1. [DEX '09] DISPOZIȚIUNE s. f. v. dispoziție.
2. [MDA2] dispozițiune sf vz dispoziție
3. [CADE] * DISPOZIȚIUNE, * DISPOZIȚIE sf. 1 Orînduială, așezare într’o anumită ordine: ~a părților corpului; ~a unui apartament, împărțeala odăilor într’un apartament ¶ 2 📖 Partea retoricei care arată cum trebuesc așezate ideile în cea mai bună ordine ¶ 3 Plan: ~a unei lucrări ¶ 4 🎖️ Așezarea trupelor în ordine de bătaie ¶ 5 pl. Pregătiri ¶ 6 Starea sănătății corpului: a fi în bună ~ ¶ 7 Stare sufletească, voie bună sau rea: ne strica dispoziția la toți cu tăcerea și vecinica lui melancolie (VLAH.) ¶ 8 Aplecare, pornire, înclinație, aptitudine: are dispozițiuni literare sau științifice serioase (I.-GH.) ¶ 9 Putere, facultate de a dispune: are ~a asupra averii întregi ¶ 10 Modul de întrebuințare: o ~ utilă a fondurilor publice ¶ 11 ⚖️ Regularea prin testament, prin voința din urmă: a-și lua ultimele dispoziții ¶ 12 ⚖️ Dispunere de averea sa ¶ 13 ⚖️ Fie-care punct regulat printr’o lege, printr’o hotărîre; ~ a legii, ceea ce ordină legea ¶ 14 La ~a cuiva, în serviciul, la ordinele cuiva, la îndemîna cuiva [fr.].
4. [DN] DISPOZIȚIUNE s.f. v. dispoziție.
5. [Șăineanu, ed. VI] dispoziți(un)e f. 1. modul cum un lucru e dispus: a schimba dispozițiunea unei camere; 2. starea sănătății; bună, rea dispozițiune; 3. starea sufletească, inclinațiune, aptitudine: are dispozițiuni pentru arte; 4. Jur. punct regulat de o lege, ceeace ordonă justiția; 5. așezarea părților unui discurs; 6. pl. pregătiri de drum; la dispozițiunea cuiva, în serviciu, la ordinele sale.
6. [Scriban] * dispozițiúne f. (lat. dis-positio, -ónis. V. pozițiune). Așezare a părților, distribuțiune: dispozițiunea uneĭ grădinĭ, unuĭ tablou, unuĭ duscurs. Starea trupuluĭ saŭ a sufletuluŭ: dispozițiune bună, rea. Aplicațiune, aptitudine, inclinațiune: acest copil are dispozițiune (saŭ dispozițiunĭ) pentru (la saŭ spre) arte, spre bine. Sentimente, intențiunĭ: șefu luĭ are bune dispozițiunĭ pentru el. Hotărîre, deciziune: dispozițiunile legiĭ. Pl. Pregătirĭ, preparative: a lua dispozițiunĭ de plecare. A fi la dispozițiunea cuĭva, a fi la ordinu în serviciu cuĭva. A lua dispozițiunea ca (nimica să nu se admită) saŭ de (a nu admite nimica), a hotărî ca (nimica să nu se admită). – Și -íție (rus. dispoziciĭa).
7. [DEX '09] DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.
8. [MDA2] despozeție sf vz dispoziție
9. [MDA2] despoziție sf vz dispoziție
10. [MDA2] despozițiune sf vz dispoziție
11. [MDA2] despusăciune sf vz dispoziție
12. [MDA2] dispoziție sf [At: FN (1704) / V: (înv) despozeție, (înv) des~, (înv) despozițiune, (înv) dispusăciune, (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr disposition, it disposizione, lat dispositio, -onis] 1 Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine. 2 Construcție după un anumit plan. 3 Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament. 4 Măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine Si: dispunere, (înv) orânduială, (îvr) orânduire, ordine, rostire, (îvr) regulație. 5 (Îs) Organ de ~ Organ care hotărăște. 6 (Îlav) În ~ (sau îlpp la, spre sau, înv, în ~ia) Pregătit să îndeplinească ordinele sau dorințele cuiva. 7 (Pex; îal) La bunul plac al cuiva. 8 (Îal) La îndemâna cuiva (spre a fi de folos). 9 (Îe) A fi (sau a sta, a se afla etc.) la ~ia cuiva A fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 10 Înclinare (naturală) spre... 11 Dorință. 12 Intenție (momentană) de a face un lucru. 13 Stare sufletească (bună sau rea). 14 (Îvr) Sentiment. 15 Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc.
13. [MDA2] dispusăciune sf vz dispoziție
14. [DEX '98] DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozițiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.
15. [DLRLC] DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; hotărîre, ordin. O condiție importantă care asigură respectarea legilor țării de către toți oamenii muncii este cunoașterea dispozițiilor legale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 28. ◊ Dispoziție (de plată) = ordin scris emanînd de la o autoritate, prin care se dispune plata unei sume de bani. Organ de dispoziție = organ care hotărăște, dispune. Organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 25. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a pune», «a avea») La dispoziție = la îndemînă. Tovarășul... a venit cu motocicleta ălora din Budești, dar acum n-o mai are la dispoziție. DUMITRIU, N. 263. Este nevoie să-mi pui la dispoziție tot materialul pe care îl ai. CAMIL PETRESCU, T. I 218. ◊ Expr. A fi la dispoziția cuiva = a fi gata să îndeplinești dorințele, ordinele cuiva. Sînt la dispoziția domniei-tale, rosti el, curtenitor. SADOVEANU, Z. C. 67. Stăteam la dispoziția ministerului meu, pentru tot felul de cercetări. GALACTION, O. I 27. 2. Așezare într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. Dispoziția ideilor unui discurs. Dispoziția osiilor unei locomotive. ♦ Aranjarea părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. (De obicei cu diverse determinări) Stare sufletească (bună sau rea). Într-această bună dispoziție, Duca rosti cuvînt de salutare. SADOVEANU, Z. C. 138. Buna mea dispoziție pieri degrabă. GALACTION, O. I 102. Alexandru Vardaru știa că schimbîndu-se dintr-un loc în altul, își schimbă desăvîrșit și dispoziția sufletească. C. PETRESCU, Î. II 84. De la cele dintîi vorbe ale acestuia, dispoziția și figura lui Dan se schimbă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. – Variantă: dispozițiune (pronunțat -ți-u-) (C. PETRESCU, Î. II 144, EMINESCU, N. 33, GHICA, S. A. 116) s. f.
16. [DN] DISPOZIȚIE s.f. 1. Prevedere (a unei legi, a unui regulament etc.); hotărîre, ordin. ◊ Organ de dispoziție = organ care hotărăște; la dispoziție = la îndemînă; în imediata apropiere, apropiat. 2. Așezare, orînduire, orînduială; alcătuire potrivit unui anumit plan. ♦ Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. Stare sufletească. [Gen. -iei, var. dispozițiune s.f. / cf. fr. disposition, it. disposizione, lat. dispositio].
17. [MDN '00] DISPOZIȚIE s. f. 1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin. ♦ ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizație, instituție etc. dispune băncii să facă anumite plăți din contul său; la ~ = la îndemână. 2. dispunere, așezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan. 3. stare sufletească. 4. posibilitate de a dispune (de)... 5. aptitudine, înclinație; vocație. 6. (pl.) pregătiri, preparative. (< fr. disposition, lat. dispositio)
18. [DOOM 3] +bună dispoziție adj. + s. f.
19. [DOOM 3] dispoziție (desp. -ți-e) s. f., art. dispoziția (desp. -ți-a), g.-d. art. dispoziției; pl. dispoziții, art. dispozițiile (desp. -ți-i-)
20. [DOOM 3] +proastă dispoziție adj. + s. f. (L-am găsit în cea mai ~ posibilă.)
21. [DOOM 2] dispoziție (-ți-e) s. f., art. dispoziția (-ți-a), g.-d. art. dispoziției; pl. dispoziții, art. dispozițiile (-ți-i-)
22. [MDO] dispoziție
23. [IVO-III] dispoziție, -ției gen. a. (dispoziție sufletească; am luat dispoziții pentru...).
24. [MDTL] DISPOZIȚIE (< fr. disposition; lat. dispositio, aranjare) Parte a retoricii care se ocupă cu ordinea în care trebuie rînduite argumentele într-un discurs. Invenția găsește material, dispoziția, socotită de o mare importanță, coordonează argumentele după un anumit plan, care cuprinde, după retori, șapte părți: exordiul, propunerea, diviziunea (v.), narațiunea (v.), confirmarea, respingerea, perorația (v.), părți care nu sînt toate esențiale. În anumite împrejurări, narațiunea nu este necesară. Dispunerea argumentelor implică multă chibzuință, pentru că cele mai bune argumente nu-și pot produce efectul dacă nu sînt așezate la locul cel mai potrivit al discursului. Oratorul își dispune în așa fel argumentele sale, încît cele tari să nu-și piardă din puterea lor de convingere, iar cele slabe să pară mai tari decît sînt în realitate. Astfel, Demostene, într-unul din discursurile sale împotriva lui Filip, regele Macedoniei, după ce expune politica și intențiile regelui de a cuceri rînd pe rînd cetățile grecești, iar faptele erau așa de clare și potrivite cu convingerile ascultătorilor încît nimeni n-ar fi putut să-l contrazică, se adresează acestora, cu argumentul: „Cine crede contrariul să vină aci să mă desmintă!” Rostit în momentul cel mai potrivit al discursului, argumentul acesta este foarte puternic și întărește adevărul spuselor sale. În orice altă parte a discursului ar fi fost rostit, puterea argumentului s-ar fi spulberat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL