1. [DEX '09] PLEOSC interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de căderea unui corp moale (în apă) sau de lovirea unui corp (moale sau elastic) de un altul. – Onomatopee. Cf. sl. pleskŭ.
2. [MDA2] pleosc [At: BARCIANU / V: (reg) ~oască[1] sf pliosc i, pliosca i, plosc i / E: fo] 1 i (Pop) Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea unui corp moale. 2 i Cuvânt care imită zgomotul produs de lovirea unui corp, de obicei moale sau elastic, de altul. 3 i Cuvânt care redă zgomotul produs de apă în căderea ei. 4 i Cuvânt care redă zgomotul produs de apa în care se aruncă ceva. 5 sf (Ban; îf pleoască) Lovitură dată cu palma. 6 sf (Bot; reg; îf pleoască) Ciumăfaie (Datura stramonium).
3. [DLRLC] PLEOSC interj. Onomatopee care redă zgomotul loviturii produse de un corp elastic sau de un obiect aruncat în apă. Tata săracul a apucat de cap un crap mare ce era în lotcă, și pleosc! arde-l pe moș Gheorghe cu crapul peste gură. DUMITRIU, N. 280. Se repede la zmeu și pleosc! cu o palmă peste obrazul cel gras al zmeului. RETEGANUL, P. V 30. N-apuc să răspunz, domnule, și șart! part! trosc! pleosc! patru palme. CARAGIALE, O. I 202.
4. [Șăineanu, ed. VI] pleosc! int. imită sgomotul unui corp când cade în apă.
5. [Scriban] pleosc (o silabă). Vsl. pleskŭ, plĭuskŭ, pleoscăit, sîrb. pljosk, pljuska, palmă, rut. plĭusk, pleoscăit, rus. plĕosk [scris plësk], coadă de pește mare, pol. plask, plusk, ceh. plesk, plusk, pleosc. V. pleoscăĭ, plescăĭ, șchĭop) interj. care arată huĭetu apeĭ, palmeĭ saŭ limbiĭ care se izbește: valurile fac „pleosc”. V. leop, trosc.
6. [MDA2] pleoască sf vz pleosc
7. [MDA2] pliosc i vz pleosc
8. [MDA2] pliosca i vz pleosc
9. [MDA2] plosc i vz pleosc
10. [DOOM 3] pleosc interj.
11. [MDO] pleosc (1 sil.)
12. [IVO-III] pleosc !
13. [DOOM 3] +trosc-pleosc interj.
14. [DER] pleosc interj. – Imită zgomotul produs de baterea din palme, de bici sau de bălăcit. – Var. pliosc; pleasc (imită zgomotul făcut de limbă). Creație expresivă, cf. fleașc, trosc, sl. pljuskŭ „zgomot”, sl. pleskati „a bate din palme” (Cihac, II, 264), bg. pljaskam. – Der. pleoscăi, vb. (a bate din palme; a plesni, a pocni); plescăi (var. plescăni, mr. plăscănescu, plăscănire), vb. (a pocni din limbă), cf. sb. pljeskati, bg. pljuskam, pleskam (după Miklosich, Slaw. Elem., 36 și Conev 86, rom. ar veni din bg.); ple(o)scăit, s. n. (aplaudare, bălăceală, plesnit de limbă); pleoscăniță, s. f. (rostopască, Chelidonium); pleoști, vb. (a se lăbărța, a se turti, a se strivi; a se deprima), cf. bleojdi, sb. pljostiti, rus. pljustiti (după Cihac, II, 264, rom. provine din sl.), lat. plautus, plotus „cu urechile căzute”; pleoștit, adj. (turtit; decăzut; scund, de mică înălțime, abătut); pleoșteală, s. f. (depresiune); pleașcă, s. f. (pălărie moale); plești, vb. (Bucov., Maram., a se turti; Banat, a se piti). Pentru familia expresivă, cf. Iordan, BF, II, 186.
15. [DAR] pleosc!, interj., s.f. 1. (interj., pop.) cuvânt care redă zgomotul produs de căderea unui corp moale sau de lovirea unui corp moale sau elastic de altul, de căderea apei sau al apei în care cade ceva. 2. (reg.; s.f.; în forma „pleoască”) lovitură dată cu palma. 3. (reg.; s.f., în forma „pleoască”) ciumăfaie (plantă medicinală foarte toxică).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL