1. [DEX '09] DISJUNGE, disjung, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.
2. [MDA2] desjunge v vz disjunge
3. [MDA2] disjunge [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) des~ / Pzi: disjung / E: lat disjungere] 1 (C.i. idei, probleme) A separa dintr-un ansamblu. 2 (Jur; c.i. pricini, proceduri) A despărți spre a cerceta și soluționa în mod separat.
4. [CADE] * DISJUNGE (-jung) vb. tr. ⚖️ A separa două pricini, două proceduri, pentru a le judeca deosebit [lat.].
5. [DLRLC] DISJUNGE, disjung, vb. III. Tranz. (Jur.; rar) A despărți două pricini care fuseseră unite sau a despărți o pricină în două spre a le judeca separat. ♦ A separa o chestiune de alta.
6. [DN] DISJUNGE vb. III. tr. (Jur.) A despărți două pricini sau a despărți o pricină în două pentru a le judeca separat. ♦ A separa (două chestiuni etc.). [P.i. disjung. / < lat. disiungere].
7. [MDN '00] DISJUNGE vb. tr. 1. (jur.) a despărți două pricini sau o pricină în două pentru a le judeca separat. 2. a separa (două chestiuni etc.). (< lat. disiungere)
8. [DOOM 3] disjunge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjung, 2 sg. disjungi, 3 sg. disjunge; conj. prez. 1 sg. să disjung, 3 să disjungă; ger. disjungând; part. disjuns
9. [DOOM 2] disjunge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjung, 1 pl. disjungem; part. disjuns
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL