1. [DEX '09] ZĂPĂCI, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. – Et. nec.
2. [MDA2] zăpăci [At: HELIADE, L. B. II, 143/11 / V: (îvr) zăbă~ / Pzi: ~ăcesc / E: vsl ◊ запаци cf srb pačiti „a înnora”, sv pačiti „a denatura, a desfigura”, zapačiti „a face grimase”] 1-2 vtr A face să piardă (sau a-și pierde) (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: a (se) buimăci (1-2), a (se) dezorienta (5-6), a (se) năuci, a (se) tulbura, (îrg) a (se) zănătici (1-2), a se zăticni (11), (reg) a (se) zabluzi (1-2), a (se) zăbăuci (1-2), a (se) zăbuni (1-2), a zăhizi, a se zărghi (2), a zalisi, a zăuși, a zulumi. 3-4 vtr (Fam) A-și pierde (sau a face să-și piardă) cumpătul în fața unei situații neașteptate Si: a (se) fâstâci (1), a (se) intimida, a (se) încurca, (reg) a (se) îngăimăci, a (se) rătuli (1), a (se) teșmani, a (se) ului, a se zăgrăi (3), a (se) zâghiri. 5 vt (Fam; c. i. obiecte) A răvăși.
3. [DEXI] zăpăci vb. IV. 1 tr., refl. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze etc.; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci; (înv., reg.) a se zănătăci, a se zăticni. Îl cam zăpăcise orașul acesta mare (VLAH.). 2 tr., refl. (fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul; a (se) fîstîci, a (se) intimida, a (se) încurca. Dănuț se zăpăcise (TEOD.). 3 tr. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. Ce ți-a venit... să-mi zăpăcești hîrtiile? (BAR.). 4 tr. (fam.; compl. indică obiecte) A rătăci, a pierde. Și-a zăpăcit ochelarii. • prez.ind. -esc. /etimol. nec.
4. [CADE] ZĂPĂCI (-ăcesc) I. vb. tr. A turbura mintea cuiva, a-l face să-și piardă capul, a ameți, a buimăci, a ului: la poliție... ai a face cu fel de fel de oameni, cari te trag, unul la dreapta, altul la stînga, te ispitesc, te zăpăcesc și-ți iau mințile (SLV.); v(i)ersul ei plăcut, de părea că te ungea la Inimă, zăpăcise oare-cum pe bietul fecior de împărat (ISP.). II. vb. refl. A pierde facultatea de a judeca limpede, a-și pierde capul, a se ameți (de cap), a se buimăci, a se ului, a se năuci: băiatul... se făcu roșu ca sfecla, se zăpăci pînă într’atîta, de nu știu deocamdată să zică nici două boabe legănate (ISP.).
5. [DLRLC] ZĂPĂCI, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A tulbura mintea cuiva, a-l face să-și piardă capul; a năuci, a buimăci, a ameți. Cîteva zile, la început, îl cam zăpăcise orașul acesta mare, în care el venise pentru întîia oară. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Comisarul potrivise însă lucrurile astfel, ca ei să sosească-n pădure pe-nserate, și asta-l zăpăcea pe Duțu. SLAVICI, O. I 368. Strălucirea hainelor lui Făt- Frumos, pînă într-atîta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș, de nu mai știau oștile unde se află. ISPIRESCU, L. 156. ◊ Refl. Moșul se zăpăci cu totul la auzul vorbelor. Stătu în loc și parcă nu-i venea să creadă. DUNĂREANU, CH. 11. Și ea, mergînd spre Viorel, De mînă cînd a prins-o el, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. 2. (Familiar) A încurca, a răvăși. Ei acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162.
6. [DLRM] ZĂPĂCI, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A (se) fîstîci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A răvăși.
7. [Șăineanu, ed. VI] zăpăcì v. 1. a încurca rău; 2. a pierde capul. [Cf. pol. ZAPODZIAC, a rătăci].
8. [MDA2] zăbăci v vz zăpăci
9. [CADE] ZĂPĂCIT adj. p. ZĂPĂCI. Cu mintea turburată, buimăcit, uluit: popa... a înțeles din vorbele acestea că are a face cu un om ~ (SLV.).
10. [Scriban] zăpăcésc v. tr. (slav compus ca și opăcesc). Năucesc, turbur: a zăpăci un copil pin întrebărĭ. Rătăcesc, răvășesc: a zăpăci niște scrisorĭ. V. refl. Se zăpăcise de bucurie.
11. [DOOM 3] zăpăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcesc, 3 sg. zăpăcește, imperf. 1 zăpăceam; conj. prez. 1 sg. să zăpăcesc, 3 să zăpăcească
12. [DOOM 2] zăpăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcesc, imperf. 3 sg. zăpăcea; conj. prez. 3 să zăpăcească
13. [MDO] zăpăci (conj. zăpăcească)
14. [DER] zăpăci (-cesc, -it), vb. – A năuci, a buimăci, a ameți. Origine incertă. Poate din sl. zapačiti „a face să se învîrtescă” (Densusianu, GS, IV, 390), cf. opăci „a buimăci”, sb. pačati se „a se amesteca”; mai probabil este o creație expresivă, cf. zap, cu suf. -ci. Legătura cu sl. (za)dĕti (Cihac, II, 468) sau cu bg. zapacam (Conev 101) este improbabilă. – Der. zăpăceală, s. f. (buimăceală); zăpăuc (var. zăbăuc), adj. (buimac).
15. [DER] ZĂPĂCI, zăpăcesc, vb. IV. ~ (prob. din sl. zapačiti = a roti, a învîrti; sau onom. zap + suf. -ci)
16. [GER] zăpăci Acest verb a rămas pînă acum fără etimologie. DU trimite la un pol. zapodziać „a rătăci”, iar Scriban îl consideră format în slavă ca opăci „a întoarce”, „a împiedica” (pentru alte înțelesuri, vezi „Limba romînă”, 1961, p. 130 și 131). Într-adevăr, cuvîntul este în mod vizibil de origine slavă, cu prefixul za- și cu caracteristica infinitivală -iti. Singurul tip care poate explica rădăcina pak- este adverbul rus, пакъ, пакы, опако „din nou”, „iarăși”, la origine „în sens contrar” (Meillet, Etudes sur l'étymologie et le vocabulaire du vieux slave, Paris, 1902, p. 283). Am putea eventual să ne gîndim la bg. изо пачавам, s.-cr. izopačiti se „a (se) întoarce pe dos”, dar subsistă dificultăți tormale și de conținut. Dacă pornim de la derivatul v.sl. пакость „pacoste”, la origine „tortură”, adică „sf]șiere”, sens înregistrat de Miklosich (,„περισπασμός, distractio”) și ne aducem aminte de paralela latină distractus „tras în diferite părți”, adică pe de o parte „sfișiat” și pe de altă parte „distrat”, atunci legătura lui zăpăci cu pacoste s-ar putea înțelege.
17. [Argou] a o zăpăci expr. (adol., eufem.) a se masturba.
18. [Argou] a zăpăci (pe cineva) în bătaie expr. a bate (pe cineva) foarte tare.
19. [Argou] a zăpăci de cap (pe cineva) expr. 1. a vorbi continuu, confuz și în contradictoriu. 2. a relua cu insistență un subiect de discuție.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL