1. [DEX '09] ORĂCĂIT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi.
2. [MDA2] orăcăit sn [At: ISPIRESCU, L. 146 / Pl: ~uri / E: orăcăi] 1-2 Orăcăire (1-2).
3. [DLRLC] ORĂCĂIT, (rar) orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei, orăcăială. Îi e pe plac să vină aici, noaptea, și să cosească papura. S-audă susurul vîntului, cîntecul greierilor, orăcăitul broaștelor. PAS, L. II 85. Cine n-ar fi ascultat cu plăcere întoarcerea vitelor de la pășune cu bălăngănind lor depărtat, cu strigătele flăcăilor perdute în orăcăitul broaștelor gălăgioase? DELAVRANCEA, T. 259. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. Directorul de scenă o avertizase în orăcăitul de înveselite al camarazilor că nu-i poate da decît roluri de comedie. C. PETRESCU, C. V. 209. ♦ Plînset, țipăt (de copil sugaci). Auzi un orăcăit de copil. ISPIRESCU, L. 146.
4. [Șăineanu, ed. VI] orăcăit n. acțiunea și efectul orăcăirii, strigăt înnăbușit: auzi un orăcăit de copil ISP.
5. [Scriban] orăcăít n., pl. urĭ. Acțiunea de a orăcăi. Plîns de prunc orĭ strigăt de broască și rar de orăteniĭ: un orăcăit de broaște se auzea.
6. [DEX '09] ORĂCĂI, pers. 3 orăcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi.
7. [MDA2] oracăi v vz orăcăi
8. [MDA2] orăcăi vi [At: ALECSANDRI, P. III, 31 / V: (reg) orc~, orac~ / Pzi: orăcăie și ~ește / E: orac + -ăi] 1 (D. broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. Si: (reg) a măcăi, a miorcoti. 2 (Fam; d. copiii mici) A plânge.
9. [MDA2] orcăi2 v vz orăcăi
10. [CADE] ORĂCĂI (-ăesc) vb. intr. 1 A ocăcăi, a cînta ca broaștele: Și’ntr’o baltă mii de broaște în lung hor orăcăesc (ALECS.); unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul (CAR.) ¶ 2 pr. anal. A scînci, a plînge ca un copil mic [onom.].
11. [CADE] ORĂCĂIALĂ (pl. -ăieli) sf. ORĂCĂIT sbst. 1 Faptul de a orăcăi, cîntatul broaștelor, ocăcăit: cine n’ar fi ascultat cu plăcere... strigătele flăcăilor pierdute în orăcăitul broaștelor gălăgioase? (DLVR.) ¶ 2 pr. anal. Scîncet, plîns de copil mic: d’aia auzeam eu aseară... chilomane, orăcăială și răcnet prin bătătura ta (JIP.); auzi un orăcăit de copil (ISP.).
12. [DLRLC] ORĂCĂI, pers. 3 orăcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște, rar, despre alte animale) A scoate strigătul caracteristic speciei. Buraticii orăcăiau în toate după- amiezile cu disperare. SADOVEANU, N. F. 101. Orătăniile se împrăștiată orăcăind speriate. REBREANU, R. II 189. Brotăceii orăcăiau în depărtare. ISPIRESCU, L. 292. ◊ (Depreciativ, despre alte ființe) Cîntam ca cucoșul, orăcăiam ca broasca, zbieram ca vaca. HOGAȘ, DR. II 46. Deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri... unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul. CREANGĂ, P. 302. ♦ (Despre copii sugaci) A plînge, a scînci. Mi te-a înfășat, Mi te-a legănat Și mi te-a culcat... Tu n-ai adormit Ș-ai orăcăit. TEODORESCU, P. P. 446. – Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește (BELDICEANU, P. 57, BOLINTINEANU, O. 195, ALECSANDRI, P. I 203).
13. [Șăineanu, ed. VI] orăcăì v. 1. a striga, vorbind de păsări: găini, rațe, gâște orăcăesc în toate părțile Gr. AL.; 2. a ocăcăi: mii de broaște în lung orăcăesc AL.; 3. a se văeta (de copii). [Cf. horcăi].
14. [Scriban] orácăĭ, și -ăĭesc v. intr. (d. orac, orac, țipetu pruncilor și al broaștelor). Plîng, vorbind de pruncĭ. Strig, orăcăĭesc, vorbind de broaște și rar de păsările de curte.
15. [Scriban] orăcăĭésc, V. oracăĭ.
16. [DOOM 3] orăcăit s. n., pl. orăcăituri
17. [DOOM 2] orăcăit s. n., pl. orăcăituri
18. [DOOM 3] orăcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 orăcăie, imperf. 3 pl. orăcăiau; conj. prez. 3 să orăcăie
19. [DOOM 2] orăcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 orăcăie, imperf. 3 sg. orăcăia; conj. prez. 3 să orăcăie
20. [MDO] orăcăi (ind. prez. 3 sg. și pl. orăcăie)
21. [IVO-III] orăcăesc, orăcăe 3, orăcăiam 1 imp.
22. [Argou] orăcăit, orăcăituri s. n. v. orăcăială.
23. [Argou] orăcăi, orăcăi v. i. (d. copiii mici) a plânge, a scânci
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL