1. [MDA2] omilenic, ~ă a [At: NECULCE, L. 326 / Pl: ~ici, ~ice / E: omilenie + -ic] (Îvr) Ușor de înduioșat.
2. [DAR] omilenic, omilenică, omilenici, omilenice, adj. (înv.) ușor de înduioșat, sensibil.
3. [DLR - tomul X] OMILENIC, -Ă adj. (Învechit, rar) Înclinat spre înduioșare, ușor de înduioșat. [Constantin Vodă] era și omilenic. Cazne, bătăi rele la oamini nu făee. neculce, l. 326. – PI.: omilenici, -ce. – Omilenie + suf. -ic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL