1. [DEX '09] OBIECTIVISM s. n. 1. Doctrină susținând capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoaștere sigură, controlabilă în opoziție cu scepticismul și relativismul. 2. (Ieșit din uz) Obiectivitate (2). – Obiectiv + suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĭektivizm.
2. [MDA2] obiectivism sn [At: MACEDONSKI, O. IV, 124 / P: o-biec~ / E: obiectiv + -ism cf ger Objektivismus, rs объективизм] 1 (Iuz) Obiectivitate. 2 Atitudine de falsă obiectivitate (2).
3. [DEX '98] OBIECTIVISM s. n. 1. Atitudine de falsă obiectivitate, de pretinsă nepărtinire, de renunțare la orice luare de poziție, la orice apreciere critică în domeniul cunoștințelor sociale. 2. (Ieșit din uz) Obiectivitate (2). – Obiectiv + suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĩektivizm.
4. [DLRLC] OBIECTIVISM s. n. 1. Atitudine de falsă obiectivitate, de pretinsă nepărtinire, prin care se maschează poziția de clasă în rezolvarea problemelor politice și teoretice (v. apolitism); prezentarea unor teorii, a unor concepții opuse, fără a lua atitudine față de ele. 2. (Ieșit din uz) Obiectivitate. Caragiale, cu tot obiectivismul său... găsește prilejul să se amestece direct în bucăți curat literare, pentru a da lovituri«liberalismului». IBRĂILEANU, SP. CR. 223. – Pronunțat: -bi-ec-.
5. [DN] OBIECTIVISM s.n. Falsă obiectivitate prin care unii ideologi își maschează poziția de clasă în teoriile lor; prezentare a unor idei, a unor teorii fără a lua față de ele o atitudine critică. [Cf. rus. obiektivizm, fr. objectivisme].
6. [MDN '00] OBIECTIVISM s. n. atitudine de falsă obiectivitate. (< germ. Objektivismus, rus. obiektivizm)
7. [DOOM 3] obiectivism (desp. -biec-) s. n.
8. [DOOM 2] obiectivism (-biec-) s. n.
9. [DE] OBIECTIVÍSM (< germ.) s. n. Orice doctrină susținând capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoaștere sigură, controlabilă într-o anumită măsură, a anumitor lucruri, în opoziție cu scepticismul și relativismul. ♦ (În etică) Concepție susținând că anumite teze morale rămân adevărate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepărtinire, de renunțare la orice apreciere critică în domeniul cunoștințelor, teoriilor, ideilor despre societate și om în interpretarea și aprecierea fenomenelor social-politice; pretenție de a elimina din câmpul științelor socio-umane tot ce ține de ideologie, de judecăți de valoare, scopuri, idealuri etc.
10. [DLR - tomul X] OBIECTIVISM s. n. 1. (Ieșit din uz) Obiectivitate (2). Ce este regretabil este că acest om luminat... căruia i se atribuia și care își atribuie mult obiectivism, a alunecat mai mult deodată și a autorizat aproape excesele aduse in dezbateri, MACEDONSKI, O. IV, 124. Caragiale, cu tot obiectivismul său..., găsește prilejul să se amestece direct în bucăți curat literare. IBRĂILEANU, SP. CR. 223. 2. Atitudine de falsă obiectivitate, de pretinsă nepărtinire. Marxism-leninismul se opune cu hotărîre obiectivismului burghez în problemele culturii – ale științei, literaturii și artei. GHEORGHIU-DEJ, R. 152. O astfel de prezentare... este manifestarea fondului reacționar al obiectivismului burghez. CONTEMP. 1949, nr. 126, 3/1. Una din condițiile lichidării denaturărilor subiectiviste în știința economică este lupta împotriva oricăror forme de manifestare a obiectivismului burghez. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 55. Materialismul dialectic ajută pe cercetători, pe oamenii de știință în înțelegerea și descoperirea legilor, ferindu-i de obiectivism, CP 1960, nr. 1, 26. – Pronunțat: -bi-ec- și -biec-. – Obiectiv + suf. -ism. cf. germ. Objectivismus, rus. объективизм.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL