1. [DEX '09] BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, s. m., s. n., adj. I. S. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșii-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță-de-vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, sb. bosiljak.
2. [MDA2] bosuioacă sf vz busuioacă
3. [MDA2] busuioc, ~oacă [At: CARTE DE BUCATE (1749), ap. GCR II, 44 / V: bos~ / Pl: ~oace / E: bg босилек cf mg busziók] 1 sm Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut, folosit în prepararea ceaiurilor și în gastronomie (Ocimum bcisilicum). 2 sm (Îc) ~roșu Plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii dispuse în spice (Amaranthus caudatus). 3 sm (Îc) ~ sălbatic Plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 4 sn (Reg) Dans popular asemănător cu hora. 5 sn Melodie după care se execută busuiocul (4). 6 a (D. fructe, vin) Cu aromă de busuioc (1). 7 a (Îs) Pere ~oace Soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galben-verzui, roșu-aprins pe partea însorită. 8 sf Varietate de viță de vie. 9 sm Strugure produs de busuioacă (8).
4. [DEXI] busuioc, -oacă subst., adj. I 1 s.m. (bot.) Plantă erbacee de grădină, din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu florile mici, albe sau roz, cu miros plăcut, întrebuințată în gastronomie, pentru a parfuma hainele, lenjeria, în medicina populară, pentru împodobirea icoanelor sau, în mănunchi, pentru stropirea de către preot cu agheasmă (Ocimum basilicum). O policioară încărcată cu busuioc uscat și flori (EMIN.). ◊ Expr. A drege busuiocul = a) a încerca să repare o gafa, să împace pe cineva pentru o faptă sau o vorbă nepotrivită; b) a repara o nedreptate, o greșeală. I-a spus o minciună ca să dreagă busuiocul. ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu florile mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee, cu tulpina păroasă și cu florile violete (Prunella vulgaris). ◊ Fig. Fata ei, busuioc depus la icoane (CR.). 2 s.n. (reg.) Dans popular românesc asemănător horei, cu ritm binar și mișcare moderată, care se joacă la nuntă, cînd se scoală nuntașii de la masă. ♦ Melodie după care se execută acest dans. II 1 adj. (despre fructe) Cu aromă de busuioc; busuiocesc. ◊ Pere busuioace (și subst. f) = soi local de pere răspîndit mai mult în Moldova, cu fructele ovale, galbene-verzui, roșii-aprins pe partea însorită. 2 s.f. Varietate de viță-de-vie. ♦ Vin produs din strugurii acestui soi de viță-de-vie. • pl. -ci, -oace, n.-uri. și (reg.) busiioc, busioc, bosuioc, bosioc s.n. /<bg. босилек, srb. bosiok; cf. magh. bosziók, busziók.
5. [CADE] ❍BISIOC = BUSUIOC.
6. [CADE] BUSUIOC I. sbst. 🌿 1 PLantă, originară din India și China, mult cultivată prin grădinile noastre pentru mirosul ei caracteristic, foarte plăcut; are frunzele lucitoare, dințate și de un verde frumos; florile sînt mici, albe sau trandafirii; după credința poporului, busuiocul aduce noroc la casa omului și e un simbol al dragostei; preotul stropește aghiasma cu un mănunchiu de busuioc, iar țărancele îl pun ca podoabă pe la icoane (Ocimum basilicum) (🖼 684): o policioară încărcată cu ~ uscat și flori de sub icoana...Mîntuitorului EMIN. Fig.: pentru babă...fata ei (era) ~de pus la icoane CRG.; proverb: a drege ~ul (cuiva), a căuta să îndrepteze o treabă (după ce a supărat pe cineva) cu vorba sau cu fapta ¶ 2 ~- DE-CÎMP1 = BUSUIOC -SĂLBATEC1; – ~-DE-CÎMP2, ~UL-CERBILOR – APĂRĂTOARE 6; – ~ -ROȘU1, plantă cu flori mici roșii așezate în spice lungi care atîrnă în jos ca o coadă; originară din India. e mult cultivată în grădini ca plantă ornamentală; e numită și „bujor”, „moțul – curcanului” sau „nasul-curcanului” (Amarantus caudalus) (🖼 685); ~ -ROȘU2, ~ -SĂLBATEC1, plantă cu tulpina acoperită cu peri scurți, cu flori violete sau roșiatice; numită și „busuioc-de-cîmp”, „iarbă-neagră” sau „șopîrlaiță” (Brunella vulgaris) (🖼 686); – ~ – SĂLBATEC2 = LUPOAIE; – ~UL-STUPULUI = MĂTĂCIUNE 1. II. BUSUIOACĂ sf. și adj. Mold. (Poamă ~), varietate de struguri foarte aromatici, struguri tămîioși, tămîioasă: dase într’adins poruncă să se lase butucii cu poamă ~ GRL. [blg. bosiljok, srb. bosiok].
7. [DEX '98] BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.
8. [DLRLC] BUSUIOC2, -OACĂ, busuioci, -oace, adj. Cu aromă și miros de busuioc. Vin busuioc. Pere busuioace. ♦ (Substantivat) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță (cu aromă și cu miros ca al busuiocului). – V. tămîioasă.
9. [DLRM] BUSUIOC2, -OACĂ, busuioci, -oace, adj. Cu aromă și miros de busuioc1. ♦ (Substantivat) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. ♦ (Substantivat, f.) Varietate romînească de pere văratice. – Din busuioc1.
10. [Șăineanu, ed. VI] busuioc m. 1. plantă de grădină plăcut mirositoare (Ocimum basilicum): busuiocul joacă un rol mare în credințele și erezurile poporului; el aduce noroc la casa omului, se întrebuințează de babe în descântece și la farmece de dragoste: 2. mănunchiu de busuioc cu care botează preoții. [Bulg. BOSILĬOK (=lat. basilicum)]. ║ a. cu miros de busuioc: poamă busuioacă, Mold. tămâioasă.
11. [DOOM 3] busuioacă (varietate de viță-de-vie, de vin) s. f., g.-d. art. busuioacei; (porții; sorturi) pl. busuioace
12. [DOOM 2] busuioacă (viță de vie, vin) s. f., g.-d. art. busuioacei; pl. busuioace
13. [DOOM 3] busuioc1 adj. m., pl. busuioci; f. busuioacă, pl. busuioace
14. [DOOM 2] busuioc1 adj. m., pl. busuioci; f. busuioacă, pl. busuioace
15. [IVO-III] busuioc.
16. [DER] busuioc s. m. – Plantă (Ocimum basilicum), cea mai comună și apreciată dintre florile cunoscute tradițional în popor. – 2. (Arg.) Cuțit, briceag. – 3. (Adj.) Se spune despre fructele cu gust asemănător cu strugurele tămîios. – Var. bus(i)oc, bus(u)ioc. Mr. busuloc, busulac, busiloc. Sb. bosiok (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 35), sau mag. bosziók, busziók (DAR). Cuvînt comun multor limbi, provenind din gr. βασιλιϰόν, cf. it. basilico, fr. basilic, alb. bozëljok, bg. bosiljak, bolisljok; totuși. este greu de susținut der. directă din gr. *βασιλιαϰόν, propusă de Diculescu, Elementele, 461.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL