1. [DEX '09] MUSTRU s. n. v. mustră1.
2. [MDA2] mustru1 sm vz mostră
3. [MDA2] mustru2 sn vz mustră1
4. [DLRLC] MUSTRU s. n. v. mustră 2.
5. [Scriban] mústru și mustréz, a -á v. tr. (lat. monstrare, a arăta, a înștiința, a sfătui, d. monstrum, minune, monstru, arătare, d. monére, a sfătui; it. mostrare, a arăta, cat. sp. pg. mostrar, V. monstru, monitor, monetă, mostră). Cert, dojenesc, judec, fac observațiunĭ, împut, reproșez: stăpînu îl mustră pe servitor, tata pe fiŭ pentru neglijență. A te mustra cugetu, a avea remușcărĭ, a te căi de o faptă rea. V. mogorogesc, ocărăsc.
6. [DEX '09] MOSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mustră s. f.] – Din ngr. móstra.
7. [DEX '09] MUSTRA, mustru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.
8. [DEX '09] MUSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mustru, muștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra.
9. [DEX '09] MUSTRĂ2 s. f. v. mostră.
10. [DEX '09] MUȘTRU s. n. v. mustră1.
11. [MDA2] monstră sf vz mostră
12. [MDA2] mostră sf [At: (a. 1781) IORGA, S. D. VIII, 97 / V: (înv; nrc) mons~, (îvr) mus~ (Pl și: muștre), mustru (Pl: mustri) sm, muștră / Pl: ~re / E: ngr μόστρα] 1 (Înv) Ceea ce servește sau poate servi ca obiect de imitație în privința formei, a alcătuirii Si: model (1), exemplu. 2 (Reg) Alesătură. 3 (Înv) Exemplu care merită să fie urmat, imitat Si: pildă. 4 (Ban; Trs, îf mustră) Tipar pentru pieptare Vz model. 5 Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care face parte Si: eșantion, (reg) modă1 Vz probă. 6 (Îs) Târg de ~re Târg la care un stat, diverse întreprinderi etc. își expun produsele în cantități mici, pentru a le face cunoscute. 7 Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală.
13. [MDA2] mustra1 [At: VARLAAM, C. 254 / V: (reg) mușt~ / Pzi: mustru și (pop) ~rez / E: ml monstrare] 1 vrim (Olt) A se spune. 2 vrim (Olt) A se bănui. 3 vt A-și arăta prin cuvinte nemulțumirea față de atitudinea sau faptele cuiva Si: a certa, a dojeni Vz a dezaproba, a imputa, a reproșa, (pop) a probozi. 4 vt (Îlv) A-l ~ (pe cineva) cugetul (sau conștiința, inima) A-și face reproșuri. 5 vr A-și imputa singur, fără cuvinte faptele săvârșite, comportarea, atitudinea. 6 vt (Înv; c. i. atitudinea, faptele omului) A condamna. 7 vt (Reg; înv; îe) Mă ~ră nevasta cu... Mă ceartă nevasta și mă bănuiește că o înșel cu... 8 vrr (Mar) A se lua la întrecere. 9 vt (Îvr) A profera. 10 vi (Trs; sst) A striga. 11 vt (Înv) A insulta. 12 vt (Înv) A amenința. 13 vt (Înv) A pedepsi. 14 vt (Înv) A înfrunta.
14. [MDA2] mustra2 vt [At: L. ROM. 1963, nr. 2, 154 / Pzi: mustru / E: ger mustern] (Reg) A zugrăvi.
15. [MDA2] mustră1 sf [At: IST. AM. 15718 / V: ~ru, (reg) muștăr, muștru sn, mușt~ / Pl: ~re / E: pn musztra, mg mustra] 1 (Îvp) Instrucție militară Si: (înv) ocenie, șmotru, (iuz) muștruluială (1), (nob) mustreală (1). 2 (Pex) Manevră (1). 3 Trecere în revistă (a unor unități militare) Si: inspecție. 4 (Rar) Militărie.
16. [MDA2] mustră2 sf vz mostră
17. [MDA2] muștăr sn vz mustră1
18. [MDA2] muștra v vz mustra
19. [MDA2] muștră2 sf vz mustră1
20. [MDA2] muștră1 sf vz mostră
21. [MDA2] muștru sn vz mustră1
22. [DEX '98] MOSTRĂ, mostre, s. f. 1. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi își expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mustră s. f.] – Din ngr. móstra.
23. [DEX '98] MUSTRA, mustru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.
24. [DLRLC] MOSTRĂ, mostre, s. f. 1. Cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material, sau un obiect dintr-o serie de obiecte de același fel, după care se pot aprecia anumite caracteristici ale acestora; probă, eșantion, model. O mostră de stofă. ◊ Tîrg de mostre = tîrg la care diferitele industrii își expun produsele în cantități mici, pentru a le face cunoscute. 2. Fig. Exemplu, pildă, model. Am văzut pînă acuma cîteva mostre, pentru a înțelege felul cum critică d. Bogdan. GHEREA, ST. CR. II 15. – Variantă: (regional) mustră (COȘBUC, P. I 249) s. f.
25. [DLRLC] MUSTRA, mustru, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A dojeni, a certa pe cineva; a reproșa cuiva. O mustra că o găsește în fiecare an mai slabă și mai lipsită de vlagă. C. PETRESCU, A. 399. Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra. CREANGĂ, P. 89. Mult mă mustră măicuța Să las seara ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a-și face reproșuri, a simți remușcări, a se căi. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau. ODOBESCU, S. III 45. Lasă-mă să fug... cugetul mă mustră. ALECSANDRI, T. I 207. Nu te mustră cugetul că ești necredincios femeii d-tale? id. T. 313. ◊ Refl. Vede... rînjetu ăsta și se mustră singur. DUMITRIU, N. 170. Iarăși se simțea crescut în casa Boarului și se mustra pentru greșelile ce le-a făcut. SLAVICI, N. I 67.
26. [DLRLC] MUSTRĂ1 s. f. v. mostră.
27. [DLRLC] MUSTRĂ2, mustre, s. f. (Regional învechit; și în forma muștră) Exercițiu militar, instrucție. Odată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II 22. N-au milă de viața noastră, Zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Să văz frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Variante: muștră s. f., muștru (ALECSANDRI, T. 4), mustru (KOGĂLNICEANU, S. 42) s. n.
28. [DLRLC] MUȘTRĂ s. f. v. mustră2.
29. [DLRLC] MUȘTRU s. n. V. mustră2.
30. [DN] MOSTRĂ s.f. 1. Parte dintr-o cantitate de material sau de obiecte după care se pot aprecia anumite caracteristici ale acestora. ◊ Tîrg de mostre = tîrg la care diferitele industrii își expun produsele spre a le face cunoscute. 2. (Fig.) Exemplu, pildă, model. < it. mostra, cf. germ. Muster].
31. [MDN '00] MOSTRĂ s. f. 1. cantitate mică de material sau de obiecte după care se pot aprecia anumite caracteristici ale acestora; eșantion. ♦ model. ◊ Târg de mostre = târg la care se expun mostre (1). 2. (fig.) exemplu, pildă. (< ngr., it. mostra)
32. [DCR2] mostră-etalon s. f. Eșantion-model ◊ „Acțiunea inițiată în cadrul întrecerii [...] pentru obținerea de produse la nivelul mostrei-etalon.” Sc. 17 IV 62 p. 1. ◊ „[Se constată] diminuarea calităților inițiale ale unor produse ale industriei alimentare față de mostra-etalon, diversificarea prea lentă a unor sortimente ce pot fi folosite rapid în bucătărie (semiindustrializatele, ketering etc.) [...]” I.B. 6 V 74 p. 1 (din mostră + etalon)
33. [Șăineanu, ed. VI] mostră f. probă, model (de stofă). [Nemț. MUSTER].
34. [Șăineanu, ed. VI] mustrà v. a certa cu vorbe aspre, a imputa cu severitate. [Lat. MONSTRARE, a arăta: restrâns românește la a arăta greșeli, abateri, de unde sensul modern].
35. [Șăineanu, ed. VI] muștră f. Tr. exercițiu militar: Badea scos la muștră POP. [Ung. MUSTRA, din nemț. Muster].
36. [Scriban] *móstră și (maĭ rar) mústră f., pl. e (ngr. móstra, it. mostra [d. mostrare, a arăta], de unde și germ. muster, ung. mustra, pol. mustra și musztra. V. mustru, monitor). Probă, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ (fr. échantillon). – Vechĭ mustră și muștră (după pol. ung.) și mustru, muștru (după șmotru), exercițiŭ militar, șmotru, ucenie. Vechĭ muștră (după ung.), modă, model.
37. [Scriban] mústră, V. mostră.
38. [IVO-III] mustru, mustri 2.
39. [DOOM 3] mostră (eșantion) s. f., g.-d. art. mostrei; pl. mostre
40. [DOOM 3] mustra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mustru, 3 mustră; conj. prez. 1 sg. să mustru, 3 să mustre
41. [DOOM 3] mustră (manevră) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mustrei; pl. mustre
42. [DOOM 2] mostră s. f., g.-d. art. mostrei; pl. mostre
43. [DOOM 2] mustra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mustru, 2 sg. mustri, 3 mustră
44. [DOOM 2] mustră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mustrei; pl. mustre
45. [MDO] mostră
46. [IVO-III] mostră, -tre.
47. [DER] mustra (mustru, at), vb. – A certa, a dojeni, a admonesta. Lat. monstrāre (Pușcariu 1143; Candrea-Dens., 1188; REW 5665), cf. it. mostrare, cat., sp., port. mostrar. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 183. – Der. mustrător, adj. (reprobativ).
48. [DER] mustră (mustre), s. f. – 1. Mostră, eșantion. – 2. (Trans.) Exercițiu militar. It. mostra › germ. Muster și, de aici, mag. mustra, cu sensul al doilea (Cihac, II, 517; Borcea 199; Gáldi, Dict., 146). Cu primul sens este dubletul lui mostră (mr. mostră), s. f. (probă), direct din it. sau prin intermediul tc. mostra, ngr. μόστρα (Graur, GS, VI, 330; Gáldi 212). Sensul al doilea (var. mustru și muștr, din rus. mustra, Sanzewitsch 205), cf. sp. muestra „inspecție; trupe gata de inspecție”. – Der. mustrului (var. muștrului), vb. (a face exerciții), din mag. mostrálni; mustreală, s. f. (înv., exercițiu); mustruluială, s. f. (exercițiu).[1]
49. [DAR] muștră, muștre, s.f. (înv.) exercițiu militar.
50. [DRAM 2021] mustrá, v.t.r. 1. A certa, a dojeni. 2. A se lua la întrecere. 3. A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea, 1906: 436). – Lat. monstrare „a arăta, a indica; a denunța, a acuza” (DEX, MDA).
51. [DRAM 2015] mustra, vb. tranz., refl. – 1. A certa, a dojeni. 2. A se lua la întrecere (Papahagi, 1925; D. Pop, 1970). 3. A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea, 1906: 436). – Lat. monstrare „a arăta, a indica; a denunța, a acuza” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
52. [DRAM] mustra, vb. refl. – A se lua la întrecere (Papahagi 1925; D. Pop 1970). A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea 1906: 436). – Lat. monstrare (DEX, DER).
53. [DLR] MUSTRU1 s. m. v. mostră.
54. [DLR] MUSTRU2 s. n. v. mustră1.
55. [DLR] MOSTRĂ s. f. 1. (Învechit) Ceea ce servește sau poate servi ca obiect de imitație în privința formei, a alcătuirii; model (1), exemplu. Să ne fac[ă] 25 mii de cuie de acest feli dup[â] cum trimisăi un cui de mustră (a. 1781). IORGA, S. D. VIII, 97. Luasă și ei oarișcari mostră di la piminteni (sfîrșitul sec. XVIII), BUL. COM. IST. II, 147. Au început a da boieriile și isprăvniciile, care ispravnici întîiași dată acest domn i-au scornit, aducînd această muștră din țara Românească (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 198/5, cf. LB, PONTBRIANT, D. Izvoade de covoară, chițeli și oprege, cătrințe frumoase etc. pentru împrumutare de a avea mustra de pre ele, se plătește cu cîte 5, 10, ba și cu 20 fl. pre răstimp de 10-15 zile, până-și țese sau lucră un ceva asemenea. LIUBA-IANA, M. 120. Ieri de către seară a plecat Simina Ca să duc-o mustră de cusut la Lina. COȘBUC, F. 102. ♦ (Regional) Alesătură (Cîlnic-Sebeș). A II 12. ♦ (Învechit) Exemplu care merită să fie urmat, imitat; pildă. Nici Rabelais, nici Malherbe, nici Pascal nu au cerut muștrii. . . , dar ei aveau talent. RUSSO, S. 66. Cultivarea inimii femeii, unde zace focul sacru carele face din femeie un esîmplu, un mustru de virtute și de fapte mărețe. SBIERA, S. 261. 2. (Prin Ban. și Transilv., în forma mustră) Tipar pentru pieptare. V. m o d e l (2). Cf. ALR II 6 627/27, 228, 365. 3. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care face parte; eșantion, (regional) modă1 (4). V. p r o b ă. Monstrele de fier și cărbune de pămînt de la Bahna. IONESCU, M. 50, cf. PONTBRIANT, D. Lucrează . . . la alegerea tutunurilor de care au nevoie. . . cercetînd mostre, gustînd țigări. SADOVEANU, O. IX, 258. Stănică își făcu apariția. . . ca să-i arate o mostră de stofă de vară. CĂLINESCU, E. O.135. Mostra diferă de probă prin faptul că nu este supusă obligatoriu vreunei încercări. LTR2. ◊ (Glumeț) Aștepta și un țigănuș, o mustră din izvodul celor două duzini de familii. PETRESCU, A. R. 41. Tîrg de mostre = tîrg la care un stat, diverse întreprinderi etc. își expun produsele în cantități mici, pentru a le face cunoscute. 4. Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală; exemplu tipic. V-am lipit pe corectura a doua cîteva mustre din întîia: veți vedea și dv., la locurile însemnate cu un cerc roșu, că la corectura întîia acele greșeli nu existau. CARAGIALE, O. VII, 317. Am văzut pînă acuma cîteva mostre, pentru a înțelege felul cum critică. GHEREA, ST. CR. II, 15. Tot peisagiul apare dintr-o dată Ca o mostră stranie, Un început de danie Din nemurirea care ne așteaptă. CAMIL PETRESCU, V. 103. Iată, tovarășă Varlam, ai o mostră de felul cum noi, cei de la. conducere, susținem propriul nostru prestigiu. V. ROM. aprilie 1954, 12. – Pl.: mostre. - Și: (învechit și regional) mustră (pl. și muștre, ALR II 6 627/228), múștră, (învechit) monstră s. f., mustru (pl. muștri) s. m. – Din ngr. μόστρα, it. mostra. – Mustră, mustru < germ. Muster. – Muștră < magh. mustra.
56. [DLR] MUSTRA1 vb. I. 1. R e f l. i m p e r s. (Prin Olt.) A se spune, a se bănui. Cf. GRAIUL, I, 20. Să mustrează c-ar fi venit di pestă munte, de la Jina. ib. 2. T r a n z. A-și arăta (prin cuvinte) nemulțumirea față de atitudinea sau faptele cuiva; a dojeni, a certa. V. dezaproba, imputa, reproșa, probozi. O mustra și o preobrîziia pentru pâgînătatea ei. VARLAAM, C. 254. Și pre boiari . . . i-au fost mustrănd vezirul în divan (a. 1657). BUL. COM. IST. II, 221, cf. ST. LEX. 149v/3. Și-i va mustra de ocară, Pentru caria-l supărară. DOSOFTEI, PS. 14/7. Atunce Adam Sineavschii hatmanul i-au mustrat pe gheneralii moschicești. NECULCE, L. 208. Au ieșit împreună și Ahamen, foarte mustrînd pre Teaghen pentru obrăznicie. AETHIOPICA, 33r/22, cf. 8r/5. Ce i-au zis, cum l-au mustrat, Nu știu (a. 1777). GCR II, 116/13. Și de-m[i] va cădea din limbă cît de mică minciună, voi, cei ce sînteți de față aici, mustrați-mă la arătare. MOLNAR, RET. 97/7. Începu a-i mustra, pentru ce au făcut aceasta. ȘINCAI, ap. GCR II, 206/5. Cîți vor fi înțelepți și cu dreaptă socoteală a minții nu mă vor mustra (a. 1826). GCR II, 253/31. Dăstul este pă unul numai să-l mustrezi, că ceilalți să vîră pîn fundurile su' paturilor. GOLESCU, în PR. DRAM. 62. Tatăl său la aceasta nu-i da ascultare, ce dimpotrivă îl mustra. DRĂGHICI, R. 5/12. Să mă mustri ai dreptate, Căci am învins nenvățat. PANN, E. II, 119/12. Îl țineau nemișcat, uitîndu-se la el cu o bucurie infernală și mustrîndu-l. NEGRUZZI, S. I, 165. Nu mă mustra, stăpîne, . . . Căci m-am luptat eu tare Cu inima-mi aprinsă; dar nu am izbutit, BOLINTiNEANU, O. 201. Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra cu lacrimile în ochi. CREANGĂ, P. 89. Mamă-sa . . . a mustrat-o cu asprime. CARAGIALE, O. IV, 135. Alții poate că ar fi deschis gura să-l mustre pe Iordache. GALACTION, O. 285. O mustra, că o găsește în fiecare an mai slabă și mai lipsită de vlagă. C. PETRESCU, A. 399. Mustră, ca de obicei, pe monahul Pafnutie, pentru vreo oală nespălată. STĂNOIU, C. I. 73. De ce-ai plecat ? îl mustră Otilia. CĂLINESCU, O. I, 88. Am mustrat-o că fumează. SADOVEANU, O. XIV, 304. N-am de gînd să mă las mustrat de nimeni. STANCU, R. A. IV, 69. Cînd eram la mama fată, Orice vream făceam îndată, Iar dacă m-am măritai, Bărbățelul m-a mustrat. ALECSANDRI, P. P. 332. Mult mă mustră măicuța, Să las seara ulița. JARNIK-BÎRSEANU, D. 29. Mult mă mustră preotul Să-i spun eu ibovnicul. DOINE, 40. Bate-o maico, ș-o muștrează Ș-o-ntreabă un'e-nserează. DENSUSIANU, Ț. H. 169. Mă mustrează stâpîna, Că nu-mi place slănina. ANT. LIT. POP. I, 199. ◊ Fi g . D[oa]mne, nu cu mîniia ta să mă mustri, nici cu urgia ta să mă cerți. BIBLIA (1688), 3832/12. Fuge cardinalul ! . . . Împrejurul lui Vîjîie și-l mustră boarea vîntului. ALECSANDRI, POEZII, 246. Ulciorul mi-a vorbit, Vrînd, se vede, să mă mustre. COȘBUC, P. I, 319, cf. II, 268. Rău mă mustră murmurul fîntinii de argint. BENIUC, C. P. 36. ◊ E x p r. A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința, inima) = a-și face reproșuri, a avea remușcări. Vai mie, ce folosesc laudele a toatei lumi, cînd inima noastră ne mustră și clevetirea cugetului ne înboldeaște. BELDIMAN, N. P. I, 159/5. Nu te mustră cugetul că ești necredincios femeii d-tale ? ALECSANDRI, T. 313. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau. ODOBESCU, S. III, 45. De două săptămâni mă mustră mereu conștiința. AGÎRBICEANU, A. 258. Nu mai pot rămîne aici. M -ar mustra conștiința toată viața. DEMETRIUS, C. 64. Vai, săracu bădița, Mult îl mustră inima Că nu m-a putut lua. PODARIU, FL. 35. ◊ (Complementul indică un animal sau un obiect personificat) Cînd țiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbește cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, și-l buchisa cu cleștele. CREANGĂ, A. 35. Cînd văzu baba iapa, începu . . . a o mustra că de ce nu s-a ascuns bine. ȘEZ. VII, 11. ◊ R e f l . r e c i p r. Busuioc de sub părete, Mult se mustră două fete, Frunză verde de bujor, Se mustră pentr-un ficior. F (1885), 91. Pe din sus de cea grădină, Merge-o tînără copilă Cu drăguțul ei de mînă, De mînă ținîndu-se, Din gură. mustrîndu-se. ȘEZ. II, 212. După masă cine-mi șede ? Șede Mircea cu Codrea. Numa ei de să mustra. ȚIPLEA, P. P. 33, cf. MAT. DIALECT, I, 81. ♦ R e f l. A-și imputa singur (fără cuvinte) faptele săvîrșite, comportarea, atitudinea. Să și mustrează și să dojănește cel curat mai mult și mai vîrtos în greșeli și să ține în bărbăție, în deșteptare și în înviorare, mai mult și mai cu seamă decît cel îngălat. PISCUPESCU, O. 156/19. Au început a să mustra pe sineș. DRĂGHICI, R. 58/15. Se simțea crescut în casa Boarului și se mustra pentru greșelile ce le-a făcut. SLAVICI, N. I, 67. Se împiedică de treptele peronului și rîse . . . se mustră fără prea mare severitate. C. PETRESCU, C. V. 366. ♦ T r a n z. (Învechit; complementul indică atitudinea, faptele omului) A înfiera, a condamna. După aceaia [blestemele prorocului mincinos] le-au mustrat și basne le-au arătat cu sila cuvîntului și cu putearea scripturilor. BIBLIA (1688), [prefață] 7/11. Au mustrat de față împietrirea inimii împăratului Dioclitian și cu limba au rănit pre tiranul cel de obște al besearicii. MOLNAR, RET. 50/17. Gîndeai că, orbit de frumuseță și nuri N-oi cerceta nici mustra a tale prefăcături. CONACHI, P. 221. Mă-ngrozea durerea Că nici c-un semn, nici cu nimic Ea nu-mi mustra tăcerea. COȘBUC, P. II, 268. ♦ (Regional; în e x p r.) Mă mustră nevasta cu . . . = mă ceartă nevasta și mă bănuiește că o înșel cu . . . Cf. CIAUȘANU, GL. ♦ R e f l. r e c i p r. (Prin Maram.) A se lua la întrecere, a-și disputa întîietatea. Cf. ȚIPLEA, P. P. 113. Da nu-i mîndră ca mîndrele, Da-i soră cu soarele, Șî grăia cu florile, Mustră-să cu zorile Pîn tăte grădinile. T. PAPAHAGI, M. 95, cf. 226. 3. T r a n z. (Învechit, rar) A profera. Lasă dară că asupra mea vă măriți și mustrați asupră-mi ocăr[i]. BIBLIA(1688), 3711/16. ♦ I n t r a n z. (Prin sudul Transilv.; suspect) A striga. Cf. T. DINU, Ț. O. 33. Mustră copilu pă uliță. id. ib. 4. T r a n z. (Învechit) A insulta, a înjura, a ocărî. Cînd va grăi neștine cătră altul cuvinte de sudalmă și lui nu i-are fi fost gîndul să-l suduiască (să-l mustre MUNT.) . . . , să să cearte ca un suduitoriu. PRAV. 223. Pentru ceia ce clevetesc și suduiesc (mustră sau î n j u r ă MUNT.) pre domnul țărăi. ib. 244. ♦ (Prin exagerare) A amenința; a pedepsi. Mustrîndu-i cu seamne și minuni au întărit leagea. DOSOFTEI, V. S. septembrie 6v/22. Și-i ținea în chisoare, numai pentru să-i mustre și să-i dosădească (a. 1760). GCR II, 72/33. Tot cu frîul m-ai mustrat Și cu zbiciul m-ai mînat. HODOȘ, P. P. 46. 5. T r a n z. (Învechit) A înfrunta, a brava. Nu sînt de a se auzi turci cînd îl fac fricos, pe carii el adeseori cu sabia i-au mustrat. ȘINCAI, HR. II, 16/20. ◊ I n t r a n z. Eu cătră D[o]mnul voiu grăi și voiu mustra înaintea lui, de va vrea. BIBLIA (1688), 3682/20. – Prez. ind.: mustru și (popular) mnstrez. – Și: (regional) muștra vb. I. – Lat. monstrare.
57. [DLR] MUSTRA2 vb. I. T r a n z. (Regional) A zugrăvi (Părteștii de Jos-Gura Humorului). V. ROM. 1963, nr. 2, 154. Am mustrat casa cea mare. ib. – Prez. ind.: mustru. – Din germ. mustern „a imprima desene”.
58. [DLR] MUSTRĂ1 s. f. 1. (Învechit și popular; adesea In legătură cu verbele „a face”, „a învăța”) Instrucție ostășească, exercițiu militar, (învechit) o c e n i e, ș m o t r u, (ieșit din uz) m u s t r u l u i a l ă (1), (neobișnuit) m u s t r e a l ă; p. e x t. manevră (1). Armele . . . nu le dă decît numai cînd vor să meargă la război sau să facă muștru. IST. AM. 15r/18. Învață a purta aceste arme făcînd mustre de obște. ib. 19a/8. Aciia fac și soldații mustra cea obicinuită. GOLESCU, Î. 15, cf. 118. De aice au mers în grădină, undi se sevîrșea exerciția seau mustracadeților. AR (1829), 1342/11. Supt personala comandă a feldmarșalului contelui Dibici Zabalkanski s-au făcut o mustră mălitărească. ib. 2482/5. Pașa de două tuiuri . . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 1551/16. Grănicerul . . . făcea două ronduri de plaiu . . . , apoi mustră, reviziuni, conscripțiuni. CODRU-DRĂGUȘANU, C. X. Deprinderea la arme afară de celea 2 ieșiri la mustră pe an să se mărginească pe zilele de duminecă și de serbători. ap. BARIȚIU, P. A. II, 188. M-o scos la muștru. ALECSANDRI, T. 4, Am văzut într-o dup-amiaz de vară, in fața prăvăliei, pe desfrînații aceia beți turtă, făcînd mustră și defilînd soldățește. CARAGIALE, O. III, 17. E chiar lîngă oraș o cîmpie întinsă, potrivită pentru muștrul ostășesc. CAMIL PETRESCU, O. II, 273. Să văd frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. F (1890), 439, cf, JARNIK-BÎRSEANU, D. 312. [Cătanele] era bătute și chinuite în toate zilele, pentru că nu putea face mustrul. SBIERA, P. 147. O dată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II, 22. N-au milă de viața noastră, zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Noul recrut căpătă acuma ca comandant preste el iar pre tatăl său, care avea să-l învețe muștra. CĂTANĂ, P. B. II, 101. Făcea muștră, îi zicea pe atunci ocenie, închipuieri de răzbel. GRAIUL, I, 7, cf. 118. Se băgă cătană, umblă la muștră. COM. SAT. V, 108. Am învățat muștăru cu pușci dă lemn. ARH. FOLK. III, 80. ♦ Trecere în revistă (a unor unități militare); inspecție. La 19 iunie a făcut riga la Strasburg o mustră mare care a ținut mai toată ziua. CR (1831), 1771/15. Duca de Nemur . . . au purces de la Liunevil, unde venisă ca să facă mustru oștilor franțuzești. KOGĂLNICEANU, S. 42. 2. (Rar) Militărie. A fost un soldat care făcuse mustră vreme lungă: douăzeci și patru de ani. RĂDULESCU-CODIN, Î. 258. - Pl.: mustre. – Și: mustru s. n., muștră s. f., muștru, (regional) muștăr s. n. – Din pol. musztra, magh. mustra, it. mostra, rus. муштра, germ. Muster.
59. [DLR] MUSTRĂ2 s. f. v. mostră.
60. [DLR] MUȘTRU s. n. v. mustră1.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL