1. [DEX '09] MUTULICĂ, mutulici, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; persoană prostuță, bleagă. 2. S. f. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică.
2. [MDA2] mutulică sm [At: PAMFLIE, S.V. 67 / V: ~igă / Pl: ~ici / E: mut + -ulică] 1 (Reg) Persoană care nu poate vorbi bine Si: gângav. 2 (Reg) Persoană tăcută, morocănoasă Si: mutălău. 3 (Reg) Persoană care tace din viclenie. 4 (Fam) Persoană timidă. 5 (Fam) Persoană prostuță Si: bleg. 6 (Reg) Mut (27). 7 Plantă al cărei rizom se utilizează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica).
3. [DEX '98] MUTULICĂ, mutulici, s. m. 1. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; om prostuț, bleg. 2. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică.
4. [DLRLC] MUTULICĂ s. m. sg. (Familiar) Mutălău. Îi ziceau toți mutulică, fiindcă nu prea vorbea. CAMIL PETRESCU, O. I 170. De cînd a luat pe mutulică al ei, parcă s-a mai prostit. BASSARABESCU, la TDRG.
5. [MDA2] mutuligă sm vz mutulică
6. [DOOM 3] !mutulică (persoană) (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui mutulică; pl. mutulici
7. [DOOM 2] !mutulică (persoană) (fam.) s. m. și f., g.-d. lui mutulică; pl. mutulici
8. [DE] MUTULÍCĂ (< mut) s. m. Gen de plante erbacee perene din familia solanaceelor (Scopolia). Se cunosc câteva specii; cresc prin locuri umbroase. Rizomul conține atropină și scopolamină.
9. [DLR] MUTULICĂ s. m. I. 1. (Regional) Om care nu poate vorbi bine, g î n g a v (COMAN, GL.) ; om tăcut, morocănos, mutălău (2) (ALR I 1 573/720); om care tace din viclenie (BL I, 108). 2. (Familiar) Persoană timidă sau bleagă, prostuță. Zău că, de cînd a luat pe mutulică al ei, parcă s-a mai prostit. BASSARABESCU, S. N. 30. 3. (Regional) Al doilea conducător în ceata călușarilor, care nu vorbește în timpul jocului și care, adesea mascat și îmbrăcat caraghios, reprezintă personajul comic al cetei; (regional) mutul (I 3), primicer, cloj, zbicer. Cf. PAMFILE, S. V. 67. Sînt nouă călușari cu vătaful și cu mutulică. id. ib. II. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopolia carniolica). ȚOPA, C. 221. – Pl.: mutulici. – Și: mutulIgă s. m. COMAN, GL. – Mut + suf. -ulică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL