1. [DEX '09] NĂRUITURĂ, năruituri, s. f. (Rar) Ruină a unei construcții; dărâmătură. [Pr.: -ru-i-] – Nărui + suf. -tură.
2. [MDA2] năruitură sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 24/31 / Pl: ~ri / V: (reg) nărăi~ / E: nărui + -tură] 1 Ruină a unei construcții. Si: (rar) năruială. 2 Parte prăbușită a unei construcții. 3 (Reg) Surpătură. 4 Făgaș sau râpă făcute de șuvoiul ploilor. 5 Pietriș care alunecă de pe munte.
3. [CADE] NĂRUITURĂ (pl. -turi) sf. Dărîmătură, ruină: la năruiturile cetății de la Galați... s’au aflat un ban de aramă galbenă, și de mare era cît un ort (M.-COST.) [nărui].
4. [DEX '98] NĂRUITURĂ, năruituri, s. f. Ruină a unei construcții; dărâmătură. [Pr.: -ru-i-] – Nărui + suf. -tură.
5. [DLRLC] NĂRUITURĂ, năruituri, s. f. 1. Surpare, prăbușire, prăvălire; loc unde s-a produs o surpătură. Năruituri de bolovani. 2. (Concretizat) Ruină a unei construcții; surpătură, dărîmătură. Se presupune că întinderea acelei catacombe s-ar trage înlăuntrul dealului; încercarea pe la năruitură este periculoasă din cauza malului. ODOBESCU, S. II 179.
6. [Scriban] năruitúră f., pl. ĭ. Loc saŭ zid năruit.
7. [MDA2] nărăitură sf vz năruitură
8. [DOOM 3] năruitură (rar) (desp. -ru-i-) s. f., g.-d. art. năruiturii; pl. năruituri
9. [DOOM 2] năruitură (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. năruiturii; pl. năruituri
10. [DLRLV] NĂRUITURĂ s. L (Mold.) Năruire. [Cetăți] cărora le stau năruiturile, cît de abia semnele se cunosc, cum este una mai sus la Galați. M. COSTIN. Etimologie: nărui + suf. -tură. Vezi și nărui, năruit.
11. [DLR - tomul X] NĂRUITURĂ s. f. 1. Ruină a unei construcții, (rar) năruială (2), (învechit, rar) năruire (2); parte prăbușită, ruinată a unei construcții. [Cetăți] cărora le stau năruiturile, cît de abia semnele se cunosc, cum este una mai sus de Galați. m. cosțin, let. i, 24/31. La năruiturile cetăței de la Galați s-au aflat un ban de aramă galbenă. id., ap. ddrf. Dar păingănul lui, tată, ce s-au făcut? – Cred că-l vor fi lățit năruiturile. drăghici, r. 119/10. Se presupune că întinderea acelei catacombe s-ar trage înlăuntrul dealului; încercarea pe la năruitură este periculoasă din cauza malului, care vine drept în apă. odobescu, s. ii, 179. Săream peste năruituri și baricade și-am mers mereu. eminescu, g. p. 102. Năruitura Cetății Neamțului apare, din cauza dealului ros și vizitat de vite, de o falsă măreție sinistră. călinescu, i. c. 18. 2. (Regional) Surpătură, dărîmătură (Ibănești-Dorohoi). alr i 395/394. S-o făcut o năruiturî de pămînt. ib. ♦ Făgaș sau rîpă, pline cu cioturi și pietre, făcute de șuvoiul ploilor; (regional) năroaie (Marginea-Rădăuți). chest. iv 45/386. ♦ Pietriș care cade la vale de pe munte (Pîrlul Pîntei-Vatra Dornei). cf. glosar reg. – pl.: năruituri. – Și: (regional) nărăitură s. f. GLOSAR REG. – Nărui + suf. -tură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL