1. [DEX '09] OSTOI, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoia vb. I] – Din sl. ustojati.
2. [DEX '09] OSTOIA vb. I v. ostoi.
3. [MDA2] ortoi v vz ostoi2
4. [MDA2] ostăvi v vz ostoi2
5. [MDA2] ostei2 v vz ostoi2
6. [MDA2] osteia v vz ostoi2
7. [MDA2] ostia v vz ostoi2
8. [MDA2] ostoi2 [At: VARLAAM, C. 83 / V: (îrg) ort~, ~ovi, ~tăvi, ~tei[1], ~tui, us~, (cscj) ~teia, ~tia, ~ia, usteia, ustoia / Pzi: ~iesc și ostoi / E: slv оустоюти] 1-2 vtr (Îvp; d. senzații, sentimente, stări sufletești etc.) A (se) atenua. 3-4 vtr (Îvp; d. oameni) A (se) liniști. 5 vt (Îvp) A alina. 6 vi (Îvp) A înceta. 7 vr (Ban; Olt) A se opri din fermentat. 8 vr (Ban; Olt) A se coace. 9 vr (Ban; Olt) A de deshidrata.
9. [MDA2] ostoi1 ssg [At: LUNGIANU, ap. CADE / E: pvb ostoi2] (Reg) 1 Potolire. 2 (Îe) Un ~ de ploaie Ploaie repede și de scurtă durată.
10. [MDA2] ostoia v vz ostoi2
11. [MDA2] ostovi v vz ostoi2
12. [MDA2] ostui v vz ostoi2
13. [MDA2] ustei v vz ostoi2
14. [MDA2] usteia v vz ostoi2
15. [MDA2] ustia v vz ostoi2
16. [MDA2] ustoi v vz ostoi2
17. [MDA2] ustoia v vz ostoi2
18. [MDA2] ustui v vz ostoi2
19. [CADE] OSTEIA, OSTIA (-iez), OSTOIA, USTOIA (-oiez), Mold. Maram. Băn. OSTOI (-oesc) vb. tr. și refl. A (se) potoli, a (se) liniști, a face să înceteze, a înceta: printr’aceasta... va ostia ciuma ce bîntuia biata poporime (ISP.); ea crede ce-i spune și se ostiază din plîns (R.-COD.); o ostoi povestindu-i și toate vitejiile lui (FIL.); s’a ostoit focăria din îndurarea cerului care a turnat asupră-i o milă de ploaie (LUNG.); dorul de binele nației... ustoiază durerea sărmanului prin milă și așezăminte de ajutor (ISP.) [vsl. ustojati].
20. [CADE] OSTOI, OSTOIA 👉 OSTEI.
21. [CADE] †USTEIA = OSTEIA.
22. [CADE] †USTIA = OSTEIA.
23. [CADE] USTOIA 👉 OSTEIA.
24. [DLRLC] OSTOI, osloiesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se potoli, a se domoli, a se alina, a se liniști, a se calma. Chirilă Păun pică tocmai cînd Florica aprindea lampa, abia puțin după ce se ostoise discuția. REBREANU, R. I 280. ◊ Tranz. Femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mînă. REBREANU, R. I 177. Noi trîndavi nu sîntem, și nici cele guri n-avem de ostoit. VLAHUȚĂ, CL. 64. – Prez. ind. și: ostoi (TEODORESCU, P. P. 83). – Variante: ostoia (SADOVEANU, O. I 262) vb. I, ostovi (PĂSCULESCU, L. P. 129) vb. IV.
25. [DLRLC] OSTOIA vb. I v. ostoi.
26. [DLRLC] OSTOVI vb. IV v. ostoi.
27. [Șăineanu, ed. VI] osteì v. Mold, a înceta, a se liniști: lumea nu mai osteia de a veni. [Și ostoì = Slav. USTOĬATI, a sta].
28. [Șăineanu, ed. VI] ostoì v. V. osteì: negru-mi ostoia, de spume mă curăța POP.
29. [Scriban] osteĭésc, -ĭéz, V. ostoĭa.
30. [Scriban] ostiéz, V. ostoĭesc.
31. [Scriban] ostóĭ n., pl. inuz. oaĭe saŭ urĭ. Vest. Potolire, alinare.
32. [Scriban] ostoĭésc v. tr. (vsl. ustoĭati, a sta ustativi, a opri [staviti, stati-stanon, a se opri], ustati-ustanon, a sta, a rămînea, ustaniti sen, a se pune, a se așeza; rus. ustáti, ustavatĭ, a osteni [intr.]. V. pre- și pri-stoĭesc, ostenesc, postată, stavă, stavilă, stăvesc). Rar azĭ. Alin, potolesc: speriate de țipetele eĭ, îĭ ĭeșiră înainte ostoind-o (Rebr. 145), a ostoi durerea. V. refl. Îl rugă să se ostoĭască (Rebr. 167); vîntu, durerea s’a ostoit. V. intr. Mă potolesc: vîntu, durerea a ostoit. – Și osteĭesc, ostoĭez, osteĭez, ostiez (Munt.). Maĭ vechĭ ust-. V. ogoĭesc, oteșesc, contenesc, încetez, staŭ, tinchesc.
33. [Scriban] usteĭésc, -ĭéz, -oĭésc, -oĭéz, V. ostoĭesc.
34. [DOOM 3] ostoi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, 3 sg. ostoiește, imperf. 1 ostoiam; conj. prez. 1 sg. să ostoiesc, 3 să ostoiască
35. [DOOM 2] ostoi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, imperf. 3 sg. ostoia; conj. prez. 3 să ostoiască
36. [MDO] ostoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, conj. ostoiască)
37. [IVO-III] ostoesc, -toaie 3, -toiam 1 imp.
38. [DER] ostoi (ostoiesc, ostoit), vb. – A calma, a liniști. – Var. ostoia, ostei(a), ostia, ustoia, ust(e)ia. Sl. ustojati „a domina” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 364). – Der. ostoi, s. n. (odihnă, răgaz), deverbal construit modern.
39. [DE] OSTIA (OSTIA ANTICA), sit arheologic situat la 30 km VSV de Roma, la c. 5 km de gura de vărsare a fl. Tibru în M. Tireniană. Potrivit legendei, așezarea a fost întemeiată de regele Ancus Marcius în sec. 7 î. Hr.; atestată documentar abia în sec. 4 î. Hr. Distrusă de Marius în timpul războaielor civile, O. a fost reconstruită în anul 87 î. Hr. de L. Cornelius Sulla; în sec. 1-2 a fost un înfloritor centru comercial și important port de aprovizionare cu cereale pentru Roma. A decăzut în sec. 4. Astăzi se păstrează ruinele unor locuințe, a forului, teatrului, Capitoliului și templului lui Augustus (cu decorații bogate și mozaicuri), precum și vestigii ale căii de legătură între Roma și O. (via O.).
40. [DAR] ostoi s.n. (reg.) liniștire, astâmpăr, potolire.
41. [DRAM 2015] ostui, (ostoi), vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A alina (D. Pop, 1978). 2. A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi, 1925). – Var. a lui ostoi (< sl. ustojati „a sta”, Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
42. [DRAM] ostui, (ostoi), vb. tranz. – 1. A alina (D. Pop 1978). 2. (refl.) A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi 1925). – Din sl. ustojati „a domina” (DER, DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL