1. [DEX '09] CORECTIV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif.
2. [MDA2] corectiv, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr correctif] 1 a Care poate corecta (1) ceva sau pe cineva. 2 sn Mijloc sau expresie care îndreaptă o stare de lucruri, ceva spus anterior etc. Si: îndreptare, rectificare.
3. [CADE] * CORECTIV I. adj. Care îndreptează, care corijează: pedeapsă ~ă. II. (pl. -ive) sn. Lucrul care îndulcește oare-cum ceea ce e prea aspru: ~ul unui discurs [fr.].
4. [DLRLC] CORECTIV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. Trebuie să se aducă un corectiv acestei declarații.
5. [DLRM] CORECTIV, corective, s.n. Ceea ce îndreaptă ceva ; îndreptare, rectificare. – Fr. correctif.
6. [DN] CORECTIV s.n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, corectare. ♦ Substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci, sau pentru a-i modifica acțiunea. [Cf. fr. correctif].
7. [MDN '00] CORECTIV, -Ă I. adj. care urmărește a corecta. II. s. n. 1. ceea ce îndreaptă ceva; corectare. 2. substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci sau a-i modifica acțiunea. (< fr. correctif)
8. [Șăineanu, ed. VI] corectiv n. ceea ce corijează.
9. [Scriban] *corectív, -ă adj. (mlat. correctivus). Care servește să îndrepte: pedeapsă corectivă. S. n., pl. e. Lucru care îndreaptă: educațiunea e un corectiv al ferocitățiĭ oamenilor. Fig. Expresiune care îmblînzește ceĭa ce e cam violent orĭ vehement într’o scriere saŭ într’o cuvîntare.
10. [DOOM 3] +corectiv1 adj. m., pl. corectivi; f. corectivă, pl. corective
11. [DOOM 3] corectiv2 s. n., pl. corective
12. [DOOM 2] corectiv s. n., pl. corective
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL