1. [DEX '09] SPĂTĂRESC, -EASCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului2 sau spătăriei, privitor la spătar2 sau la spătărie. – Spătar2 + suf. -esc.
2. [MDA2] spătăresc, ~ească a [At: NECULCE, L. 93 / Pl: ~ești / E: spătar1 + -esc] 1-2 Care aparține spătarului1 (2) sau spătăriei. 3-4 Privitor la spătar1 (2) sau la spătărie. 5-6 Care este în serviciul unui spătar1 (2) sau al spătăriei.
3. [DLRLC] SPĂTĂRESC, -EASCĂ, spătărești, adj. Care se referă la spătar1, care aparține spătarului sau spătăriei; de spătar. Potera mi-e spătărească: fuge să se prăpădească. TEODORESCU, P. P. 604. ◊ Ceauș spătăresc v. ceauș.
4. [DLRM] SPĂTĂRESC, -EASCĂ, spătărești, adj. (Înv.) Care aparține spătarului2 sau spătăriei; privitor la spătar sau spătărie. – Din spătar2 + suf. -esc.
5. [Șăineanu, ed. VI] spătăresc a. ce ține de Spătar: breasla spătărească alcătuită de lefegii FIL.
6. [Scriban] spătărésc, -eáscă adj. Al spătaruluĭ, al spătăriiĭ: scutelnic spătăresc.
7. [MDA2] spătări vi [At: NECULCE, L. 124 / Pzi: ~resc / E: spătar1] A exercita funcția de spătar1 (1).
8. [DOOM 3] spătăresc adj. m., f. spătărească; pl. m. și f. spătărești
9. [DOOM 2] spătăresc adj. m., f. spătărească; pl. m. și f. spătărești
10. [DLRLV] SPĂTĂRESC adj. (Mold.) Care este în serviciul unui spătar sau al spătăriei. S-au dus ... în Țar. Muntenească si au fost acolo ceauș spăTărescu. NECULCE. Etimologie: spătar + suf. -esc. Vezi și spătar, spătărel, spătări, spătărie.
11. [DLRLV] SPĂTĂRI vb. (Mold.) A exercita funcția de (mare) spătar. L-au pus spătar mare, și n-au spătărit vreme multă ș-au murit. NECULCE. Etimologie: spătar + suf. -i. Vezi și spătar, spătărel, spătăresc, spătărie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL