți, ~e / E: gâgâi] (Rar; fig; d. persoane) Bâlbâit Cf gâgâi (2).
3. [MDA2] gâgâit1 sn [At: DA ms / V: ~găit, gugăit / E: gâgâi] 1 (D. gâște, rațe) Gâgâire (1). 2 Strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe) Si: gâgăt, gâgăire (2), găgâitură (1). 3 Gâgâială (3).
4. [DEX '09] GÂGÂI, pers. 3 gâgâie, vb. IV. Intranz. (Despre gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. Cf. ga[ga].
5. [MDA2] găgăi v vz gâgâi
6. [MDA2] gărăi vi, vr vz gâgâi
7. [MDA2] gâgăi vi, vr vz gâgâi
8. [MDA2] gâgăit1 sn vz gâgâit1
9. [MDA2] gâgăit2, ~ă a vz gâgâit2[1]
10. [MDA2] gâgâi [At: CONTEMPORANUL II, 145 / V: găgăi, gărăi, ~găi, gârgăi, gugăi[1] / Pzi: 3 gâgâie[2] / E: fo cf ga! ga!] 1 vi (D. gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. 2 vt (Fig) A se bâlbâi (din cauza nesiguranței sau a neștiinței).
11. [MDA2] gârgăi[1] vi vz gâgâi
12. [MDA2] gârgâi2 vi vz gâgâi
13. [MDA2] gugăi1 v vz gâgâi
14. [MDA2] gugăit1 sn vz gâgâit
15. [MDA2] ogăgăi[1] v vz gâgâi
16. [CADE] GĂGĂI, GÎGÎI (-ăe, -ăesc, -gîe, gîesc) vb. intr. 1 A striga ga! ga! ca gîștele: cinci gîște sălbatice... prinseră a umbla pe apă găgăind (SAD.) ¶ 2 F Despre gălăgia pe care o fac femeile vorbind: cînd vorbesc multe femei la un loc, se spune în rîs că gîgîesc gîștele (VOR.).
17. [CADE] GÎGÎI... 👉 GĂGĂI...
18. [CADE] ❍ GUGĂI vb. intr. Băn. = GÎGÎI.
19. [DLRLC] GĂGĂI vb. IV v. gîgîi.
20. [DLRLC] GÎGÎI, pers. 3 gîgîie, vb. IV. Intranz. (Despre gîște și alte păsări asemănătoare) A scoate sunetul ga-ga-ga. Gîgîie o pasăre sălbatică, ciudată, de baltă. STANCU, D. 190. Și gîști și rațe speriate, Fug, gîgîie și măcăiesc. La TDRG. ◊ Fig. (Depreciativ, despre femei; atestat în forma găgăi) Ce-ați spus? a țipat împăratul, binevoind a sălta în picioare din jilț. Nu găgăiți toate o dată. SADOVEANU, D. P. 128. – Variantă: găgăi vb. IV.
21. [DLRLC] GÎGÎIT s. n. Faptul de a gîgîi; gîgîitură. Vagonul din care plecaseră îi primi cu glasuri, strigăte, cu gîgîitul gîștelor legate în coșuri pe sub bănci. DUMITRIU, B. F. 8.
22. [Șăineanu, ed. VI] găgăì v. 1. a strigà ca gâștele; 2. a vorbi îngăimat. [Onomatopee].
23. [Șăineanu, ed. VI] gărăì v. 1. a găgăì (de gâște); 2. a da sunet confuz (despre intestine): îmi gărăiau mațele de foame CR.; fig. gărăia din gură ca dintrun cimpoiu CR. [Onomatopee (v. găr!)]. V. cărăì.
24. [Scriban] gîgîĭ, a -í v. intr. (rudă cu rus. gágatĭ, rut. gégati, bg. gygny, id.; ung. gögyógni, a gîgîi, gagyogni, a dîrdîi, a flecări. V. gîngav). Strig ca gîștele. Vorbesc încurcat oprind sunetele’n gît, gîngăvesc.
25. [Scriban] gîgîít, -ă adj. Care gîgîĭe, gîngav, gîngăvit.
26. [DOOM 3] gâgâit s. n., pl. gâgâituri
27. [DOOM 2] gâgâit s. n., pl. gâgâituri
28. [DOOM 3] gâgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 gâgâie, imperf. 3 pl. gâgâiau; conj. prez. 3 să gâgâie
29. [DOOM 2] !gâgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 gâgâie, imperf. 3 sg. gâgâia; conj. prez. 3 să gâgâie
30. [IVO-III] gâgâesc, -gâe 3, -gâiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL