1. [DEX '09] CĂIȚĂ, căițe, s. f. 1. (Reg.) Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din sb. kaica.
2. [MDA2] căiță sf [At: ANON. CAR. / P: că-i~ / V: goi~ / Pl: ~țe, ~ți / E: bg каица, srb kaica] 1 (Reg) Bonetă. 2 (Pop) Membrană care învelește capul unor copii nou- născuți Si: tichie. 3 (Îe) Născut cu ~ (pe cap) Se spune despre un om norocos. 4 (Reg) Placentă (1).
3. [CADE] CĂIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Scufiță de copil, care se leagă pe sub bărbie ¶ 2 Trans. 🎩 Căciulă (neagră) pe care o poartă țăranii Jieni ¶ 3 Trans. 🎩 Vechiu acoperemînt al capului, purtat de nevestele mai în vîrstă, alcătuit dintr’un fel de săculeț în care se așeza părul din vîrful capului; peste căiță se îmbrobodeau apoi cu o cîrpă albă PĂC. (🖼 727) ¶ 4 🫀 Membrană pe care o au unii copii pe cap, cînd se nasc: copilul care se va naște în ~ va fi norocos GOR.; de aci, născut cu ~, copil cu noroc [srb. kaica, blg kajca].
4. [DEX '98] CĂIȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) 1. Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din scr. kaica.
5. [DLRLC] CĂIȚĂ, căițe, s. f. (Regional) Bonetă, scufie; (Transilv.) căciulă. O grămadă dă oameni vrăjbiți... Toți avînd pă cap căițe roși. BUDAI-DELEANU, Ț. 329.
6. [DLRM] CĂIȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) Bonetă, scufie, căciulă. – Sb. kaica.
7. [Șăineanu, ed. VI] căiță f. 1. scufie de copil, legată pe sub bărbie; 2. Tr. căciula Jienilor. [Șerb. KAITA, scufie împodobita cu monede].
8. [Scriban] căíță f., pl. e (sîrb. kaíca, salbă purtată la cap). Vest. Scufie de copil. Trans. Căcĭulă neagră a țăranilor de la Jiŭ. Fes acoperit c’o cîrpă albă purtat de țărancele bătrîne. Moț la păsărĭ. Placentă, scufia cu care se naște copilu. V. ceapsă, căcĭulă.
9. [MDA2] goiță sf vz căiță
10. [DOOM 3] căiță (reg.) s. f., g.-d. art. căiței; pl. căițe
11. [DOOM 2] căiță (pop.) s. f., g.-d. art. căiței; pl. căițe
12. [IVO-III] căiță, -țe.
13. [DER] căiță (căițe), s. f. – 1. Scufie sau bonetă cu formă tipică, purtată de femeile din Banat și Trans. – 2. (Trans.) Pălărie bărbătească. – 3. Placentă. – 4. Breloc. Sb., cr. kaica „scufie tipică, împodobită cu monede de aur” (Cihac, III, 38), cf. bg. kaica (Conev 85).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL