1. [MDA2] năpust [At: VICIU, GL. / V: (reg) ~ă av / Pl: ~uri / E: pbl drr năpusti] (Reg) 1 sn Pustiire. 2 sn Calamitate. 3 sn (Îe) A fi ~ de păduchi Se spune despre cineva care are păduchi mulți. 4 av (Îe) A veni ~ă A năvăli peste cineva. 5 sna Duh rău. 6 sna Demon. 7 sna Drac. 8 sn (Îrg; îlv) A lăsa (ceva) în ~ (sau ~ui) sau a închina ~ului sau a lăsa ~ului A abandona. 9 sn Insectă care trăiește în lemn și care face un zgomot asemănător cu tic-tacul ceasului (Psacus pulsatorius).
2. [CADE] †NĂPUST sbst. Trans. Băn. Duh rău; necuratul: ~ul care neîncetat chinue nevestele tinere (CAT.); a lăsa în ~, a lăsa sau a închina ~ului, a lăsa încolo, a nu se mai ocupa, a nu-i păsa de ceva: lasă-l ~ului, zise bătrîna, să te ferească Dumnezeu, să nu-l cunoști, ci să fii totdeauna ocolit de el (RET.); curțile zmeului le închinară ~ului (MERA) [rut.].
3. [DLRLC] NĂPUST s. n. (Regional, în expr.) A lăsa năpustului = a nu se mai preocupa de..., a lăsa în pace. Lasă-l năpustului, zise bătrîna, să te ferească dumnezeu să nu-l cunoști, ci să fii totdeauna ocolit de el. RETEGANUL, P. IV 41.
4. [DLRM] NĂPUST s. n. (Reg., în expr.) A lăsa năpustului = a nu se mai preocupa de..., a lăsa în pace. – Bg. napusto „zadarnic”.
5. [Scriban] năpúst n., pl. urĭ (vsl. *napustŭ, rut. napust, atac impetuos, sîrb. „ocaziune”; bg. napusto, în zadar. V. năpustesc, otpust). Trans. Ban. Duh necurat, diavol. A lăsa năpust saŭ năpustuluĭ, a părăsi, a da uităriĭ.
6. [MDA2] năpustă av vz năpust
7. [D.Religios] năpust, năpusturi s. n. (Reg.) 1. Pustiire, risipire; calamitate. 2. (Art.) Duh rău, demon; necuratul, dracul. – Din năpusti (deriv., regr.).
8. [DAR] năpust, năpusturi, s.n. (reg.) 1. pustiire, risipire; calamitate. 2. (art.) duh rău, demon; necuratul, dracul. 3. insectă care trăiește în lemn și face un zgomot asemănător ceasului.
9. [DLR - tomul X] NĂPUST s. n. (Regional) I. 1. Pustiire, risipire (viciu, gl.) ; calamitate (ddrf). ◊ Expr. A fi năpust de păduchi, se spune despre cineva care are păduchi mulți. com. din loman-sebeș. ◊ (Adverbial; în forma năpustă) Venea năpustă peste mine. ciaușanu, gl. 2. (art.) Duh rău, demon; necuratul (7), dracul. cf. polizu, pontbriant, d., ddrf. Un rău grozav... năpustul, care neîncetat chinuie nevestele tinere. cătană, p. b. iii, 71. Pre stăpîn, îl puse Păcală la ușa tindei... ca în clipa cînd va ieși năpustul, să-l lovească cu toporul în cap. id. ib. Margă la ei năpustu; ce să cați tu? viciu, gl. ◊ Expr. (învechit și regional) A lăsa (ceva) în năpust (sau năpustului) sau a închina năpustului sau (adjectival) a lăsa năpust = a părăsi, a abandona, a lăsa. Au lăsat în năpust trebile țării. ureche, let2. i, 223, cf. simion dasc., let. 216. Să lasă năpust un loc, dară mai nainte să strică tot (a. 1703). fn 147. Lasă-l năpustului, – zise bătrîna. reteganul, p. iv, 41. Plecară cu toții cătră casă, iar curțile zmeului le închinară năpustului, de locaș urîtului. MERA, L. B. 100. II. Insectă care trăiește în lemn și care face un zgomot asemănător cu tic-tacul ceasului (Psacus pulsatorius). cf. lb, polizu. – pl.: năpusturi. pontbriant, d. – Și: (regional) năpustă adv. – Probabil derivat regresiv de la năpusti.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL