1. [DEX '09] TÂNGUIT s. n. Tânguire (1). – V. tângui.
2. [MDA2] tânguit sn [At: COȘBUC, P. I, 151 / Pl: (nob) ~uri / E: tângui] 1-2 Tânguire (1-2).
3. [DEX '09] TÂNGUI, tânguiesc, vb. IV. 1. Refl. A vorbi plângându-se, jeluindu-se, văicărindu-se. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plângătoare. 2. Tranz. A jeli, a deplânge, a compătimi pe cineva. 3. Refl. (Înv.) A se plânge de cineva; a reclama. [Prez. ind. și: tângui] – Din sl. tongovati.
4. [MDA2] tângui [At: (ante 1550) GCR I, 3/11 / V: (îvr) ~a (Pzi: -iez) / Pzi: ~esc, tângui / E: vsl тѫговати] 1 vr A-și exprima prin cuvinte nemulțumirea, suferința, durerea etc. Si: a se lamenta, a se văicări, (îvp) a se ofta, (îrg) a olălăi, a se olecăi. 2 vr (Fig) A scoate sunete triste, plângătoare, asemănătoare unui vaiet. 3 vr (Înv) A se plânge cuiva cu scopul de a i se face dreptate Si: a reclama. 4 vt (Îvp) A deplânge pe cineva Si: a compătimi, a jeli. 5 vt (Reg) A boci1 (1).
5. [MDA2] tânguia v vz tângui
6. [DLRLC] TÎNGUI, tînguiesc, vb. IV. 1. Refl. și (rar) intranz. A vorbi plîngîndu-se, jelindu-se, văicărindu-se. Plînse mai departe, liniștit, tînguindu-se și clătinînd din cap. DUMITRIU, N. 137. Vezi cum ești, mă frate Neculăieș, se tîngui meșterul mîngîindu-și bărbuța. SADOVEANU, P. M. 135. A pornit cu ele, tînguind mai mult ca o femeie decît ca un călugăr. DELAVRANCEA, la CADE. Plîngea și se tînguia de-ți rupea inima. ISPIRESCU, U. 53. ◊ (Cu determinări în dativ, indicînd persoana căreia i se adresează plîngerea) Constandin stătea la o masă și moșul i se tînguia. DUMITRIU, N. 280. Așa se tîngui Iana fie-sei. DELAVRANCEA, H. T. 151. Femeia lui Ipate, cum îl vede, începe a i se tîngui și lui. CREANGĂ, P. 177. ◊ Fig. Pîrîului se tînguiește-o floare: Ce blînd erai în vremuri mai senine. CERNA, P. 92. ◊ (Urmat de o completivă sau de un complement care indică motivul plîngerii) Se tînguia biata soacră-mea Agapia că haimanaua de copil îi fură toate cireșile și prunele. SADOVEANU, M. C. 16. Se tînguia de viața aceasta. id. O. VII 16. Petre se răcori tînguindu-se că ar vrea să se așeze și dînsul. REBREANU, R. I 160. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plîngătoare, tînguioase. Multe nopți ale tale au fost tulburate în vis de stolul rîndunelelor care se tînguiau. PAS, Z. I 210. Pe urmă alte instrumente, bizare și triste, au început să se tînguie. C. PETRESCU, C. V. 167. Afară-i noapte neagră, vijelie... Se tînguiește vîntul prin cotloane. IOSIF, P. 20. ◊ Tranz. A îngenuncheat în fața lespezii de piatră, începînd să se lovească cu fruntea în bucata de stîncă și să tînguiască o plîngere lungă și monotonă. C. PETRESCU, R. DR. 59. Clopotul unui canton tîngui trei bătăi întristate. id. S. 33. 2. Tranz. A deplînge, a compătimi, a jeli pe cineva. O tînguiau moașele din sat, că o măritase tatăl ei, unchiul Manole, încă nevîrstnică. SADOVEANU, M. C. 7. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. Oameni buni, mă tînguiți, Oameni buni, mă miluiți. ALECSANDRI, P. P. 386. ◊ Loc. adv. De tînguit = de regretat, de plîns. E de tînguit că între magnații Transilvaniei se află unul care să îndrăznească, prin machinațiile sale turburătoare, a ruina alianța și învoielile încheiate. BĂLCESCU, O. II 185. ♦ A boci. Căzută la pămînt, tînguia în bocet lung pe... fecior. MIRONESCU, S. A. 86. 3. Refl. A se plînge de cineva, a reclama. Părinții lui... întru mîhniciune se tîngui de dînsul. DRĂGHICI, R. 41. – Prez. ind. și: tîngui (STANCU, D. 256, C. PETRESCU, C. V. 167).
7. [DLRLC] TÎNGUIT s. n. 1. Tînguire (1). Cei buni n-au vreme de gîndit La moarte și la tînguit. COȘBUC, P. I 151. 2. Tînguire (2). Se tînguie un stol de cocori... Tînguitul seamănă cu al oamenilor. STANCU, D. 256.
8. [Șăineanu, ed. VI] tânguì v. a jeli: după ce mai plânse și se tângui o toană ISP. [Slav. TÕGA, jale].
9. [Scriban] tînguĭésc (mă) v. refl. (vsl. tongovati, a fi îngrijorat; sîrb. tugovati, a se tîngui). Mă jălesc, mă lamentez, îmĭ exprim un adînc regret.
10. [DOOM 3] tânguit s. n.
11. [DOOM 2] tânguit s. n.
12. [DOOM 3] !tângui1 (a ~) (a jeli) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. tânguiesc/tângui, 3 sg. tânguiește/tânguie, imperf. 1 tânguiam; conj. prez. 1 sg. să tânguiesc/să tângui, 3 să tânguiască/să tânguie
13. [DOOM 3] !tângui2 (a se ~) (a se lamenta) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă tângui, 3 se tânguie, imperf. 1 sg. mă tânguiam; conj. prez. 1 sg. să mă tângui, 3 să se tânguie; imper. 2 sg. afirm. tânguie-te; ger. tânguindu-mă
14. [DOOM 2] !tângui (a se ~) (a se lamenta) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se tânguiește/se tânguie, imperf. 3 sg. se tânguia; conj. prez. 3 să se tânguiască/să se tânguie
15. [DOOM 2] tângui (a ~) (a jeli) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tânguiesc/tângui, imperf. 3 sg. tânguia; conj. prez. să tânguiască/să tânguie
16. [MDO] tîngui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tînguiesc, conj. tînguiască)
17. [IVO-III] tânguesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL