Definiție și ce înseamnă corectitudine

1. [DEX '09] CORECTITUDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. 3. (Log.) Însușire a gândirii care respectă legile logice. – Corect + suf. -itudine (după promptitudine etc.).

2. [MDA2] corectitudine sf [At: CARAGIALE, ap. CADE / Pl: (nob) ~ni / E: corect + -itudine] 1 Lipsă de greșeli Si: corectitate (1), corecție (1). 2 Ținută sau purtare corectă Si: (nob) corectitate (2). 3 Cinste. 4 (Log) Însușire a gândirii care respectă legile logice Si: (nob) corectitate (4).

3. [CADE] * CORECTITUDINE sf. Purtare corectă, cinstită: îl știu de o ~ exemplară (CAR.) ¶ ¶ C. NECORECTITUDINE, 'INCORECTITUDINE [lat.].

4. [DLRLC] CORECTITUDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. Corectitudinea în ritm, în versuri [la Vlahuță], e tot așa de desăvîrșită ca în cele mai bune poezii ale lui Eminescu. GHEREA, ST. CR. I 246. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. Este un om de o corectitudine exemplară.

5. [DLRM] CORECTITUDINE s.f. 1. Calitatea de a fi corect ; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă ; cinste. – Din corect (după rectitudine).

6. [DN] CORECTITUDINE s.f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. [Cf. lat. correctitudo].

7. [MDN '00] CORECTITUDINE s. f. 1. însușirea de a fi corect. ◊ calitate generală a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice și de punctuație. 2. ținută, purtare corectă; cinste. 3. (log.) însușire a gândirii care respectă legile logice. (< lat. correctitudo)

8. [Șăineanu, ed. VI] corectitudine f. corecțiune.

9. [Scriban] *corectitúdine f. (d. corect, după rectitudine. Fr. correction). Calitatea de a fi corect (onest).

10. [DOOM 3] corectitudine s. f., g.-d. art. corectitudinii

11. [DOOM 2] corectitudine s. f., g.-d. art. corectitudinii

12. [DTL] CORECTITUDINE s. f. (cf. lat. correctitudo): 1. calitate a vorbirii de a fi corectă, fără greșeli (abateri) fonetice, lexicale și gramaticale. 2. calitate generală a stilului individual care constă în respectarea regulilor gramaticale, ortografice și de punctuație în redactarea oricărei compoziții literare.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] corciu3 sn vz corcie 2. [MDA2] corciu2 sn [At: MARIAN, ap. ȚIPLEA, P. […]
1. [Scriban] corcoáse (oa dift.) f. pl. (var. din gorgoaze). Est. Fam. Gorgoaze. Fig. Palavre, […]
1. [Scriban] corcoáțe (oa dift.) f. pl. (var. din gorgoaze). Vest. Bodroanțe, borfe, bulendre, haĭne […]
1. [CADE] CORCOAȚĂ (pl.-țe) sf. Sdreanță, buleandră: azi umblă ’n fir și mîine se poartă […]
1. [MDA2] corcodan sm [At: LB / V: curcud~, curcodană sf / Pl: ~i / […]
1. [MDA2] curcudea sf vz corcodea 2. [MDA2] corcodea sf [At: PAMFILE, J. L / […]
1. [DEX '09] CORCODEL, corcodei, s. m. (Ornit.; reg.) Cufundar. – Corcod (onomatopee puțin folosită) […]
1. [MDA2] corcodi vr [At: VICIU, GL. / Pzi: ~desc / E: corcodan] (Reg) A […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro