1. [DEX '09] DESPUIA, despoi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoia vb. I] – Lat. dispoliare.
2. [MDA2] despuia [At: PRAV. 23 / V: ~poia, dispoia / Pzi: ~poi / E: ml dispoliare] 1 vt (Îrg; Mol) A jupui de piele. 2 vr (Trs; d. blana jupuită) A se desprinde singură de pe piele. 3 vr (Înv; d. tencuială) A se coșcovi. 4-5 vtr A (se) dezbrăca până la piele. 6-7 vtr (A face să rămână sau) a rămâne într-o ținută vestimentară excesiv de sumară. 8-9 vtr (Pgn; pop) A (se) dezbrăca. 10 vt (Îlav) Pe ~ate Până la ultimul ban. 11 vt (Pan; c.i. legume, fructe etc.) A scoate coaja. 12 vt (Ban; îf. ~poia) A face să se desprindă de pe cocean. 13 vt (Reg; îf ~poia; c.i. știuleți) A curăța de foi. 14-17 vtr (Pan) (A face să rămână sau) a rămâne (fără frunze sau) fără vegetație. 18 vt (Pan; c.i. păduri) A defrișa fără milă. 19 vt (D. hoți, bandiți, dușmani; c.i. victime) A-și însuși prin mijloace necinstite (tot) ceea ce are mai de preț cineva. 20 vt (D. stăpâni asupritori) A dispune în mod nedrept luarea unor bunuri. 21 vt (Îrg; d. țări, regiuni) A depopula. 22 vt (C.i. oameni) A priva de un drept, un bun etc. de care se bucurase mai înainte. 23 vt (C.i. opere scrise, izvoare etc.) A extrage tot ceea ce prezintă interes în vederea unei cercetări, analize etc. Si: a excerpta. 24 vt (Îe) A ~ scrutinul A scoate din urnă și a număra toate voturile obținute de candidați în alegeri.
3. [CADE] DESPUIA, DESPOIA (-poiou) I. vb. tr. 1 A desbrăca pînă la piele, a lăsa gol, în pielea goală ¶ 2 A prăda de tot, a jefui: l-a despuiat de toată averea rămasă de la părinți ¶ 3 A lăsa fără: a despuiat pomul de frunte ¶ 4 ~ scrutinul, a număra voturile ¶ 5 ‡ A beli: a jupui de piele: nămistul unui om, de va strica... bou sau vacă sau oaie... și le va despoia în pădure... să plătească toată paguba (PRV.-LP.). II. vb. refl. 1 A se desbrăca pînă la piele, a se lăsa în pielea goală ¶ 2 A-și scoate, a-și lepăda tot, a se lăsa fără: pomul s’a despuiat de frunze ¶ 3 A se lipsi cu totul de ceva [lat. dĭspoliare].
4. [DLRLC] DESPUIA, despoi, vb. I. Tranz. (Și în forma despoia, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. (Uneori determinat prin «la piele» sau «pînă la piele») A dezbrăca, a lăsa în pielea goală. Gaițele, scai pe soră-mea, o despoaie la piele, o gîdilă, o ciup, o înveșmîntează cu cămașa scoasă din lacră. STANCU, D. 179. ◊ Refl. Ca și cum ar fi fost să se îmbăieze, se despoia de tot puținul ce avea pe dinsa. M. I. CARAGIALE, C. 138. ♦ Fig. (Cu privire la arbori sau la locuri cu vegetație) A desfrunzi; a lăsa fără verdeață. Suflă, doamne – un vînt, Suflă-l pe pămînt, Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ Refl. De verziș se despoiau, Cu nori negri se-nvăleau, Frunzele-și îngălbineau. ALECSANDRI, P. I 107. 2. A-i lua cuiva tot ce are, a lăsa pe cineva fără nimic; a prăda, a jefui. Iau din gura omului cea din urmă bucățică de pîne, îl despoaie de cea de pe urmă haină. GHEREA, ST. CR. II 114. El schimbase patru femei, care toate l-au despuiat și jăfuit. SLAVICI, O. II 384. Și pîndește la strîmtori, De despoaie negustori Și tot prinde la boieri, De-i curăță de averi. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ Refl. Trebuie să fii mai năuc decît toți năucii de pe lumea asta, dacă gîndești că s-o despoia boierimea, ca să te răsplătească pentru niscai trebi gata-mplinite. GALAN, Z. R. 39. ◊ (Cu privire la obiectul jefuit) Ia – că-mi sari cu vorba că eu fur din gard! Vreai să-ți fac eu poate gardul nou? Ba bine; Leagă-te de fată-ți, ce te legi de mine? Ea-ți despoaie gardul. COȘBUC, P. I 252. Împăratul Constantin... se deprinsese strașnic a despuia fără rușine capetele de operă ale lumii, ca să-și împodobească cu ele Constantinopolea sa. ODOBESCU, S. III 72. 3. (Cu privire la ființe sau la părți ale corpului; uneori determinat prin «de piele») A jupui. Optzeci de oi despoaie Și prin frigări le pun; De surle, de cimpoaie Pădurile răsun. NEGRUZZI, S. II 24. Alelei! pui de ciocoi! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci să te moi, De piele să te despoi! ALECSANDRI, P. P. 250. ♦ (Rar, determinat prin «de coajă») A curăța de coajă; a coji. (Atestat în forma despoia) Părinte Vavila, întrebă Grigoriță... despoind foarte metodic de coajă un măr domnesc, aveți capre multe în mînăstire? HOGAȘ, DR. 268. 4. A scoate dintr-o scriere, dintr-un registru, dintr-un dosar etc. tot ce prezintă interes pentru lămurirea unei chestiuni. (Refl. pas.) Pentru această ediție critică s-au despuiat toate manuscrisele. ◊ A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. – Variantă: despoia vb. I.
5. [Șăineanu, ed. VI] despuià v. 1. a desbrăca până la piele, a prăda cu totul; 2. a cerceta într’un mod sumar: a despuia scrutinul; 3. a se lepăda: munții de verziș se despuiau AL. [Lat. DISPOLIARE].
6. [DEX '09] DESPOIA vb. I v. despuia.
7. [MDA2] despoia v vz despuia
8. [CADE] † DESPOIA 👉 DESPUIA.
9. [CADE] DESPUIAT adj. 1 p. DESPUIA ¶ 2 În pielea goală.
10. [Scriban] despóĭ, a -ĭa v. tr. (lat. dĭs-spǒliere saŭ dĕ-spǒliare; it. spogliare, pv. despolhar, fr. dépouiller, sp. pg. despojar. – Despoĭ, dispoĭ, despoaĭe, despoĭem, despoĭațĭ; să despoaĭe. V. spoliez). Dezbrac de tot. Jăfuiesc, prad, spoliez: a despoĭa pe cineva de avere. Privez, lipsesc: vîntu a despoĭat pomiĭ de frunze. A despoĭa scrutinu, a cerceta buletinele de vot depuse în urnă. – În vest despuĭem, -spuĭațĭ, -uĭat. Forma pop. dispoĭ se aude și’n est, și’n vest.
11. [DOOM 3] despuia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despoi, 3 despoaie, 1 pl. despuiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să despoi, 3 să despoaie; imper. 2 sg. afirm. despoaie(-l, despoai-o); ger. despuind
12. [DOOM 2] despuia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. despoi, 3 despoaie, 1 pl. despuiem; conj. prez. 3 să despoaie; ger. despuind
13. [MDO] despuia (ind. prez. 1 sg. despoi, 3 sg. și pl. despoaie, 1 pl. despuiem)
14. [IVO-III] despoiu, -poaie 3, -poiam 1 imp., -poiere inf. s.
15. [DER] despuia (despoi, despuiat), vb. – 1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A scoate, a dezgoli. – 3. A fura, a jefui, a prăda. – 4. A examina. – Var. despoia. Mr. dispol’u, dispul’are, megl. dispol’, istr. despol’u. Lat. dĭspolĭāre (Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 525; Candrea-Dens., 492; REW 2602; Tiktin), cf. it. despogliare, prov., cat. despullar, fr. dépouiller, sp., port. despojar. Sensul 4 este un galicism, care traduce sensul fr. dépouiller.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL