1. [DEX '09] SPĂTĂREL, spătărei, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.
2. [MDA2] spătărel sm [At: (a.1577) CUV. D. BĂTR. I, 26/9 / Pl: ~ei / E: spătar1 + -el] 1 Titlu dat în țările române boierului de rang mic care păzea ordinea la sate și care avea unele atribuții militare în timp de război. 2 Boier care deținea titlul de spătărel (1).
3. [DEX '98] SPĂTĂREL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.
4. [DLRLC] SPĂTĂREL, spătărei, s. m. Boier de rang mic în principate, avînd în timp de pace însărcinarea de a păzi ordinea la sate, iar în timp de război atribuții militare.
5. [DLRM] SPĂTĂREL, spătărei, s. m. (Înv.) Boier cu rang mic în țările romînești, care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace, precum și atribuții militare în timp de război. – Din spătar2 + suf. -el.
6. [Scriban] spătărél m., pl. eĭ (dim. d. spătar. Cp. cu portărel). Pl. Vechĭ. Ostașĭ de supt comanda mareluĭ spătar. V. silictar.
7. [Șăineanu, ed. VI] spătărei m. pl. ostași de sub comanda Marelui Spătar.
8. [DOOM 3] spătărel s. m., pl. spătărei, art. spătăreii
9. [DOOM 2] spătărel s. m., pl. spătărei, art. spătăreii
10. [DLRLV] SPĂTĂREL s. m. (Mold.) Boier de rang mic care supraveghea ordinea la sate și avea unele atribuții militare în timp de război. Strîngîndu-se din toate breslile, călărași, dărăbanți, roșii, visternicei, spătărei, postelnicei ... au făcut oaste frumoasă. PSEUDO-AMIRAS. Etimologie: spătar + suf. -el. Vezi și spătar, spătăresc, spătări, spătărie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL