1. [MDA2] mulcu av vz mâlc1
2. [DEX '09] MÂLC adv. (În expr.) A tăcea mâlc = a nu spune niciun cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv).
3. [MDA2] mâlc2 s [At: DENSUSIANU, Ț. H. 324 / E: ns cf mârcav, mârced] (Trs) Boală a oilor și a caprelor, manifestată prin orbire, umflarea picioarelor și pierderea laptelui.
4. [MDA2] mâlc1, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 976 / V: (reg) mâlcă, melcu av, mulc, mulcu, mulgu, (nob) molc a / E: drr mâlci1 cf slv млъкомь] 1 av (Îe) A tăcea ~ (sau ~ă) A nu spune nici un cuvânt. 2 a (Nob; îf molc) Tăcut.
5. [MDA2] mâlcă av vz mâlc1
6. [MDA2] molc, ~ă a vz mâlc1
7. [MDA2] molcu av vz mâlc1
8. [MDA2] mulc av vz mâlc1
9. [MDA2] mulgu av vz mâlc1
10. [DEX '98] MÂLC adv. (Pop. și fam.; în expr.) A tăcea mâlc = a nu spune nici un cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv).
11. [DLRLC] MÎLC adv. (Numai în expr.) A tăcea mîlc = a nu spune nici un cuvînt, a nu scoate o vorbă. Se hotărî să tacă mîlc deocamdată. REBREANU, R. I 110. Oamenii mei tăceau mîlc și se uitau unii la alții. SANDU-ALDEA, U. P. 61. Voinea tăcu mîlc și se ascunse într-un colțișor de odaie ca să nu mai audă gura babei. POPESCU, B. III 22. – Variante: mîlcă (ISPIRESCU, L. 143, id. U. 108), molc (ALECSANDRI, T. 976), mulc (ȘEZ. II 122) adv.
12. [DLRLC] MÎLCĂ adv. v. mîlc.
13. [DLRLC] MOLC adv. v. mîlc.
14. [DLRLC] MULC adv. v. mîlc.
15. [Șăineanu, ed. VI] mălc adv. în expresiunea a tăcea mălc, a nu rosti nicio vorbă. [Ceh. MLK, tăcere].
16. [Scriban] mîlc adv. (bg. mŭlk, de unde și mŭlkom, mîlcom. V. mîc). Munt. Fam. A tăcea mîlc, a nu zice nicĭ mîlc, a tăcea absolut.
17. [Scriban] mîlcom adv. (vsl. mlŭkomĭ, bg. mŭlkom. V. mîlc). Vechĭ. A tăcea mîlcom, a tăcea de tot, a nu crîcni. – Azĭ în nord mólcom, mólcum (rus. mólkom) múlca și múlcu.
18. [Scriban] múlca, múlcu, și mulcomésc, V. mîlcom, mîlcomesc.
19. [DOOM 3] mâlc adv.
20. [DER] mîlc interj. – Pst! Tăcere! (întărește ideea de tăcere). – Var. mîrc, mîlcă, mîrcă. Sl. (bg.) mlŭkŭ. – Der. molc, adj. (tăcut); molcom (var. mîlcom, mulcom, mîlcum, molcum, cu der., mr. mălcum), adv. (fără a crîcni, fără a zice pîs; adj., tăcut), din sl. mlŭkomŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 200); molcomi, vb. (a liniști; refl., a tăcea); molcomiș, adv. (pe tăcute); molcumitor, adj. (liniștitor); mîlcomișare, s. f. (înv., liniștire, calm); mîlci, vb. (a tăcea; a-și mușca limba, a amuți; a trage pe sfoară), din sl. mlŭčati „a tăcea”, cf. sb. mučati, bg. mălči (Cihac, II, 200; Conev 96), rus. molčatĭ.
21. [Argou] a tăcea chitic / mâlc / molcom expr. a nu spune nimic.
22. [DLR] MULCU adv. v. mîlc1.
23. [DLR] MÎLC1, -Ă, adv., adj. 1. Adv. (În e x p r.) A tăcea mîlc (sau mîlcă) = a nu spune nici un cuvînt, a nu scoate o vorbă, a tăcea chitic, ca peștele. Tăceți molcu, să nu-mi smintiți vraja . . . sss ! ALECSANDRI, T. 976. Tîlharii rămaseră ca scriși pe părete și tăcură mîlcă. ISPIRESCU, L. 143, cf. 293, id. M. V. 8, id. U. 108. Oamenii mei tăceau mîlc și se uitau unii la alții. SANDU-ALDEA, U. P. 61. Tac nepoțeii mîlc, Tăcerea crește. SĂM. II, 120. Numai Ana tăcea mîlc și suspina ca o osîndită care-și așteaptă verdictul. REBREANU, I. 228, cf. id. R. I, 110. Atunci tac mîlc, atît el cît și șeful secției sale de publicitate. CONTEMP. 1949, nr. 165, 11/6. Adam pricepu a cui fapte sînt toațe aceste .. . însă . . . tăcu mulcu. ȘEZ. II, 122. Doi din oamini dzic c-or spuni; da cel di-a triilea taci molcu. ib. VIII, 94, cf. V, 106. Tace mulgu. I. CR. IV, 60. 2. Adj. (Neobișnuit; în forma molc) Tăcut, necomunicativ. Fii molc ca chitic = fii tăcut ca peștele, DDRF, cf. ZANNE, P. I, 405. – Și: (regional) mílcă, mulc, múlcu (ȘEZ. V, 107), múlgu, mólcu adv.; (neobișnuit) molc, -ă adj. – Derivat regresiv de la mîlci1. Cf. slavonul instrumental sg. м л ъ к о м ь.
24. [DLR] MÎLC2 subst. (Prin Transilv.) Boală a oilor și a caprelor, manifestată prin orbire, umflarea picioarelor, pierderea laptelui. Cf. DENSUSIANU, Ț. H. 324. - Etimologia necunoscută. Cf. m î r c a v, m l r c e d.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL