1. [MDA2] bărătare sf [At: MDA ms / V: -răit- / Pl: ~ri / E: bărăta] 1 (Mun) Ocărâre. 2 (Mun) Certare. 3 (Vidin-Timoc) Văitare. 4 (Olt) Predestinare.
2. [MDA2] bărăita v vz bărăta
3. [MDA2] bărăitare sf vz bărătare
4. [MDA2] bărăta [At: HEM 3247 / V: -răita, bătr-[1] / Pzi: ~tesc[2] / E: nct] 1 vi (Mun) A ocărî. 2 vt (Mun) A certa. 3 vr (Vidin-Timoc) A se văita. 4 vt (Olt) A predestina.
5. [CADE] ❍BĂRĂTA (-tez), BĂRĂTĂI (-ăesc), **BĂRĂȚI (-ățesc) I. vb. intr. A striga în gura mare: Și Neculcea că venea Chiuind și bărătînd, Din buzdugan asvîrlind (TOC.). II. vb. tr. A ocărî, a certa, a blestema: El pe slugi le bărățea Și din gur’ așa grăia (BUR.).
6. [CADE] **BĂRĂȚI 👉 BĂRĂTA.
7. [Scriban] bărăĭtéz V. bărătez.
8. [DAR] bărăta vb. I (reg.) a mustra, a critica, o ocărî.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL